„2018 a fost un an negativ pentru piețele financiare și în special pentru bursele. Randamentele fondurilor de pensii au fost și ele afectate după un deceniu în care au fost în medie mai mult decât pozitive”. Astfel, a declarat președintele COVIP Mario Padula, într-un pasaj important al raportului pe anul 2018, pe 12 iunie. Cât sunt aceste efecte negative? „Fondurile de pensii ocupaționale și fondurile deschise – a continuat Padula – au pierdut în medie 2,5%, respectiv 4,5%; pentru „noile” PIP clasa III, scăderea a fost de 6,5%”. Ca urmare, în 2018, pensiile suplimentare și-au pierdut provocarea clasică – aproape existențial – cu indemnizația de concediere (al cărei transfer este principala sursă de finanțare pentru schemele de pensii private) care s-a apreciat, net de impozite, cu 1,9%. Un rezultat similar (datorit doar legii) a luat contur abia în mijlocul Marii Crize.
Deci ce s-a întâmplat anul trecut? Organismele de administrare a fondurilor au făcut investiții greșite, și-au încercat norocul cu speculații riscante? Să ne uităm la alocarea investițiilor pentru a găsi o explicație pentru un fenomen care nu încurajează apariția lentă a unui al doilea pilon finanțat pentru a asigura o mai mare adecvare a pensiilor. Un bun om de familie nu ar mai fi prudent în a-și plasa economiile câștigate cu greu. 41% din investițiile fondurilor de pensii (excluzând rezervele matematice și resursele fondurilor preexistente în cadrul unei companii sau al unei entități) sunt alocate în obligațiuni de stat (21,4% sunt obligațiuni publice italiene, celelalte titluri de creanță se ridică la 17,1%). Titlurile de capital au scăzut cu 16,4% (de la 17,7%). unitățile de OPCVM (forme de scheme de plasament colectiv) au trecut de la 12,6% la 11,9%.
Per total, valoarea investițiilor fondurilor de pensii în economia italiană este egală cu 36,7 miliarde, 27,7% din active. Obligațiunile de stat reprezintă cea mai mare pondere: 28,3 miliarde. Angajamentele în titluri ale companiilor italiene sunt marginale (mai puțin de 3%) și vizează în principal obligațiuni (doar 1,2 miliarde de acțiuni). Până aici fotografia neutră, chiar și puțin rețintă a situației. Dar nu este treaba președintelui COVIP să analizeze motivele pentru care 2018 a fost un an negativ pe piețele financiare, în special pe bursele (care în cazul fondurilor de pensii au un interes aproape marginal). Depinde de noi să ne întrebăm cum ar putea să acumuleze profituri negative de la instituțiile financiare care își „securează” activele cu obligațiuni guvernamentale. Aici apar consecințele politicii iresponsabile a guvernului galben-verde – chiar și în sectorul economiilor de pensii, toate „vorbesc și insignă".
Marile nume au făcut mai mult rău cu șmecherii, declarații imprudente, nevăzute de schimbările în spread și creșterea ratelor dobânzilor. Mai mult, perspectiva nu este deosebit de strălucitoare: de a menține situația actuală locația activului va fi necesară reînnoirea valorilor mobiliare împovărate de rate mai mari. Când se spune – însuși premierul este cel care le reamintește deputaților săi – că în cazul unei încălcări clare a regulilor și al unui conflict deschis cu instituțiile europene, economiile italienilor sunt în pericol, până la urmă există și confirmarea : percepția lasă loc realității. Prestarea de pensii suplimentare este un sector supravegheatunde sunt monitorizate situaţiile. Dar nu este nevoie de multă imaginație pentru a crede că toate formele de economisire au fost penalizate.
Acum, având în vedere o manevră bugetară socotită nesustenabilă – atât pentru vechile conturi care urmează să fie decontate, cât și pentru noile măsuri pe care guvernul (și anume Matteo Salvini) intenționează să le promoveze – nu dorim ca nimic să ne agraveze starea, să ne facă chiar și. mai puțin credibile, pentru a trezi o îngrijorare crescândă în rândul interlocutorilor noștri. După carnavalul miniboților era cu adevărat necesar ca Paolo Savona, de la vârful Consob, autoritatea de supraveghere a piețelor financiare, să se lase într-un fel de dosar școlar asupra unei țări imaginare care ar putea suporta și o datorie egală cu 200% din PIB, la pact. pentru a obține o creștere economică mai mare decât creșterea îndatorării în sine?
Pentru că Italia nu se află în asemenea condiții nu avea niciun sens aventurându-se în considerații care sunt luate ca indiferență și subestimare a unei datorii publice precum a noastră, supravegheată de întreaga lume. Cu lansări improvizate, aproape provocatoare de genul acesta, într-un forum oficial, este normal și justificat să existe „prejudecăți” despre Italia. La urma urmei, nimeni nu neagă rolul nostru în economia europeană și mondială. Pe de altă parte, (pre)judecarea asupra guvernului este diferită.
