Populism? Este și vina presei. Și nu doar social media, din ce în ce mai mult un vehicul de comunicare a mesajelor politice violente, ci și ziarele tradiționale, care ar fi trebuit să reprezinte o barieră, dar nu au fost întotdeauna capabile de aceasta. Despre asta s-a discutat și la Festivalul de Economie de la Trento, cu ocazia prezentării celei mai recente cărți de Rony Hamaui „Scuzați-mă prof, ce este populismul?”, scris cu Andrea Boitani și publicat de Vita e Pensiero. Cei doi profesori au discutat despre asta cu câțiva invitați, printre care sociologul Alberto Martinelli, care a contribuit la ilustrarea contradicțiilor unui termen din ce în ce mai abuzat, cel de „populism”, în limbaj comun și jurnalistic.
„Încercarea de a da o definiție – spunea Martinelli – populismul este atunci când poporul, înțeles ca o entitate abstractă, deci nu reală, cu o voință unitară încă de demonstrat, se opune elitei sau și mai bine elitelor, la plural. Constă în respingerea complexității, în antiintelectualism, în disprețul experților. Pur și simplu, este o revoltă împotriva oricui știe.” Rețelele sociale au jucat un rol decisiv în difuzarea populismului, nu este suficient de limitat de informații calificate. „Rețelele sociale nu sunt negative în sine – a spus Hamaui -. Problema este modul în care sunt folosite și mai ales faptul că mass-media tradițională, mă refer la ziare în special, ar fi trebuit să fie o contrapondere și, în schimb, să fi devenit parte integrantă a acestui tip de comunicare”.
"În concluzie rețelele sociale au găsit un teren fertil, a adăugat Fabio Martini, jurnalist politic -. De foarte mult timp, informațiile din Italia au jucat cu privire la victimizarea oamenilor, iar de mult timp linia dintre adevărat și probabil a fost din ce în ce mai estompată. Acesta este motivul pentru care oamenii, per total, cred în mesajele populiste de pe rețelele de socializare: pentru că ziarele și televiziunea și-au pierdut credibilitatea în ochii lor și, prin urmare, de ce să nu creadă și așa-numitele știri false? Nici măcar populismul, în realitate, nu este negativ în sine: s-a născut în contexte democratice și de foarte multe ori rămâne acolo, deși cu tendințe autoritare. „Să ne amintim, de exemplu – a susținut Rony Hamaui – că populiștii ruși care în secolul al XIX-lea apărau țăranii dintr-o condiție care de fapt era încă sclavie, erau intelectuali”.
Cartea examinează, de asemenea, marea contradicție a populiștilor, sau așa cum preferă Martinelli să-i definească „național-populiști sau suveranisti”: aceea de a nu pierde consensul chiar și atunci când ajung la putere. „Este singular faptul că i partidele care spun că luptă împotriva establishment-ului devin apoi ele însele instituții. Teoretic acest lucru ar trebui să-i facă să-și piardă credibilitatea, dar acest lucru nu se întâmplă pentru că ei continuă să joace toate rolurile în comedie: cea a majorității și cea a opoziției. O vedem cu Lega și 5 Stele în acest guvern: se luptă între ei”. Prin urmare, nu există nicio ieșire decât dacă există o reacție din partea informațiilor profesionale. Și nu înainte de a clarifica un concept: populismul, sau suveranitatea, nu are nimic de-a face cu arta. 1 din Constituție.
"Arta. 1 – a explicat Martinelli – trebuie citit în întregime și va avea următorul cuprins: „Suveranitatea aparține poporului, care o exercită în formele și în limitele Constituției”. Popoliștii, însă, opresc partea finală, cea care vorbește de forme și limite, sancționate de constituție”. Și asta e de democrație indirectă, inevitabil, cu spațiile potrivite lăsate pentru cea directă. Un alt punct de plecare oferit de reflecția lui Hamaui și Boitani este cel asupra tipurilor de populism. Potrivit celor doi savanți, există trei: dreapta socială, liberală, stânga. „Liga face parte din prima, oarecum și din a doua, în timp ce cea a Mișcării 5 Stele – a susținut Boitani – l-aș defini drept populism „pur”, fără nicio bază ideologică și deci neaparținând nici uneia dintre cele trei categorii” . Aceasta, conform autorilor cărții, va duce la un declin mai rapid al grillini decât Liga. Ultimele alegeri europene par să confirme acest lucru.
