Crearea unui nou Ministerul Inovării și Digitalizării este o veste bună, cel puțin din intenție. Italia are nevoie de multă inovație și digitalizare, dar până în prezent nu există o acţiune de sistem în care să se insereze o viziune pe termen mediu şi lung, care răspunde dinamic la o schimbare tehnologică din ce în ce mai rapidă și adesea imprevizibilă, la care este rezonabil să ne așteptăm să se intensifice în următorii ani.
Pentru a încerca să întocmim indicații de politică de inovare și digitalizare, trebuie să plecăm de la faptul că ne aflăm la porțile unei noi revoluții industriale, așa-numita A patra revoluție industrială. Această revoluție va fi caracterizată prin aplicarea generalizată a noilor tehnologii digitale, cum ar fi robotica, internetul lucrurilor, fabricarea aditivă sau imprimarea 3D, analiza big data, învățarea automată și inteligența artificială. Aceste noi tehnologii au trei caracteristici fundamentale care trebuie luate în considerare pentru a concepe o politică adecvată:
a. Pervazivitatea: sunt tehnologii potențial aplicabile în toate industriile, atât în sectorul de producție, cât și în sectorul serviciilor avansate;
b. Productivitate: sunt capabili să genereze câștiguri puternice de productivitate pentru companiile și sectoarele care le adoptă;
c. Capacitate de absorbție: adoptarea lor necesită prezenţa unui personal cu aptitudini şi, având în vedere rapiditatea schimbărilor tehnologice, capabil de învăţare progresivă.
Nu toate aceste tehnologii trebuie dezvoltate la fața locului. Dar nici ele nu sunt tehnologii plug-and-play adică pot fi adoptate de companii pur și simplu prin introducerea lor în procesele lor de producție. Fapt crucial pentru Italia, noile tehnologii digitale pot beneficia nu numai de contexte hi-tech, precum sectorul farmaceutic sau aeronautic, dar și sectoare mai puțin tehnologice precum agricultura, precum și sectorul serviciilor. Acestea vor face posibilă o mai bună gestionare a lanțurilor valorice globale și a aprovizionărilor, un obiectiv central pentru noul fenomen al companiilor inovatoare italiene de dimensiuni medii, care au făcut din internaționalizare pârghia pentru creșterea lor.
Pentru Italia, ca și pentru celelalte țări avansate și emergente, este vorba de a pleca astăzi, de a decide cine va intra sau va ieși peste zece ani. Noile tehnologii digitale vor avea un impact substanțial asupra creării și distrugerii locurilor de muncă. Întreprinderile pot și trebuie cu siguranță să investească în formare, dar trebuie să poată avea și o forță de muncă calificată deja educată și competentă, care trebuie asigurată prin instruire publică. Dacă pe de o parte automatizarea în creștere va face ca multe lucrări de rutină să fie depășite, pe de altă parte vor fi necesare noi figuri profesionale pentru programarea și gestionarea mașinilor. Se estimează că aproape 90% din noile profesii vor avea nevoie aptitudini digitalul să fie atractiv pentru afaceri. Se crede că automatizarea va face re-shoring-ul rentabil pentru multe companii care s-au mutat în căutarea economisirii costurilor cu forța de muncă. Dar unde vor fi create noile locuri de muncă? Care va fi echilibrul pentru Italia între distrugerea locurilor de muncă de rutină și crearea de locuri de muncă cognitive? Aici se joacă un joc uriaș pentru viitorul noilor generații, nivelul salariilor, ponderea valorii adăugate în industrie care va rămâne (sau se va întoarce) în Italia.
Ce ar trebui să facă în acest context Ministerul Inovării și Digitalizării? În primul rând, pornește de la conștientizarea că începem cu o întârziere față de principalii noștri parteneri. Dacă ne uităm la indicatorii științei, tehnologiei și inovației, știm că - în comparație cu Germania, Franța și Marea Britanie - Italia cheltuiește mai puțin decât media europeană pe cercetare și dezvoltare și pe educație și are o înclinație mai mică de a utiliza internetul. în școli, locuri de muncă și pentru interfața cetățean/administrație publică.[1] Conștientizarea decalajului italian în inovare, inclusiv inovarea digitală, nu ar trebui folosită doar pentru a se plânge, ci pentru a realiza că trebuie să ne suflecăm mânecile. Întârzierea poate fi redusă și, pe termen mediu, chiar anulată dacă instituțiile publice conlucrează și îl consideră un obiectiv prioritar. Punctele programului ar trebui să fie după cum urmează:
1. Pregătiți un plan pentru noile tehnologii digitale care sistematizează formarea, școala și universitatea, împreună cu Planul Industrie 4.0. Următorul Program Național de Cercetare ar trebui să reprezinte un efort comun integrat pentru următorii zece ani în care obiectivele sunt indicate împreună cu instrumentele disponibile.
2. În colaborare cu Ministerul Educației, Universității și Cercetării, activați o definiție a noi abilități și abilități de dezvoltat, de la științe umaniste la științele abstracte.
3. Relansați tema de pregătire tehnică superioară, încă prea departe de standardele europene, și de oportunitățile oferite de industrie.
4. Relansați proiectul Orașe inteligente, folosind fonduri structurale, începând cu Metroul Pon administrat de Agenția de Coeziune Teritorială.
5. Lansați a plan privind noile tehnologii digitale calibrat în cele cinci domenii de specializare prezentate în specializarea inteligentă pentru a crea trei hub-uri pentru cercetarea public-privată în noile tehnologii digitale în nordul, centrul și sudul Italiei.
[1] Pentru o baterie de indicatoare vezi la Raport privind cercetarea și inovarea în Italia. Analiza si datele politicii stiintei si tehnologiei, Edițiile CNR, iunie 2018.
