Dezbaterea despre salariul minim Între:
- cui și-ar dori dar trebuie să fie de o cantitate semnificativă și deci nu minimă extinzând astfel zona de lucru ilegală
- care crede că, după ce s-a definit un prag minim, nu va mai exista impulsul pentru o negociere exigentă care să vizeze definirea unei corespondențe corecte între performanța muncii și salariu, iar salariul minim ar deveni alibi pentru a nu crește salariile italiene deja mici. .
duce la imposibilitatea abordării problemei salariul minim ca aspect al corelaţiei necesare între sistemul economic şi sistemul de Relaţii Industriale.
La nivel legislativ, recentele reforme ale muncii între încercările de liberalizare și introducerea de constrângeri (vezi legislația fluctuantă privind contracte pe termen lung sau asupra folosirii vaucer) nu au condus la revitalizarea sistemului italian de relații industriale.
Neîncrederea Confindustria și a sindicatelor în intervențiile legislative
Confederațiile Sindicale și Confindustria au văzut mereu cu sospetto interventia legiuitorului. Poate fi suficient să reamintim ratificareaAcordul interconfederal din septembrie 2011 cu care părțile au exclus de la folosireaartă. 8 din Legea 148/2011.
Arta. 8 în sprijinul negocieri colective de proximitate, a recunoscut eficacitatea față de tot personalul a acordurilor semnate și prin derogare de la anumite prevederi de lege și contract cu condiția ca acestea să fie aprobate de majoritatea lucrătorilor.
La Confindustria ar fi putut obiecta că articolul era prea solicitant pentru companii deoarece introducea o obligație față de acord, în timp ce în trecut reglementările legislative impuneau în principal companiilor o obligație de „proceduri de consultare”, dar a preferat să confirme alegerea auto-ului. referenţialitatea aproape de natură corporativă a semnatarilor.
Merită să reamintim că acel articol a fost larg contestat, s-a propus chiar un referendum de abrogare, dar a servit la rezolvarea multor situații de continuitate a afacerii în ceea ce privește expirarea contractelor pe durată determinată și a legitimat comportamentul de atunci. grupul FIAT care a putut să aplice un contract de autonomie angajaților săi care, în ciuda războiului judiciar, au ieșit legitimați și recent reînnoit de Companiile: Stellantis IVECO, CNH, Ferrari chiar și în absența continuității Grupului FIAT.
Cele de mai sus demonstrează că intervenția legislativă nu a redus posibilitățile de negociere ale partenerilor sociali, ci le-a lărgit.
Este salariul minim cerut de lege?
Întrebarea de pus atunci este: este necesar sau nu un salariu minim introdus prin lege și dacă da, de ce?
Nu este suficient să argumentăm că este necesar pentru că toate celelalte state europene o au și pentru că directiva europeană ne cere acest lucru.
Sentimentul este că nu prea vor să facă această lege, pentru că în urma diverselor raționamente pe care le dau părțile implicate, se are senzația clară că am rămas pe terenul ciocnire ideologică și „teroarea” pierderii putere, acea putere pe care unele sindicate cred că o pot avea doar controlând (nu întotdeauna negociind) Contractul National a diferitelor categorii. Și cu scuza îndoielii că introducerea salariului minim prin lege nu reprezintă o protecție suplimentară față de cele care există deja, ci că este o protecție înlocuitoare, nu vrem să abordăm problema.
Temerile, reale sau presupuse, de orice fel blochează întotdeauna confruntarea care în schimb trebuie să rămână „pragmatică”. Deci, din nou, de ce să introducem un „salariu minim” prin lege?
De ce să introducem un salariu minim prin lege?
O lege a salariului minim ar trebui să reprezinte aplicarea corectă aarticol 36 della Costituzione care atribuie să plătească nu numai proporționalitate „cu cantitatea și calitatea muncii sale” ci și un scop social pentru că în orice caz trebuie „să fie suficient pentru a asigura o existență liberă și demnă pentru el și familia sa”.
Cuantificarea salariului minim poate fi definită cu ușurință fără negocieri ulterioare prin referire la valoarea plafon recunoscut de INPS pentru lucrătorii disponibilizați definit pentru 2023 în 1.352,19 euro pe lună și nimeni nu a contestat vreodată că această valoare nu răspundea prevederilor constituționale ale articolului 36, dar eventualele suplimente salariale au fost din când în când rezultatul negocierilor companiei.
Trebuie reamintit că această sumă se referă la 174 de ore medii lunare egale cu 2.088 de ore plătite pe an (40 de ore pentru 52 de săptămâni plus zi) și, în consecință tariful orar se ridică la 7,77 euro pe oră, sumă care ar urma să fie ajustată automat la valorile plafonului INPS.
Această sumă asigură a prag minim să se aplice în orice caz la muncitori șomeri și contracte cu salarii marginale, dar este totuși inferioară principalelor contracte colective naționale și, prin urmare, nu împiedică evoluția sa, într-adevăr având definit prin lege respectarea scopului social al art. 36 din Constituție, negocierile naționale vor fi mai orientate spre definirea unor noi niveluri contractuale de salarizare legate nu numai de procesul inflaționist, ci în concordanță cu tendința economiei și extinderea sistemului de asigurări sociale și de bunăstare, în timp ce negocierea întreprinderilor va putea salarii variate mai corelate cu productivitate, calitatea serviciului, rezultate economico-productive, competitivitate, atribuind rezultatelor negocierii o flexibilitate salariala suplimentara care nu stabileste limite la sumele recunoscute (vezi, de exemplu, sumele platite recent in Ferrari) .
Salariul minim ca barieră în calea exploatării celor care nu sunt acoperiți de Contractele Naționale
De menționat că dacă salariul minim este raportat la 2088 de ore plătite, atunci ore lucrate pe an sunt semnificativ mai mici deoarece este necesar să se deducă orele pentru: concedii, concedii plătite, sărbători legale, intervale plătite precum cantine, absenteism și în consecință firma are un număr de ore disponibil anual pentru prestarea muncii și se află pe acest număr de ore în care atenția unei părți din negocierea suplimentară poate fi concentrată prin crearea acelor condiții de competitivitate pe care sistemul actual nu a reușit să le realizeze.
Și din nou, chiar dacă problema de rezolvat în Italia este aceea a veniturilor din muncă mai mici în comparație cu celelalte țări din G7, introducerea salariului minim trebuie să devină o barieră efectivă în calea exploatării pentru secțiunile forței de muncă care nu sunt în prezent acoperite de garanție. a Contractelor Nationale sau care sunt in aceea zona gri între munca independentă și munca subordonată care se răspândește din ce în ce mai mult și ar reprezenta un impuls pentru a face salariile lucrătorilor transparente și comparabile.
