Odată încheiată ceremonia „Statelor Generale”, se speră că guvernul se va conforma alegeri concrete pentru recuperare. După pandemie, va trebui inevitabil să ne confruntăm nu numai cu Europa, pe care va trebui să-i explici cum să folosești resursele comune, dar și cu criticităţile cronice ale ţării noastre (niveluri scăzute de creștere și productivitate, raportul dintre datoria publică și PIB, ineficiența AP, economia subterană și evaziunea fiscală) deja bine înțelese înainte de coronavirus, la care se adaugă urgențe civile precum Școala și Justiția.
Riscul este de a transforma criza economică post-sănătate într-una singură criza sociala care ar putea fi urmat de unul criză politică și instituțională. Fără măsuri eficiente și în timp util, putem deja întrezări semnele unui "septembrie negru” făcut din disperare, furie, rebeliune și violență, un fel de „al nouăsprezecelea” cu conotații incerte din punct de vedere politic. Revenirea la creștere este esențială: este necesar să se garanteze renașterea și continuitatea afacerilor fără a mai pierde timpul, stimularea acordurilor contractuale corporative pentru creșterea productivității și competitivității care sunt factorii cheie pentru menținerea cotelor de piață și garantarea ocupării forței de muncă.
Este uimitor că nu se decide imediat modificarea substanțială a nefericitului "Decret demnitate” pe vremea când primii titularii unui contract pe durată determinată și-au pierdut locul de muncă pe care legea o împiedică să se extindă. Pe acest teren, iniţiativa forţelor sociale este decisivă. Până acum, sindicatul, care a rămas în defensivă, va trebui să facă față noii situații și să facă alegeri curajoase și adecvate în fața unei contrapartide care, dacă doar din necesitate, nu va sta pe loc.
Obiectivul indicat de noul președinte al Confindustria, Carlo Bonomi, de a rediscuta sectoarele și aranjamentele contractuale prin adoptarea a șapte categorii de referință (producție, construcții, agricultură, comerț și servicii, transport, bănci și asigurări) și o negociere hotărâtoare a salariilor de transfer la nivelul companiei. Bonomi propune „redefinirea unei viziuni împărtășite asupra noului loc de muncă și a drepturilor la formare permanentă și bunăstare corporativă de jos între companii și sindicate la care suntem chemați în subsidiar dată fiind inadecvarea publică”.
Așa fiind, dacă ar exista o divergență strategică între părți, ar fi ușor de prezis asta contracte individuale care au expirat sau sunt pe cale să expire, incepand de la cel de prelucrare a metalelor, nu vor fi reînnoite după cum dictează obiceiul. Căutarea de identificare a sectoarelor mai mari, cum ar fi producția, sunt funcționale pentru a descentraliza cea mai importantă parte a negocierilor salariale prin legarea acesteia de organizarea muncii și de rezultatele obținute.
Ce va face sindicatul? O confruntare nu ar aduce mari rezultate, pentru că noua conducere Confindustria joacă astăzi într-o dimensiune strategică și pe un teren obiectiv favorabil. Vechile expediente ale tacticii sindicale de împărțire a frontului șefilor nu ar fi de prea mare folos, cel puțin pe termen scurt, care este însă cel decisiv. Acesta este motivul pentru care întregul sindicat, inclusiv confederații și autonomii (apropo ce s-a întâmplat cu proiectul unității regulilor pentru a alege democratic delegații?), să gestioneze un scenariu dificil și neașteptat.
Landini și partenerii săi vor trebui să lase în urmă un trecut de clișee și cuvinte la modă generice pentru a face față unei provocări care vede compania ca o realitate formată din interese comune solide între muncitori și proprietari și care este o sursă de valoare (de împărțit) și valori (cum ar fi solidaritatea, responsabilitatea și recunoașterea meritului) care sunt motorul creșterii. Ar fi momentul potrivit pentru a relua planificarea metodelor de participare a lucrătorilor în managementul companiei.
La fel și același uriaș dificultate inregistrata de ceva timp in gasirea profilurilor profesionale cerute de companii necesită capacitate inovatoare și ar necesita abandonarea modelului tradițional de formare care vizează prea mult asistența. Identificarea și gestionarea Politici active de muncănu ar trebui să mai fie retrogradată la o simplă funcție administrativă, la un joc de stimulente și, după caz, la profesionalismul agențiilor de ocupare a forței de muncă. În sistemul bilateral sindicat-firmă, sistemele de formare și angajare trebuie reconstruite pentru a face piața muncii mai fluidă și mai eficientă, funcție pe care sindicatul nu o poate exercita la nivel de companie ci doar la nivel local și care singur ar să fie suficiente pentru a justifica existenţa Confederaţiilor.
