„Există un cadru intelectual și politic în care ne vom forma judecățile”, a răspuns comisarul pentru afaceri economice Pierre Moscovici celor care i-au cerut un comentariu asupra planului de reducere a impozitelor în jur de 45 de miliarde de euro pe trei ani anunțat în aceste zile de Prim-ministrul Matteo Renzi.
Totuși, acel cadru de referință, adoptat anul trecut de Consiliul European – tot în urma solicitărilor italiene de „o mai mare flexibilitate” – pare să lase puțină marjă în acest sens. Să vedem de ce.
În bugetul de anul trecut, guvernul s-a angajat să găsească resurse suplimentare în 2016 pentru dezamorsarea așa-ziselor clauze de salvgardare (pentru a evita creșterea TVA-ului și a unor accize) pentru o sumă egală cu 16 miliarde de euro. Acest lucru ar trebui făcut pentru aproximativ 10 miliarde prin reduceri de cheltuieli (prin recenzii de cheltuieli) și aproximativ 6 miliarde prin utilizarea marjelor de flexibilitate acordate de Europa. Datorită promisiunilor cuprinse în planul de reformă, Italia a reușit să obțină o reducere la ajustarea soldului structural (net de efectele ciclice) care urmează să fie efectuată în 2016, adică o reducere de 0,1 la sută din PIB în loc de 0,5 la sută. În esență, s-au eliberat circa 6 miliarde de euro, pentru a fi folosiți - tocmai - pentru eliminarea clauzelor de salvgardare.
În acest context ar trebui examinată propunerea de reducere suplimentară a taxelor pentru 2016, legată de reducerea IMU pe primele case și Tasi. O reducere a impozitelor cu 3,5 miliarde de euro (aceasta este cifra despre care se vorbește zilele acestea) ar duce la o creștere a deficitului structural, și nu la o reducere de 0,1% conform angajamentelor asumate cu Bruxelles-ul. Ce argumente ar putea folosi guvernul? O primă este cea a reformelor structurale, dar în acest caz ar trebui să prezinte un program și mai ambițios decât cel de anul trecut și să arate progresele deja înregistrate față de foaia de parcurs.
O alternativă este activarea celorlalte două clauze de flexibilitate permise de noul cadru european, și anume cea privind investițiile și cea privind ciclul economic.
Primul, cel pe investiții, poate fi folosit atunci când ritmul de creștere a PIB-ului este negativ sau mai mic decât ritmul de creștere potențial, ceea ce nu este cazul la noi având în vedere că conform ultimelor previziuni ale Comisiei Europene, PIB-ul ar trebui să crească cu 1,4, XNUMX la sută, cu mult peste creșterea potențială estimată de zero.
A doua clauză, cea privind situația economică a țării, definește cu grilă entitatea tăierii structurale cerute în funcție de poziția ciclică a țării. Numai într-o situație cu un decalaj de producție, adică decalajul dintre nivelul venitului real și cel potențial, mai mare de 4%, este posibil să nu se efectueze ajustări bugetare. Anul trecut, când output gap era de -3,8 la sută, această clauză a fost folosită pentru a realiza o reducere a deficitului structural de 0,25 la sută în loc de 0,5 la sută. În 2016, cu un output gap estimat la -2,5 la sută, grila este clară și nu lasă loc de discreție: în 2016, Italia intră în cutie "timpuri grele” care prevede o reducere de 0,5 la sută.
Pe scurt, odată cu reforma flexibilității, adoptată anul trecut pe un impuls italian, nu pare să existe loc de manevră pentru continuarea reducerilor de taxe care urmează să fie finanțate în deficit. După cum a sugerat deja ministrul Padoan, singura modalitate de a finanța reducerea anunțată a IMU este reducerea cheltuielilor, adică încă 3,5 miliarde de euro din revizuirea cheltuielilor să se adauge la cele 10 miliarde de euro promise până acum.
