Că apa este un bun esențial pentru viața pe pământ este o axiomă pe care bărbații și femeile o cunosc de milenii. Că disponibilitatea lui este constantă și gratuită este, totuși, o neînțelegere a istoriei. În întreaga lume se poartă bătălii pentru colectarea și distribuirea apei, atât pentru consumul uman, cât și pentru agricultură. De milenii, apa a fost folosită și ca armă pentru a afirma supremaţia asupra populaţiilor supuse. Africa este astăzi continentul în care aceste circumstanțe sunt, din păcate, foarte actuale. Dar și acolo primul războiÎn Ucraina, ne-a arătat scene în care conductele de apă, sursele de origine, erau folosite pentru a subjuga orașele și satele. O exploatare perversă și plină de ură a resurselor între bombe și raiduri aeriene. Pentru aceasta din Africa, Ucraina și alte locuri de pe planetă, Ziua Mondială a Apei înseamnă revendicarea unui drept. Uniunea Europeană, cu siguranță mai norocoasă, de un deceniu a aprobat a pian pentru protecția și gestionarea resurselor de apă. În 2020, a adăugat o directivă privind calitatea apei destinate consumului uman. O abordare holistică cu modele de analiză și management, după cum a confirmat CNR. În directivă sunt două intenții bune: disponibilitatea-calitatea apei care este distribuită și managementul rețelelor de distribuție. A avea idei clare în ceea ce privește serviciile de apă și apă nu este deloc ușor, explică aceștia Herei, una dintre marile companii europene din ciclul integrat de apă și epurare.
Apa se pierde pe parcurs: cine o repară?
În Italia există un pic de confusione la cetăţenii-clienţi ai companiilor. De treizeci de ani rețelele de apă sunt administrate de firme specializate. Dar mai puțin de unul din doi cetățeni știu cine este responsabil cu serviciul în municipiul lor. „O distanță care trebuie înțeleasă și contextualizată, dar mai ales înfruntă prin căi specifice de implicare, ascultare și dialog”, spune el Donato Berardi, director al think tank-ului REF Ricerche. Cu toate acestea, italienii consumă în medie 220 de litri de apă pe zi, față de 165 din media europeană. Și sunt, de asemenea, clienți foarte buni ai companiilor de apă îmbuteliată. Lanțul național de distribuție este foarte lung și lasă mult lichid pe stradă. Cine trebuie să repare scurgerile, să facă investiții? Întrebare cu răspuns variabil. O lege organică de reorganizare a sistemului anilor 90 (Legge Galli) a eșuat, desființată prin Codul de mediu. Din nou, rezultatele nu sunt la nivelul nevoilor. Confuzia crește. Acolo constitutie italiana stabilește că apa este un bun și un drept universal al omului. Un drept sancționat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite și nu întotdeauna respectat în lume, așa cum spuneam. Ziua Mondială a fost instituită tocmai pentru a-l aminti atât în țările bogate, cât și în cele sărace. Atunci rămân toate diferențele, cu excepția voluntarilor care merg să sape puțuri sau a vreunei firme care merg să investească în zone critice fără să facă bani.
Italia ceartă
În Italia, definiția apei ca bun public în 2011 a fost asimilată cu cea a unui bun care nu este supus regulilor comerciale și, prin urmare, un referendum. Mișcările publice de apă amintesc adesea de o rezoluție a ONU din iulie 2010 conform căreia dreptul la apă "să să fie protejate fără a penaliza managementul public care favorizează recurgerea la atribuirea serviciilor publice locale către persoane private, care nu este întotdeauna justificată și productivă pentru comunitate”. Confuzie în a treia etapă. Principiul ultra-garantat menționat de WWF ajunge periodic în mâinile politicii care acum îl dezbate, acum îl inserează în norme care intră în conflict cu alte norme sau îl face un banner propagandistic.
Seceta umbrește Ziua Mondială
În acest climat bizar 2023, Ziua Mondială a Apei se suprapune cu una crudă Secetă. CNR a explicat că un procent din populația italiană - între 6% și 15% - trăiește acum în contexte de secetă severă. Dar, pe de altă parte, conductele sau oamenii risipesc și apa. Să spunem că de-a lungul Peninsulei sunt două risipitori: conductele și oamenii. Evident, cei din urmă îl aruncă doar dacă iese din robinete, pentru că în multe locuri este raționalizat. Companiile de administrare colectează banii facturilor, pentru care ar trebui să investească repara scurgerileee în ceea ce privește tarifele pe care le oferă la Arera care recunoaște un tot pentru a fixa țevile. Pierderi, risipă și costuri în cele din urmă alcătuiesc un cerc care nu se închide niciodată. Și apoi mai este detașarea, sentimentul de a fi ascuns de societate care ne face să plătim pentru apă. „Pentru unul din șase cetățeni – explică Berardi – managerul se ocupă doar de furnizarea apei potabile. Mai puțin de un cetățean din doi știe că managerul este implicat și în verificarea calității și potabilității apei”. Confuzia de gradul al patrulea cu lipsa de comunicare care alimentează suspiciuni cu privire la facturare, consum, eficiență a serviciilor.
Proiectele marilor companii italiene
Companii mari precum Acea sau Hera o acoperă eșec cu site-uri web și documente trimise acasă. Grupul Hera, de exemplu, gestionează de la colectare la epurare și distribuție, de la sistemele de canalizare la epurare. Planul său industrial prevede investiții pentru peste 4,1 miliarde de euro până în 2026. Cu ocazia Zilei Mondiale a fost lansată Campagna „Apa nu se duce pe canal”. Se explică că după utilizare poate fi recuperat și repus în mediu. Acea împreună cu Carabinierii au promovat'inițiativă „Acea pentru comunitate” pentru a informa persoanele în vârstă despre economisirea apei si despre escrocherii. Cel mai recent sondaj IPSOS spune că italienii și-au schimbat obiceiurile domestice. Folosesc mașina de spălat mai atent, acordă atenție costurilor, cheltuielilor generale, potabilității. În cadrul tranziției ecologice, Enea a emis un manual împotriva risipei de apă. În afara Italiei există și alte inițiative și apeluri. În cele din urmă, astăzi este o zi specială pentru apă, un activ primar și indispensabil. Dar merită să ne amintim că zi mondială se aplica numai celor care o au mereu si in conditii de liniste. Avem încredere în 2024
