Cu o ofertă de aproximativ două miliarde de euro Arcelor-Mittal (în alianță cu Grupul Marcegaglia și cu Intesa Sanpaolo) a primit oțelul Ilva care îşi are principalul atu la Taranto. În ultimele zile, declarația Comisiei Europene care a subliniat atenția sa reînnoită față de pozițiile dominante în sectoarele industriale părea a fi un nou obstacol în calea soluției și un mesaj indirect pentru cel mai mare producător european și un gigant global alături doar de chinez. Este clar că grupul condus de Mittal a evaluat pe deplin consecințele achiziției italiene asupra nivelurilor de producție a numeroaselor sale fabrici împrăștiate în toată Europa, cu capacități capabile să determine o predominanță absolută de la bobine la plăci, de la oțeluri speciale la produse lungi, de la forjare la comerţ. Aceasta înseamnă o poziție strategică ca furnizor cheie în industria auto, inginerie mecanică, infrastructură, energie și construcții.
Unde va reduce cele aproape 5 milioane de tone care, adăugate la capacitatea Taranto, riscă să determine Grupul să părăsească pragul dincolo de care ar fi declanșate sancțiunile comunitare grele? Arcelor-Mittal este prezent în aproape toate țările europene din Franța până în Polonia, din Italia până în Germania, din Spania până în Belgia și în estul continentului. Unde și când va face inevitabilele tăieturi? Într-un moment în care companiile siderurgice europene (în special italiene) au împins Comisia să deschidă un dosar privind importurile de oțel din China, este greu de crezut că Autoritatea Europeană poate închide ochii la extinderea capacităților de producție ale Mittal cu opt zece milioane. tone.
Licitația pentru uzinele Ilva din Taranto, suma miliardară a ofertei economice, atenția adusă și de consorțiul Jindal-Arvedi și Del Vecchio, faceți dreptate celor care au crezut și au lucrat pentru supraviețuirea plantei din Apulia și pentru relansarea acesteia. Munca comisarilor a fost excelentă și merită să fie acordată prevederii și tenacității Guvernului în contracararea perspectivelor iluzorii indicate de detractorii site-ului din Taranto combinate cu rigiditățile juridice ale Procurorilor Publici care, de mai multe ori, au reprezentat obstacol aproape de netrecut o încheiere pozitivă a delicatei afaceri. Odată cu maxi-despăgubirea plătită de moștenitorii lui Emilio Riva, cea mai dură criză industrială din ultimii ani se închide definitiv. În oțel rămâne deschisă problema lui Piombino, care, ca mărime și complexitate, este mică în comparație cu cazul Taranto.
„Este singular – scrie într-o notă secretarul general al Fim Cisl Marco Bentivogli – să primim convocarea mult așteptată a ședinței pentru comparația aferentă celor două planuri industriale cuprinse în ofertele pentru cele două consorții pentru achiziția Ilva. și în același timp să citesc că atribuirea unuia dintre cele două consorții chiar a avut loc deja. Sperăm că ministrul Carlo Calenda va infirma aceste zvonuri cât mai curând posibil, mai ales pentru a face credibilă întâlnirea programată pentru marți. Una este să ai o orientare, cu totul alta ar fi să te fi decis deja. Vă reamintim că, pentru noi, pe lângă valoarea ofertei și un rol mai mare sau mai mic al fondului de depozit și împrumut, capacitatea de investiții tehnologice pentru sustenabilitatea mediului și relansarea competitivă în scopul salvării ocupării forței de muncă rămân priorități”.
