Ignatius LaRussa este noul președinte al Senatului. Senatorul Fraților Italiei a obținut 116 voturi în favoarea primului vot posibil, dar semnalele venite de la Palazzo Madama sunt departe de a fi liniștitoare pentru viitoarea majoritate, cu Forza Italia care nu a participat la vot (cu excepția lui Silvio Berlusconi și Maria Elisabetta Alberti Casellati), lansând a mesaj clar pentru Giorgia Meloni: partidul va trebui să aibă greutate în cadrul Guvernului, altfel viața viitorului premier la Palazzo Chigi va fi orice decât simplă. Între timp, drumul pentru alegerea noului Președinte al Camerei pare să devină și mai anevoios, asupra căruia centrul-dreapta nu a reușit încă să găsească un acord definitiv.
Dorind să rezumă în câteva cuvinte ceea ce se întâmplă în cele două Camere: în prima zi a legislaturii XIX, coaliția a început deja să arate primele semne de scindare.
La Russa este noul președinte al Senatului
116 voturi pentru, 2 voturi pentru Liliana Segre, 2 pentru Roberto Calderoli și 66 de buletine albe. Prin urmare, Ignazio La Russa este cel care i-a succedat Mariei Elisabetta Alberti Casellati (Forza Italia) în scaunul de președinte al Senatului. Ignatius LaRussa are 75 de ani și a fost deja vicepreședinte al Senatului și al Camerei, precum și ministru al apărării în guvernul Berlusconi IV. Cariera sa politică a început în 70 odată cu înscrierea în Msi-Dn. În 94 s-a alăturat Alianței Naționale, iar în 2012, împreună cu Giorgia Meloni și Guido Crosetto, s-a numărat printre fondatorii Fraților Italiei.
Pentru alegerea celei de-a doua funcții de stat a fost necesară majoritatea absolută a membrilor (cel puțin 104 senatori). Un obiectiv atins datorită ajutor de opoziție pentru că, fără voturile Forza Italia (care are Palazzo Madama și este reprezentată de 18 senatori, printre care Berlusconi și Casellati), cifrele nu ar fi fost acolo.
Dintre cele două, cea a președintelui Senatului părea a fi alegerea „mai simplă” și în schimb Palazzo Madama s-a transformat într-un câmp de luptă în cadrul centru-dreapta în vederea jocului mult așteptat al numirilor guvernamentale. Nevotând, Forza Italia a vrut să clarifice lucrurile: voturile sale vor fi fundamentale pentru supraviețuirea Guvernului care urmează să se nască, de aceea partidul va trebui să aibă „ponderea pe care o merită” în noul Executiv. O greutate pe care Silvio Berlusconi o identifică probabil cu Ministerul Justiției, pe care Meloni însă nu ar vrea să i-o acorde.
Și în cazul în care cineva nu a înțeles prea bine ce au vrut să spună azzurri, a fost clarificat mai întâi de „Du-te în țara aceea” a lui Berlusconi la La Russa, apoi printr-o notă în care, după felicitările cuvenite noului președinte al Senatului, președintele al FI a remarcat: „Într-o ședință a grupului Forza Italia din Senat a apărut o puternică neliniște pentru vetourile exprimate în aceste zile cu referire la formarea guvernului. Sperăm că aceste drepturi de veto vor fi depășite, lăsând loc unei colaborări loiale și efective cu celelalte forțe ale majorității, pentru a restabili rapid un guvern în țară”.
Drum dificil spre Cameră: centrul-dreapta continuă să negocieze
Dacă primele dificultăți interne ale coaliției de centru-dreapta au apărut deja în Senat, drumul pare să fie încă acolo mai impermeabil la Cameră.
După fumul negru de la primul vot, pentru astăzi sunt programate încă două voturi, unul la 14 și unul la 17. Se pare însă puțin probabil ca noul Președinte al Camerei să fie ales astăzi. În ambele voturi majoritate de două treimii (dintre membrii în al doilea, al voturilor exprimate în al treilea), și dacă mai mulți membri ai opoziției nu decid să voteze cu centru-dreapta așa cum sa întâmplat în Cameră, pentru a avea noul Președinte va trebui să așteptăm al patrulea scrutin programată vineri dimineață, când o majoritate absolută va fi suficientă. Cu condiția ca, între timp, Forza Italia să decidă să revină la „sfaturi mai blânde” - poate datorită noilor negocieri și posibilelor reasigurări (și concesiilor mai presus de toate) de la Meloni - și Liga alege să continue pe calea cooperării, în ciuda și în interiorul la Carroccio clima nu este cea mai buna.
Conform acordurilor la care s-a ajuns în timpul întâlnirilor repetate desfășurate în ultimele zile, preşedinţia Camerei ar trebui să revină Ligii. Dar există un dar, pentru că până și acest acord pare să se fi prăbușit deja. Tocmai când Frații Italiei, Lega și Forza Italia găsiseră careul pe numele Ligii Nordului Richard Molinari, totul a fost pus sub semnul întrebării. Potrivit unor surse din Liga a Republicăde fapt, candidatul de centru-dreapta la președinția Camerei, probabil, nu va fi liderul grupului Lega care iese. Mai sunt două ipoteze pe masă: Nicola Molteni sau Lorenzo Fontana.
Spre noul guvern
Intenția centrului-dreapta a fost să dea a semnal de soliditate, închiderea jocului Preşedinţiilor în scurt timp pentru a se gândi apoi la Guvern şi la ministere. Semnalele sosite dimineata de la cele doua Camere spun insa exact contrariul: deja in prima zi a noii legislaturi partidele de centru-dreapta au început să se ceartă pe fotolii. De data aceasta a fost Forza Italia care a „ridicat vocea”, următoarea ar putea fi Liga. Cert este că, fără Salvini și Berlusconi, Meloni nu va avea cifrele pentru a guverna, iar scenele văzute astăzi în ambele Camere cu siguranță nu reprezintă un început liniştitor pentru stabilitate viitoare în noul Executiv.
În opoziție este o vânătoare de salvatori
Dar dacă centrul-dreapta plânge, opoziția nu râde. Alegerea lui La Russa, după cum am menționat, a venit datorită voturilor opoziției care a lansat deja o căutare a salvatorilor care ar trebui să fie în jur de douăzeci.
„În timp ce majoritatea a început să se divizeze, o parte dinopoziţia a oferit o alinare decisivă pentru alegerea lui La Russa ca președinte al Senatului. Un comportament grav și iresponsabil care trebuie denunțat cu cea mai mare forță”, a scris pe Twitter senatorul și coordonatorul secretariatului Pd, Marco Meloni.
Potrivit lui Serracchiani, totuși, acele voturi nu ar fi venit de la senatorii Partidului Democrat: „Buletinele noastre albe sunt toate acolo, voturile suplimentare pentru La Russa cu siguranță nu vin de la noi, ci mixte, renziani și poate vreo 5 stele... ". Renzi, însă, a respins deja acuzațiile la adresa expeditorului: „Nu am fost noi, aș fi susținut-o cu mândrie. Noi 9 am votat cu buletin alb”.
Nobilul discurs al Lilianei Segre în Senat
Prima sesiune a noii Legislaturi a fost la Senat prezidat de Liliana Segre, în calitate de senatoare senior care în discursul său de deschidere – întreruptă în mod repetat de ovațiile celor prezenți – a menționat marșul asupra Romei și amintirea fetiței sale care de la școală a ajuns în cea mai înaltă bancă a Senatului.
„În această lună octombrie – a spus senatorul pe viață – în care centenarul Marșului de la Roma, care a început dictatura fascistă, revine unuia ca mine să-și asume temporar președinția acestui templu al democrației care este Senatul Republicii”. „Și valoarea simbolică – a adăugat el – a acestei împrejurări întâmplătoare este amplificată în mintea mea pentru că, vezi tu, în școala mea de zi începea în octombrie; și îmi este imposibil să nu simt un fel de vertij amintindu-mi că aceeași fetiță care, într-o zi ca aceasta din 1938, deconsolată și năucită, a fost forțată de legi rasiste să-și lase goală banca din școala primară, astăzi printr-o soartă ciudată se regăsește chiar și pe cea mai prestigioasă bancă din Senat!”.
„În Italia – a continuat Segre – principalul punct de ancorare în jurul căruia trebuie să se manifeste unitatea poporului nostru este constitutie republicana, care, după cum spunea Piero Calamandrei, nu este o bucată de hârtie, ci este testamentul a 100.000 de morți căzut în lunga luptă pentru libertate; o luptă care nu a început în septembrie 1943 dar pe care o vede în mod ideal lider Giacomo Matteotti. Poporul italian a arătat întotdeauna un mare atașament față de Constituția sa, a simțit-o mereu un prieten”.
„Așadar, națiunile mari demonstrează că sunt grozave chiar și recunoscându-se în unanimitate sărbători civile, regăsindu-se uniți în jurul aniversărilor cioplite în marea carte a istoriei țării. De ce nu ar trebui să fie așa și pentru poporul italian? De ce naiba ar trebui să fie trăite mai degrabă ca date „despărțitoare” decât cu un spirit republican autentic? pe 25 aprilie, Ziua Eliberării, 1 mai, Ziua Muncii, 2 iunie, Ziua Republicii?” a conchis Segre.
