Actuala criză energetică a scos la iveală vulnerabilitățile unei economii caracterizate de o dependență puternică de combustibilii fosili importați. Pentru a rezolva această criză, nu trebuie să încetinim, ci să accelerăm politicile climatice și să ne concentrăm asupra regenerabile ed eficiența energetică. Pe partea cererii și nevoilor, este necesară implementarea unor politici imediate și decisive care vizează electrificarea societății și a consumului. Din punct de vedere al aprovizionării, este necesară accelerarea instalării de noi capacități de generare din surse regenerabile: parcurile eoliene și centralele fotovoltaice vor reprezenta activele energetice necesare țării noastre, motiv pentru care construcția ambelor trebuie să primească un impuls clar. .
Acestea sunt cele două mesaje cheie care reies din studiu de Ref Ricerche care a evidențiat scenariile energiei electrice până în 2050, în special cazul italian, evidențiind punctele forte și punctele slabe ale acesteia, inclusiv în lumina scenariului energetic actual care prezintă probleme critice legate de războiul din Ucraina și de creșterea prețurilor, în special la gaze, care este de natură să caracterizeze perioada următoare.
Ucraina și clima: cele două fronturi ale aceluiași război energetic
Din luna septembrie a anului trecut s-a vorbit mult despre energie. Deși creșterile substanțiale ale facturilor au început înainte de războiul din Ucraina, consecințele conflictului au făcut ca mixul energetic, sursele alternative la combustibilii fosili și viitoarele rute de aprovizionare să fie dramatic de actualitate și urgentă.
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm climat. European Green Deal a stabilit obiective pentru ca întreaga Uniune să obțină o reducere cu 2030% a emisiilor până în 55 și neutralitatea climatică până în 2050. Deși încă nu au fost identificate obiective sectoriale, reprezentanții guvernului au declarat că până în 2030 ponderea energiei electrice din surse regenerabile va trebuie să ajungă la 72%. Acolo strategia italiană în schimb, conține indicații privind obiectivele pe termen lung (2050) și indică o pondere a energiei electrice din surse regenerabile între 80% și 100%.
Țintele climatice depind de cererea de energie electrică
Analiza obiectivelor climatice și mixul necesar pentru a le atinge depinde de evoluția cererii în următorii ani. Cercetarea identifică doi factori cu cel mai mare impact: creșterea eficienței energetice (o utilizare mai eficientă a energiei electrice împinge cererea de energie electrică în jos); pătrunderea mai mare a vectorului electric ca sursă de energie (oportunități mai mari și frecvență de consum se traduc într-o cerere mai mare).
Ambele scenarii până în 2050 prezentate în strategia italiană prevăd că efectul creșterii electrificării va depăși economiile care pot fi realizate prin eficiența energetică, rezultând o creștere substanțială a cererea de energie electrică in tara noastra. Totuși, nu trebuie să uităm că o electrificare generalizată mai mare se poate obține mai ales prin înlocuirea energiei electrice cu consumul direct al sursei primare de energie. Într-adevăr, o creștere a cererii de energie electrică nu corespunde neapărat cu o creștere a cererii totale de energie.
Datorită eficienței mai mari a energiei electrice în comparație cu combustibilii fosili direcți, previziunile privind cererea totală de energie implică o scădere a cererii, în conformitate cu obiectivele europene pe termen lung.
Scenarii posibile până în 2050
Strategia italiană conturează două scenarii de cerere de energie electrică până în 2050, cu detalii sectoriale. Primul se numește „scenariu de referință” obținut prin tragerea indicațiilor și politicilor cuprinse în PNIEC până în 2050, cu ținta de producere a energiei electrice din surse regenerabile la 80%. Al doilea, numit "scenariul de decarbonizare”, prevede în schimb o electrificare mai profundă a consumului și utilizarea hidrogenului atât ca combustibil pentru vehicule, cât și pentru stocarea energiei. În ceea ce privește sursele regenerabile, țintele sunt, respectiv, 95% sau 100% din incidența față de producția totală de energie electrică. Pentru simplitate, scenariul de decarbonizare folosește o valoare medie și o țintă de 95% din surse regenerabile.
Prin urmare, scenariul până în 2050 se bazează pe următoarele ipoteze:
•o cerere de 670 Twh, din care 5% mai pot fi acoperite cu combustibili fosili (deși în prezent ar trebui avută în vedere amânarea până după 2025 pentru eliminarea treptată a cărbunelui, având în vedere necesitatea de a accelera ieșirea din dependența de gaze de Moscova);
•hidroelectrica: o creștere marginală a producției de energie electrică este prognozată atât pentru 2030, cât și pentru 2050;
•o creştere de sold import/export pentru 2030, cu o stabilizare pe termen lung: aici, din punct de vedere prudențial, se va menține un echilibru neschimbat față de 2030;
• nivelul de generare din „alte surse de energie regenerabilă” este, de asemenea, menținut constant, așa cum sugerează tendința 2019-2030 și perspectivele de dezvoltare a acestor surse;
• restul de 505,5 TWh trebuie să fie acoperiți de dezvoltarea susținută a energiei solare și eoliene în toate formele lor tehnologice. Pentru acest scenariu, raportul dintre energia eoliană și cea solară indicat de Terna și Snam pentru anul 2050 (2030 TWh:1,75 TWh în favoarea producției din energie solară) este confirmat până în 1.
Rezultatul este o creștere de 14 ori a producției solare (321,5 TWh) și o creștere de aproape 9 ori pentru eolian (184 TWh).
Creșterea capacității până în 2050 riscă să-și asume dimensiuni enorme, a căror probabilitate de realizare este legată de factori multipli, printre care capacitatea de a atrage resurse financiare, sprijinul birocratic-administrativ și acceptabilitatea locală a unui număr foarte mare de uzine. Unii dintre acești factori sunt tipici contextului italian, a compoziției morfologice a teritoriului și a percepției costurilor tranziției și riscă să se transforme în obstacole de netrecut.
Ref Ricerche: „Nu este suficient să acționezi. Sunt obstacole de depășit.”
Unul se referă cu siguranță la costurile și la comoditatea economică reală a surselor de energie regenerabilă. Potrivit raportului Renewable Power Generation Costs 2020 publicat de IRENA, indicatorul LCOE (Levelised Cost of Energy) al diferitelor surse de energie regenerabilă a atins de mult valori comparabile cu cele ale celor mai obișnuiți combustibili fosili. Atunci trebuie să luăm în considerare și foarte lung proces birocratic şi manifestările locale de opoziţie (atât ale comunităţilor, cât şi ale politicienilor care le administrează).
Una dintre tehnologiile pe care Italia se concentrează cel mai mult pentru a-și acoperi nevoile de electricitate în viitor este fotovoltaica. La noi, LCOE pt fotovoltaice pe sol (plante mari) a scăzut cu 82% în 10 ani. Deci, cu cunoștințele tehnologice disponibile, fotovoltaica reprezinta, potențial, cea mai mare sursă de energie încă exploatabilă. Creșterea fotovoltaicului rezidențial și comercial (sisteme de dimensiuni mai mici, poziționate pe acoperișurile clădirilor) are, de asemenea, un domeniu interesant: punând în producție doar 2,5% din suprafețele disponibile, obiectivul fotovoltaic ar putea fi atins până în 2030.
Eolianul pe uscat este în prezent cea mai puțin costisitoare sursă de energie regenerabilă. Factorul de capacitate în acest caz este, poate chiar mai mult decât în cazul solar, legat de calitatea resursei disponibile (viteza și constanța vântului): eficiența la nivel mondial a crescut în medie de la 20% în 1983 la 36% în 2020, datorită la capacitatea îmbunătățită de a localiza zone cu potențial ridicat.
Energia eoliană offshore ar putea reprezenta o alternativă valabilă chiar dacă este mai scumpă decât vântul de pe uscat: apa de mare care necesită întreținere mai frecventă. Cu toate acestea, absența obstacolelor și a cotelor precum munții sau zonele urbanizate face ca resursa să fie mai constantă și mai fiabilă.
Un ultim aspect este dat de faptul că mixul energetic se bazează pe aportul surse regenerabile de energie neprogramabile, energie solară și eoliană: neavând control asupra resursei primare, aceste surse nu sunt în măsură să garanteze continuitatea producției de energie electrică. Prin urmare, vor fi necesare intervenții pentru înființarea sistemelor de acumulare și stocare, care vor trebui să se bazeze pe difuzia bateriilor și a hidrogenului.
