Pentru toate țările, problema energetică este o problemă fundamentală: determină bunăstarea comunității, capacitatea companiilor de a concura și, la extrem, poate afecta și echilibrele democratice, așa cum demonstrează istoria terorismului nostru. Ldezvoltarea unei strategii energetice naționale este deci un element pe care fiecare țară îl tratează cu mare atenție, ținând cont de o pluralitate de factori asupra cărora ies în evidență nevoile așteptate în viitor și resursele disponibile în interiorul țării.
Aceste concepte sunt deci declinate în moduri diferite în funcție de situații: în special, în țările în creștere (gândiți-vă la BRICS și multe alte națiuni asiatice, africane, sud-americane, dar și europene) creșterea capacității de producere a energiei electrice este o precondiție pentru dezvoltare; în alte cazuri, cum ar fi în Europa Veche sau în Statele Unite, în care există situații de supracapacitate, tema relevantă este raționalizarea existentului.
L'Italia se afla exact in aceasta din urma situatie. Capacitatea instalată este aproximativ dublu față de cererea de vârf: 120.000 MW față de un consum de vârf (adică maximul pe parcursul unui an) de aproximativ 54.000. Cineva spune, pe bună dreptate, că dacă am înceta să mai investim în capacitate astăzi pentru următorii 10 ani, nimeni nu ar observa. Deci, dacă avem energie electrică din abundență, la ce folosește o strategie de țară? Răspunsul este simplu: în Italia există o serie de probleme, parțial istorice și parțial noi, rezultatul mai presus de toate al nealegerilor și nerezolvate prin liberalizare. THE nodurile principale acestea sunt:
- Costul excesiv al energiei electrice care se reflectă într-o reducere a competitivității bunurilor și serviciilor;
- Dependență puternică de țări străine care are un impact semnificativ asupra balanței de plăți și care are repercusiuni asupra balanței relațiilor politice internaționale;
- Impact asupra mediului, care însă a scăzut semnificativ în ultimii ani datorită progresului tehnologic în producția de cărbune și gaz;
– Capacitatea de a utiliza a comoară de resurse (gaz și petrol) care sunt disponibile în diverse zone ale țării și care ar putea fi exploatate în această fază de dificultate economică într-o măsură mai mare;
- Optimizarea relației dintre dezvoltarea sectorului energetic și consolidarea unui lanț industrial național, de exemplu în sectorul energiei regenerabile, dar nu numai.
Documentul de consultare al Guvernului italian privind Strategiile Energetice Naționale (SEN) se încadrează în acest cadru, care stabilește următoarele obiective:
1) Reduce în mod semnificativ cel decalajul costului energiei în comparație cu Europa
2) Continuați să să ne îmbunătățim securitatea aprovizionării și aprovizionare
3) Încurajează creștere sustenabilă prin dezvoltarea unui sector energetic puternic, capabil și să profite de oportunități de creștere internațională
4) Atingeți și depășiți obiectivele mediul ambalajului 20-20-20.
În această imagine, prioritate acestea sunt:
1) Promovareaeficiență energie
2) DezvoltareaHub de gaz sudul Europei
3) Dezvoltarea durabilă a energiile regenerabile
4) Relansarea producţiei naţionale de hidrocarburi
5) Dezvoltarea infrastructură si piata energiei electrice
6) Restructurarea sectorului de rafinare și rețeaua de distribuție a combustibilului
7) Modernizarea sistemului guvernare.
Nu există nicio îndoială că și obiectivele indicate sunt în totalitate împărtășite dacă ordinea de prioritate nu pare pe deplin agreabilă. Reducerea costurilor cu energia, care poate fi realizată și datorită reducerii importurilor de gaze și petrol, este cu siguranță fundamentală.
Desigur, eficiența energetică este și cea mai bună modalitate de reducere a costurilor, deși țara noastră cu siguranță nu se situează printre cele mai „risipitoare” națiuni. De fapt, mai sunt multe de făcut și sunt multe fronturi în care putem fi mai eficienți: producția și transportul de energie electrică, clădirile publice și private, producția industrială și întreprinderile mici și mijlocii. Inovația tehnologică rafinată se adaugă aici acțiunilor de conștientizare și sprijin pentru un public vast.
Ma reducerea costurilor trece și printr-o selecție atentă a infrastructurilor care trebuie plătite de comunitate (facilități esențiale). În ultimii ani am investit mult, cu siguranță prea mult, cu beneficii negative dincolo de o anumită limită. Sprijinul pentru energiile regenerabile a scăpat de sub control. Ca să nu mai vorbim de o serie întreagă de taxe necorespunzătoare care cântăresc factura (inclusiv dezafectarea nucleară de acum zeci de ani, ale cărei costuri ar trebui investigate de parlament). cred ca azi fiecare investiție ar trebui să conducă la o reducere a facturii într-o perioadă scurtă de timp. Dubbi lasă în schimb ideea, departe de a fi nouă, de a face din Italia nodul european al gazelor; nu pare a fi o prioritate pentru următorii 5/10 ani. În primul rând, astăzi nu este clar dacă necesarul preconizat de import de gaze se va dezvolta în Europa în următorii 15-20 de ani (între 100 și 150 de miliarde de metri cubi). În al doilea rând, planurile de a construi/extinde noi conducte/regazificatoare în Europa vor crește în mod natural capacitatea de import nu numai din Rusia. Omit alte considerații de dragul conciziei; și aici trebuie evitat riscul construirii unor infrastructuri oneroase pentru comunitate care aduc puține sau deloc beneficii țării.
Pentru regenerabile, după ce a încheiat faza cuccagnei, în care sprijinul debordant a permis atât profituri excedentare excesive, cât și producții în mare măsură ineficiente, se deschide acum un nou capitol. Suporturile reduse și selective adoptate recent de Guvern sunt în direcția bună. Adevărata întrebare este dacă sursele regenerabile se vor dezvolta chiar și fără stimulente. Cred că da, cu siguranță nu în modul tumultuos (dar scăpat de sub control) din 2010-2011. De exemplu, costurile panourilor fotovoltaice au scăzut la 500 de euro pe kwh la origine (și 800 de euro la prețurile de vânzare cu amănuntul) făcând sistemele deja convenabile în multe cazuri chiar și fără stimulente; în Spania a început construcția a 400 MW de centrale nesuportate. Vor fi și alți factori care vor împinge dezvoltarea precum de exemplu prezența pe scară largă a operatorilor în zonă.
Pentru regenerabile termice paradoxal este exact contrariul: s-au răspândit fără prea mare nevoie de stimulente și acum Guvernul vrea în schimb să intervină atât prin Conto Termico (similar Conto Energia al sistemului fotovoltaic), cât și cu sprijin pentru investiții în cele mai eficiente tehnologii. Cheltuielile planificate vor fi limitate la maximum 900 de milioane de euro pe an. Atât pentru energie regenerabilă electrică, cât și termică ar fi de dorit o operațiune puternică de conștientizare a publicului și introducerea unor restricții obligatorii la angajare pentru anumite categorii de subiecți și mai ales pentru administrațiile publice.
Ultimul aspect de subliniat se referă la tezaur de petrol și gaze disponibile Italiei. Guvernul dorește o utilizare mai intensivă a acestor resurse, care au fost subexploatate din cauza dificultăților de autorizare, a opoziției sociale și a costului mai mic al surselor internaționale. Acestea nu sunt cantități extraordinare (doar gândiți-vă că ar dura doar 5 ani dacă ar fi folosite la nivelurile actuale de consum); In orice caz, exploatarea lor echilibrată ar stimula economia națională prin reducerea importurilor și dependența de țări străine, precum şi crearea a numeroase locuri de muncă şi posibilităţi de dezvoltare a tehnologiilor. Implicațiile asupra mediului cu siguranță trebuie evaluate cu atenție.
În sfârșit, este problema despre care nimeni nu vorbește dar care este adesea adevăratul determinant al „strategiilor” energetice: energia – prin impozite, accize, concesii și așa mai departe, dar și prin dividende și impozite plătite de Eni, Enel, Terna. și Snam – este o sursă importantă de venit pentru cassa statului. Cu siguranță reducerea prețurilor la energie, atât de importantă pentru bunăstare și mai ales pentru competitivitate, se ciocnește de obiectivele de reechilibrare a finanțelor publice. Aceasta este adevărata problemă ascunsă, dar una care cu siguranță trebuie abordată cu curaj și hotărâre și care poate ar trebui explicată mai bine țării; asta și pentru că o redresare a competitivității poate ajuta la reluarea aceluiași cerc virtuos care ne scoate din adâncul recesiunii și care poate permite, prin redresarea dezvoltării, să facem față mai bine datoriei publice.
URMĂTORUL EPISOD AL FOCUS ENERGIA VA FI PUBLICAT SÂMBĂTĂ VIATORIE
