Kabul ca Saigon, prăbușind Siria și Libanul, Belarus fără pace

Torța ajunge la Paris, locul de naștere al Revoluției Iluministe al cărei motto rămâne emblema Franței (libertate, egalitate, frăție), dar în lumina acelei torțe prea multe umbre lungi s-au reflectat mai mult sau mai puțin clar pe fundalul Jocurilor Olimpice. Dacă Jocurile Olimpice au câștigat provocarea cu COVID, nu au câștigat-o din cauza dorinței de libertate participativă care este acum prea des refuzată în diferite țări. Iar cererile de azil politic revin, ca în trecut, în timpul Războiului Rece.

Dacă SUA conduce clasamentul pentru medalii depășind China, Rusia, cu acronimul ROC, a participat la aceste olimpiade fără să poată cânta sau să cânte imnul, situație aproape paradoxală pentru echipa rusă, care a aliniat de fapt o echipă subdimensionată. În jurul acestor trei jucători de la olimpiade, sport și geopolitică gravitează un nou echilibru mondial, în care Biden, președintele SUA, a încercat să amestece cărțile deja în timpul G7 cu un atac frontal asupra Chinei și hotărât mai moderat față de Rusia.

Politica externă este călcâiul lui Ahile al lui Biden (cum a fost pentru Obama): dacă mantra este reducerea prezenței în Orientul Mijlociu și continuarea cuceririi Asiei pentru a rupe dominația chineză, probabil președintele a făcut o afacere proastă cu COVID, care a oferit regimurilor autoritare posibilitatea de a înrobi politicile pandemice restrictive intereselor personale ale actualului dictator, printr-un control social ușor de manipulat, și mult mai greu de gestionat în democrațiile moderne. Așa că am trecut de la războaie comerciale la războaie de vaccinuri, pe domenii de relevanță, până la reluarea conflictelor teritoriale. În continuare presată de pozițiile SUA, China a întărit legăturile comerciale cu Iranul și Rusia pentru a păstra eficiența gestionării Noului Drum al Mătăsii, iar Rusia, la rândul ei, continuă să sublinieze poziționarea sa diplomatică transversală de la teatrul de război sirian, spre mesele de conciliere de la Doha pentru Afganistan.

AFGANISTAN, KABUL CA SAIGON

Americanii au părăsit baza afgană din Bagram noaptea și fără ceremonii la începutul acestei luni, iar acum, cu bombardiere și drone din bazele din Qatar, încearcă să susțină guvernul și milițiile proguvernamentale, o întrebare și un răspuns care reflectă o situație pe care o vede acum. raidul talibanilor captura trei orașe mari și peste zece capitale de provincie. Și, potrivit surselor militare americane, talibanii vor ajunge la Kabul în 90 de zile.

Întâlnirea dintre reprezentanții talibanilor, Mullah Abdul Ghani Baradar și Ministerul chinez de Externe evidențiază câte interese economice sunt în joc în Afganistan, unde talibanii atrag resurse economice nu numai din îndatoririle impuse la granițe și impuse pământului cucerit (sau smuls destul de violent de la populația rezidentă), dar și din exploatarea resurselor energetice. Dialogul cu chinezii a fost activ între suișuri și coborâșuri de mai bine de cinci ani, de atunci a fost semnat un Memorandum tocmai pentru a insera Kabul pe Noul Drum al Mătăsii: astfel au fost demarate o serie de împrumuturi, utile pentru a pune bazele și pentru legătura feroviară și aeriană dintre cele două țări pentru traficul comercial. Atât de mult încât Afganistanul a intrat pe drept în banca multilaterală chineză, Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură.

Este crucial ca China să pună în aplicare drepturile de extracție și comerciale asupra mineralelor prețioase și a mineralelor rare (cupru și litiu, dar și petrol), precum și să se stabilească definitiv într-o țară în care nevoia de infrastructură este enormă. Există încă puține companii chineze deja prezente și sunt doar vârful avansat al unui mare front de investiții pe care chinezii sunt dispuși să-l concentreze pentru a-și consolida dominația în Asia Centrală, așa cum sa făcut deja în Africa. În plus, coridorul feroviar va desena harta alianței care traversează Afganistanul atât spre Iran, cât și spre Pakistan.

PRĂBUȘIREA SIRIEI ȘI A LIBANULUI, SEZON CALDO PENTRU ORIENTUL MIJLOCIU

Și dacă înfrângerea SUA, dar mai general a Occidentului, este evident în Afganistan nu este mai puțin așa în Siria, la 10 ani de la începutul conflictului civil. Încă o dată, UE va trebui să-și facă griji cu privire la fluxurile migratorii care și în acest caz provoacă îngrijorare, împletindu-se cu urgența pandemică. Între timp, Rusia conduce axa diplomatică, împărțind masa de negocieri cu Iranul, Turcia și cu președintele Assad ca oaspete de piatră. Până acum SUA par să fi fost mulțumite că au învins ISIS și tot în Siria au fost protagoniștii unei retrageri, dacă nu noaptea, cu siguranță întuneric. Demobilizarea americană a permis turcilor să creeze zone tampon împotriva kurzilor și să continue să folosească arma șantajului financiar pe pielea sirienilor strămuți cu UE.

De asemenea, guvernul sirian încearcă să înăbușe ultima rezistență din Idlib și Daraa pentru a implementa pe deplin acordul semnat în 2018, dar pandemia a înrăutățit și mai mult situația economică a țării, unde alimentele și bunurile de larg consum sunt rare.

Situația economică s-a înrăutățit și în Liban, la un an după explozia teribilă din portul Beirut, care a ucis peste 200 de oameni și a rănit 6.500, și unde până acum nu au fost găsiți vinovați, deși toată lumea era conștientă de pericolul situației.

Prejudiciilor incalculabile s-au adăugat celor economice cauzate de neplata Băncii Centrale Libaneze în martie 2020 și de criza bancară care i-a afectat direct pe economisiți. Pachetele de salvare ale Fondului Monetar Internațional, care au depășit 10 miliarde de dolari SUA, nu au avut niciun folos.

Este suficient să luăm în considerare tendința monedei locale (care și-a pierdut 95% din valoare și este tranzacționată în prezent pe piața neagră la 22.000 față de dolar, adică de 15 ori cursul oficial de schimb la 1.500) pentru a înțelege gravitatea unei prăbușiri. situație în care lipsesc medicamentele, gazele, electricitatea și cele de bază.

Banca Mondială vorbește despre cea mai gravă criză financiară a Libanului din ultimii 150 de ani. Absența totală a deciziilor politice pentru a reduce catastrofa umanitară care este preconizată rămâne de neînțeles. Mai mult de jumătate din populație trăiește sub pragul sărăciei, potrivit Observatorului de Criză al Universității Americane din Beirut. Costul alimentelor a crescut cu 700% și nici măcar bunuri primare, cum ar fi absorbantele igienice și scutecele, nu se găsesc nicăieri, decât la prețuri foarte mari.

La masa conferinței internaționale de la Riad condusă de Franța și Națiunile Unite, se încearcă să candideze la acoperire în toate modurile posibile. Arabia Saudită, SUA și Franța sunt pregătite să sprijine armata libaneză pentru a preveni ca țara să cadă în haos civil, unde armatele lui Hezbollah ar avea puterea dacă nu ar fi limitate. Încă o dată, însă, intervenția secretarului de stat american Blinken s-a dovedit a fi întârziată și nedreaptă în fața demisiei premierului Hariri, opuse de președintele Aoun, direct legată de mișcarea islamistă radicală a Hezbollah, definită ca grup terorist de către multe țări (dar nu din UE) și cu unul dintre militanții săi vinovat de uciderea fostului premier Rafik Hariri în 2005, la rândul său sprijinit în toate privințele de Iran.

În nouă luni guvernul de ieșire nu a reușit nimic, iar vidul politic cântărește conștiința unui Occident distras de COVID, dar încă vinovat de o eroare de subestimare a dinamicii zonei, unde toate aceste situații de instabilitate vor duce la mari necazuri pentru poza din Orientul Mijlociu.

Administrația Biden dorește asigurarea unui nou guvern pentru a elibera fonduri de la Fondul Monetar Internațional, dar bomba socială riscă să explodeze. Este suficient să spunem că în Liban aprovizionarea cu vaccinuri este acum gestionată de persoane private.

Și să ne gândim că în urmă cu doar doi ani, președintele Aoun a jucat rolul de buldog între diplomația americană și cea rusă pentru a garanta securitatea granițelor terestre și maritime cu Israelul și pentru a căuta spațiu de negociere în disputa privind rezervele de petrol și gaze din largul coastelor sale. . Un joc de șah cu scopul de a asigura accesul la câmpurile de hidrocarburi offshore care ar fi îmbogățit definitiv Libanul.

Rușii, întăriți de victoria lor diplomatică în Siria, erau deja pregătiți să devină protagoniști ai medierii cu Israelul în schimbul investițiilor în infrastructurile de transport, chiar extinzând portul Tripoli. Prin urmare, nu este surprinzător că abia în luna mai anul trecut ministrul rus de externe a anunțat un acord cu Hezbollah atât pentru rezolvarea crizei guvernamentale din Liban, cât și pentru disputele teritoriale din Siria. Dar situația politică a devenit și mai complicată.

Între pandemie și haos economic, Hezbollah și-a extins aria de influență în țară grație sprijinului fondurilor din Iran și a reușit astfel să agraveze confruntarea politică, blocând ajutorul internațional. Dar și aici, dacă compromisul politic intern este greu de rezolvat, variabila chineză intră pentru a complica cadrul diplomatic: Beijingul dialogează cu Hezbollah în cheie anti-americană. Recentele atacuri cu rachete asupra Israelului cu siguranță nu sunt de bun augur pentru o soluție pe termen scurt.

BELARUS A REDUCUT TĂCEREA

Rusia rămâne protagonista nu numai în echilibrul Orientului Mijlociu, ci și în cel al Europei de Est. La un an de la începerea protestului civil, născut ca răspuns la al șaselea realegerea disputată a lui Alexandr Lukașenko, eforturile așteptatei câștigătoare a acestor alegeri, Svetlana Tsikanouskaya, continuă să întărească sancțiunile din partea comunității internaționale. Cu toate acestea, există o tăcere asurzitoare în jurul proceselor împotriva studenților și studenților și a tuturor posibililor sau presupuși oponenți ai regimului, deoarece represiunea este foarte dură, iar demonstrațiile sunt din ce în ce mai slabe. În Belarus, peste 35 de persoane au fost arestate, ca să nu mai vorbim de închiderea radiourilor și mass-mediei regionale, într-un filtru de voci din ce în ce mai izolate, slăbite de o represiune fără precedent. Sancțiunile britanicilor - în coordonare cu Canada, SUA și Uniunea Europeană - au fost și mai mult întărite recent.

În luna mai trecută, două avioane de vânătoare din Belarus au forțat aterizarea unui avion civil Ryanair care zbura între Atena și Vilnius. Ca pretext, regimul a inventat povestea unei presupuse bombe la bord, dar în realitate obiectivul real al poliției lui Lukașenko a fost arestarea unuia dintre pasageri: Roman Protasevici, un jurnalist disident în vârstă de 26 de ani. Un fapt fără precedent în istoria aviației civile postbelice.

Mai mult, țara este în picioare economic doar datorită sprijinul financiar al Rusiei, care a întărit resursele guvernamentale cu noi împrumuturi, destinate tot aparatului de securitate. În ciuda acestui fapt, deficitul a crescut dramatic, revenind la nivelurile de criză din 1990, iar sistemul bancar și filialele de stat rămân imobilizate de lipsa lichidității financiare, cu un nivel al creditelor neperformante care a depășit pragul de 15%.

După scăderea de 1,9% a economiei de anul trecut, disputa cu Rusia a cântărit cu siguranță, reducând drastic livrările de petrol către țară provocând o contracție a sectorului industrial, care se află în mare parte în mâinile guvernului și reprezintă două treimi din PIB. Exporturile au fost apoi penalizate de prăbușirea prețurilor la îngrășăminte, care reprezintă 20% din exporturile țării. Astfel deficitul s-a dublat a balantei comerciale, datorita ponderii importurilor scumpite din ce in ce mai mult de devalorizarea monedei. De fapt, rubla belarusă în 2020 a pierdut deja 34% față de euro și 22% față de dolarul american. Cu o putere de cumpărare atât de deteriorată și cu salarii medii între 500 și 600 de dolari SUA pe lună, se poate înțelege starea de dificultate a familiilor, exacerbată mai ales de situația pandemică, precum și de grevele și protestele care au afectat dramatic lumea. a muncii. Nu este de mirare că falimentele corporative au crescut și profiturile din sectorul de producție au scăzut cu 40%.

Ținând cont de faptul că 50% din exporturi merg către Rusia se poate spune că ține Belarusul sub control strict, cu o sumă totală de împrumuturi debursate care a depășit 100 de miliarde de dolari SUA, din care peste jumătate în ultimii 10 ani, potrivit analiștilor. Cu chinezii la fereastră și izolarea dată de sancțiuni, regimul este acum aproape de colapsul economic și își vede și rezervele valutare în scădere. Iar ipoteza anexării la Rusia nu este exclusă, chiar dacă de fapt aceasta poate fi deja întrezărită dintr-o legătură economică devenită de acum vitală pentru singura țară europeană în care pedeapsa cu moartea este încă în vigoare.

CONCLUZIE

Următoarele Jocuri Olimpice de iarnă va avea loc peste șase luni la Beijing iar China, deși într-o Olimpiada din seria B în comparație cu cele de vară, va încerca să-și etaleze organizarea meticuloasă și pentru aparatul media ce va fi pus la dispoziția lui Xi Jinping, o vitrină fantastică pentru politica sa și... pentru produsele chinezești. . În plus, interesele olimpice pentru anumite națiuni, după cum știm, merg bine cu naționalismul și autoritarismul și văd confruntările ancestrale intersectându-se în competițiile sportive, așa cum sunt deja bine percepute la Tokyo.

Dar, între timp, în aceste șase luni, crizele civile și umanitare descrise vor trebui să găsească un terasament deoarece echilibrul geopolitic, chiar dacă își aruncă umbra lungă asupra acestor evenimente sportive globale, rămân prioritatea pentru acele populații pentru care medaliile nu mai contează decât supraviețuirea și un viitor pus sub semnul întrebării de prea multe interese care par să profite de urgența COVID fără milă sau respect pentru drepturile civile.