Omul s-a deplasat mereu prin teritoriu în căutarea a ceva mai bun. Poveștile marilor noștri negustori, precum Marco Polo și Benedetto Cotrugli din Veneția, Francesco Datini din Prato și Paolo din Certaldo, confirmă o mare mobilitate în perspectiva îmbogățirii. Această tendință umană duce laintegrarea tarilor. Cesare Beccaria a dictat în prelegerile sale: pământul unei națiuni hrănește industria altuia, industria acesteia fecundează pământul celuilalt (1804). Este o tendință „naturală” a omului și deci de neoprit și greu de schimbat. Poate fi accelerat sau încetinit, dar nu eliminat.
La globalizarea presupune cunoștințe, mijloace de transport și tehnologii, toți factori care au devenit accesibili unor mase din ce în ce mai numeroase de antreprenori datorită progresului tehnologic continuu. Statistic, o măsurăm cu un indicator care se obține prin compararea volumului comerțului internațional al unei țări (suma importurilor și exporturilor) cu PIB-ul acesteia. Un indicator foarte brut, dar semnificativ în cursul său de timp. Din 1970, acest indice a crescut sub impulsul politicilor liberale implementate în Europa de atunci Margaret Thatcher iar în America de Ronald Reagan (anii 80 ai secolului trecut). Dizolvarea URSS, formarea zonei euro și extinderea Uniunii Europene au contribuit apoi la extinderea în anii 90 până la marea veste din 2001 a intrării Chinei în Organizația Mondială a Comerțului. Maximul istoric de 61,4% a fost în 2008. Ulterior dinamica este incertă, cu o tendință de reducere cauzată, în ordine, de marea criză financiară și de pandemia de Covid 19, la care se presupune că efectul Rusiei/Vestului. război (Graficul 1).
Principalii factori au fost țările bogate: Europa, Statele Unite e Japonia. Trebuie să ne întrebăm dacă globalizarea este un înger (aducând noi perspective și probabil bogății) sau un diavol (expunându-ne la concurența subiecților străini periculoși). Pentru a înțelege natura sa predominantă, în locul sumei folosim diferența dintre importurilor ed exporturi. Dacă este pozitiv, țara face comerț în principal pentru achiziționarea de materiale și bunuri străine. De exemplu pentru că sunt ieftine. Dacă soldul este negativ, înseamnă că țara tinde în principal spre export și, prin urmare, caută spații de piață mai mari.
Natura globalizării și dominația Chinei
Zona euro folosește globalizarea în principal pentru export, la fel și China. Se întâmplă invers pentru Statele Unite ale Americii e Regatul Unit. În Europa, Germania, Italia e Spania (orientate spre export) diferă de Franța, orientată spre import (Graficul 2).
Protagonistul incontestabil al fenomenului este China, care și-a asumat o poziție dominantă în comerțul internațional (Graficul 3).
Urmând învățăturile lui Sun Tsu (cel care învinge inamicul fără a lupta este un strateg priceput), nu a purtat războaie, ci a așteptat pur și simplu ca țările occidentale să înființeze fabrici atrase de costurile reduse ale forței de muncă, achiziționându-și rapid tehnologiile. Acolo China este foarte important și pentru Italia, care cumpără acolo mărfuri și produse intermediare. Alte origini pentru noi sunt în ordine Polonia, Turcia, India, Republica Ceha, România e Ungaria (Diagrama 4).
Pentru Italia, globalizarea este un înger sau un demon?
Răspunsul este în grafic. 5 și este pozitivă. Importurile noastre au crescut, dar în același timp am crescut și am menținut o balanță comercială a producției foarte pozitivă. Aceasta înseamnă că importurile au contribuit, pe de o parte, la creșterea competitivității costurilor noastre și, pe de altă parte, la deschiderea de noi piețe pentru noi. Prin urmare, pentru Italia, deschiderea internațională este un avantaj care trebuie apărat și urmărit cu politica industrială.
Dar care companii pot fi protagoniste prin exploatarea acestui avantaj? Industria italiană, ca urmare a unor evenimente istorice cunoscute, a pierdut marile grupuri private, menținând întreprinderile „mai mici” (mici și mijlocii). Prin urmare, pozițiile cuantelor, de exemplu, au puțin sens Banca d'Italia iar Guvernul Draghi în redactarea PNRR, considerați dimensiunea mică a companiilor noastre un lucru rău. Ele sunt rezultatul unei evoluții „naturale” și, prin urmare, sunt un „fapt” de care trebuie să se țină cont la conceperea politicilor. Mai presus de toate pentru că tocmai companiile mai mici (cele de raion și cele cu capitalism al patrulea) se dovedesc a fi mai competitive și, prin urmare, mai capabile să mențină și să susțină deschiderea noastră internațională (Graficul 6).
Banca Italiei însăși pare să-și fi ajustat diagnosticele, subliniind întreprinderile mijlocii-mari drept segmentul cel mai dinamic al producției noastre în ultimul său raport. Este nevoie de un alt pas, pentru că inima celui de-al patrulea capitalism include și companiile mijlocii care strălucesc pentru flexibilitatea lor, o caracteristică fundamentală pentru supraviețuirea în anii următori.
Cum se schimbă producția italiană
Marile companii italiene (definite în stil european ca fiind cele cu peste 250 de angajați) evidențiază o schimbare firească: deși cresc ușor ca număr, ele tind să își reducă progresiv dimensiunea (Graficul 7). Este efectul noilor tehnologii și al confruntării continue pe piață.
Un aspect important al celui de-al patrulea capitalism este rezistența sa financiară care își asumă un interes din ce în ce mai mare odată cu creșterea costului banilor: aceasta se măsoară în ponderea capitalului adusă de investitorii de risc. Pe baza celor mai recente date din sondaj Mediobanca-Unioncamere-Tăiător de carne această pondere este puțin sub 50%, în timp ce pentru cele 8 grupuri majore (grupurile „purtătoare” ale industriei italiene) există o nevoie evidentă de recapitalizare. De altfel, dacă „curățăm” datele bilanțului elementelor necorporale, ponderea în cauză scade sub 10%, cu excepția Eni și ST (ambele controlate public) și cu surpriza datelor negative (absența capitalurilor proprii corporale). ) pentru Aeroportul Leonardo, Tim ed Essilor/Luxottica (Diagrama 8).
Eu il consider cel mai bun politica industriala pentru companiile mai mici, este cea a stimulentelor indirecte. De exemplu, înființarea și consolidarea unei rețele de centre locale adecvate pentru a oferi sprijin pentru cercetare, transfer de tehnologie și formare a lucrătorilor. Dar și coaching-ul, deoarece la fiecare 10 start-up-uri 9 încetează imediat. Există deja o rețea a acestor centre, dar succesiunea guvernelor a făcut-o confuză și slabă în rezultate. Trebuie să fie eficient și eficient prin măsurarea efectelor sale.
Pentru marile companii, pornind de la cele aflate sub control public, mereu supuse infracțiunilor politice, văd o necesitate stringentă de a rescrie codurile guvernamentale, astăzi vizând maximizarea valorii pentru acționari și managerii de vârf numiți de aceștia. Este necesară direcționarea companiei către maximizarea valorii pentru toți stakeholderii, deci investitori, lucrători, clienți, furnizori, administrații publice, mediu. Și acronimul IT G (Guvernarea socială a mediului) nu trebuie să servească ca o etichetă convenabilă fără valori specificate, ci ca un rezultat măsurat și certificat al modului în care compania își realizează impactul asupra comunității care o conține.
[* Preluat dintr-un raport susținut la CISL din Florența la 6 pentru cursul de experți în politică industrială]
