Mario Draghi a spus că consiliul BCE nu a vorbit despre asta. Dar nu a spus că ideea deBani cu elicopterul (HM), adică monetizarea deficitelor publice, este complet absurdă, chiar dacă economiștii Bundesbank consideră așa. Putem, așadar, să vorbim despre asta fără să ne temem să ne dezlipim. După cum știm, pentru mulți HM este arma nucleară, cea care este capabilă să învingă inamicii momentului: deflaţie și riscul unuia nou recesiune. Concret, așa cum a propus Guido Tabellini în Sole 24Ore din 19 aprilie, BCE va transfera baza monetară în conturile trezorerielor naționale care ar decide cum să cheltuiască banii.
Prin urmare, fiecare stat membru ar reprezenta o valoare mai mare creanţă net care ar fi de natură unică și nu ar afecta datoria publică deoarece ar fi finanțată, în mod permanent, din banii băncii centrale. Este greu de crezut că o manevră de acest tip nu ar avea efecte pozitive asupra cererii finale, deoarece atât politicile fiscale, cât și cele monetare ar deveni mai expansive. Deci care sunt motive deci consiliul BCE nu a vorbit despre asta? Putem face unele presupuneri și enumera posibilele defecte sau limitări ale HM.
1) Ar trebui schimba tratatele pentru a permite BCE să finanțeze direct trezoreriile naționale. La această obiecție, ridicată de însuși Tabellini, s-ar putea răspunde că, fără a modifica Tratatele, BCE mai poate cumpăra obligațiuni publice de pe piața secundară, așa cum procedează cu QE. Ar trebui totuși – și aceasta ar fi adevărata noutate în ceea ce privește QE – să se angajeze să reînnoiască titlurile la scadență, din nou pe piața secundară, și să facă acest lucru în mod permanent. În acest fel, ar replica, cu instrumentele legale disponibile, conceptul de „monedă elicopter”, adică în esență „un cadou” pe care BCE l-ar oferi cetățenilor europeni prin trezoreriile naționale. Cu toate acestea, este foarte puțin probabil ca actualul consiliu al băncii centrale să poată angaja toate consiliile viitoare să fie, așa cum spune Krugman, „credibil de iresponsabile”. Astfel, fără modificarea Tratatelor, SM ar putea fi făcută, dar ar avea credibilitate scăzută.
2) O altă obiecție este că monetizarea deficitelor mari este a fost deja încercat în Japonia, cu rezultate foarte slabe asupra economiei reale.
3) În sfârșit, există obiecția pe care o putem atribui gardienilor ortodoxiei germane. Odată descoperit stâlpul de mai, ce poate garanta că, așa cum propune Tabellini, politicienii îl folosesc doar în condiții absolut excepționale? Tentația de a nu ar fi irezistibilă pătrunde în seiful BCE pentru a rezolva miile de probleme pe care le avem în națiunile noastre bogate? Cum le-ați putea argumenta alegătorilor că acești bani nu pot fi folosiți pentru îmbunătățirea asistenței medicale, eradicarea sărăciei, creșterea pensiilor, a salariilor sau a prestațiilor pentru șomaj? Și de ce ar trebui companiile să continue să depună atât de mult efort pentru a inova și a fi competitive pe piețele internaționale? Și de ce ar trebui cineva să continue să plătească taxe?
Este greu de nega că aceste obiecții au o oarecare forță.
