Alături de războiul amestecat dramatic cu noroi și sânge, din 1914 până în '18 s-a purtat un război paralel, nu mai puțin decisiv, alcătuit din cuvinte și mai ales din imagini.
Colecția, patrimoniu al Muzeelor Civice din Udine, reprezintă o mare parte din ceea ce a fost produs în anii conflictului pe toate fronturile și în toate limbile. Acolo apar publicațiile oficiale, instrumente de propagandă ale diferitelor Guverne și Comenzi; dar și și mai presus de toate ceea ce în tranșee, cu folosirea mimeografului (pe atunci se numea velocigraf), a produs – direct – cei care au trăit și au suferit acel conflict în prima linie.
Pe frontul italian (în mod similar cu ceea ce s-a întâmplat pentru toate părțile implicate în conflict) în spatele acestor instrumente aparent spontane, s-a mutat puternicul „Servizio Propaganda” (numit „Servizio P”), căutat de Statul Major după înfrângerea de la Caporetto. De altfel, începând din ianuarie 1918, s-a hotărât ca fiecare Armată, și coborând fiecare Corp până la un singur Batalion, să fie flancată de un „Oficiu P”, cu sarcina de a se ocupa de moralul trupelor, asigurându-le asistență, împrospătare și recreere în timpul liber și insuflarea încrederii și, dacă este posibil, bună dispoziție.
Reviste de tranșee sunt cel mai clar rod al acestui efort de propagandă titanică. La sfarsitul razboiului, numai in Italia, erau aproape o suta, iar doar in ultimele luni de conflict numarul materialelor de hartie schimbate pe front, aruncate pe liniile inamice sau raspandite in tara a atins cifra hiperbolica. de 62 de milioane de articole, inclusiv reviste, cărți poștale, afișe, buletine.
O adevărată ofensivă de hârtie desfășurată în sunetul unor proclamații, mesaje repetate cu ritm zguduitor, incitații, cereri imperioase sau duhuri persuasive... orice poate reda încrederea în forțele proprii și credința în victorie. De transmis sunt concepte simple, imediate, cu respectarea directivelor Marelui Stat Major, care prescriu „expresii plate și accesibile, care, fără opinie, conving de subiectele abordate”. De altfel, pentru Serviciul P trupele și oamenii sunt aproape niște copii cu un suflet simplu și bun, care trebuie cuceriți recurgând la imaginație, imaginație, jocuri și uneori câteva clipituri goliardice. Chiar și rebuzurile, șaradele, tombolele sunt, de fapt, pline de scop. Cu aceste noi instrumente se implementează un nou apel la arme, care implică toate componentele sociale și culturale ale țării din spatele liniilor Piave, tineri intelectuali socialiști și catolici, chemați să slujească în rândurile Serviciului P și destinați. , doar câțiva ani mai târziu, să treacă prin destine foarte diferite. Pe paginile revistelor de tranșee scriitori, jurnaliști, editorialiști și „creioane” mai mult sau mai puțin celebre (mulți ilustratori înrolați ca ofițeri sau subofițeri) ca Umberto Bunelleschi, Antonio Rubino, Aldo Mazza, Filiberto Scarpelli, Eugenio Colmo (cunoscut sub numele de Goliath), Bruno Angoletta, Mario Sironi, Ardengo Soffici, Carlo Carrà, tânărul „caporal” Giorgio de Chirico, Enrico Sacchetti, Mario Buzzi, care în anii următori vor deveni protagoniști în lumea ilustrației pentru cărți sau reviste, afișe sau artă și pictură.
Un nou mediu intră și în povestirea și creația imaginarului: cinematograful, documentat în expoziție prin exemple de animație americană. La doar câțiva ani după celebrele experimente de pionierat ale lui Windsor McCay, trupele americane, care au făcut din putere și inovație tehnologică cartea lor de vizită pe câmpurile de luptă europene, se angajează de fapt în desene animate satirice. Este începutul erei desenelor animate, care va avea apoi un rol important în cel de-al Doilea Război Mondial, și care îi are acum ca protagoniști pe soldați ridicoli și stângaci ai Puterilor Centrale.
Decizia de a combina această analiză istorică cu o secțiune dedicată memoriei Marelui Război prin ochiul și sensibilitatea ilustratorilor contemporani este originală și captivantă. Aproape un drum paralel care îl implică pe vizitator pornind de la Sala Parlamentului, la începutul expoziției. Aici, printre frescele care amintesc de Bătălia de la Lepanto, imaginile din „1916: Prima zi a bătăliei de la Somme” de Joe Sacco derulează, proiectate în format mare pe zidurile antice, într-un joc de referințe și referințe încrucișate. între războaiele din trecut şi modernitatea şocantă a Primului Război Mondial. Utilizarea proiecțiilor video, a ecranelor tactile și a repertoriilor de materiale de referință digitizate însoțește de fapt întregul itinerariu de vizită, care șerpuiește o serie de secțiuni tematice: prima, „Noi și Ei”, compară tocmai prin două ecrane și proiecții, însoțite de efecte sonore, construirea imaginației inamicului, din când în când grotesc, ridicol, monstruos. O cameră – și va fi ca și cum ați intra în „centrul de comandă” al Serviciului P – este dedicată directivelor oficiale ale Marelui Stat Major, recuperate prin trasarea directă pe sursele originale ale Armatei. Un spațiu specific este dedicat ziarelor austriece care au falsificat ziarele italiene din motive de contra-propaganda, în comparație cu originalele. Sunt rezervate două săli, una pentru prezentarea unui număr mare de reviste de corp, iar cealaltă pentru o selecție importantă de lucrări ale ilustratorilor de mai mare calitate și interes grafic și artistic. Urmează un spațiu monocromatic care găzduiește reviste din alte țări și aliniamente, în diferite limbi și – într-un decor sugestiv care încorporează culoarea liliac a foilor originale – o sală dedicată mimeografiilor și rarelor foi spontane, deseori apărute în exemplare unice, uneori ale activității soldaților internați în lagărele de prizonieri. În această secțiune se va putea observa cât de comun poate deveni limbajul atunci când apar aceleași condiții de viață: de fapt, deși aceste foi sunt opera soldaților francezi, germani sau italieni, par să fi fost desenate de aceeași mână. Expoziția se închide cu plăcuțele originale ale contemporanilor, povestitori prin imagini care au ilustrat și continuă să ilustreze fragmente din Marele Război. Gipi, Manuele Fior, Jacques Tardi – scriitor și caricaturist, al școlii franceze, australianul Joe Sacco și ilustratorul cunoscut în întreaga lume și considerat acum un maestru istoric, Hugo Pratt, al căruia, pe lângă cerneală, un semnificativ și inedit. selecție a prețioaselor celuri originale pictate manual realizate în 1977 pentru emisiunea „Supergulp” de la Rai Due.
Ph: Hugo Pratt, Corto Maltese and the Red Baron, 1977, original cel.
