Unii susțin că președintele Giorgia Meloni a prezentat Parlamentului nu un program de guvernare, ci un manifest politic mai potrivit pentru un congres de partid decât pentru sălile parlamentare. Este o judecată negeneroasă pentru că este normal ca atunci când te prezinți la camere Președintele Consiliului indică faptul că linii generale care va inspira deciziile noului guvern, încercând să clarifice punctul de sosire a politicii sale. În aproximativ o oră și zece minute de discurs, președintele Meloni a oferit diverse indicații politice atât pe probleme internaționale, cât și pe multe chestiuni politice interne. În unele cazuri a fost clară și convingătoare, în timp ce în alte cazuri a părut mai nesigură, evitând să dizolve contradicțiile dintre anumite atitudini din trecutul ei și nevoia de a acționa cu pragmatism (cum ea însăși a afirmat în repetate rânduri că vrea să facă) se confruntă cu situația furtunoasă în care se află în momentul preluării comanda navei Italia.
Pentru a mișca cu ușurință în discursul său lung și pasional, am identificat cele mai convingătoare cinci puncte și cele cinci care în opinia noastră rămân puțin obscure.
Meloni: în primul rând este nevoia de a reveni la creștere
În primul rând, a fost clar în indicarea „creștere” ca singura modalitate de a reduce datoria publică și de a oferi din nou satisfacție italienilor în ceea ce privește salariile și îmbunătățirea serviciilor publice. Acesta este un punct important pe care nici un guvern înainte de Draghi nu l-a fixat ca steagul călăuzitor al acțiunii sale. Meloni a spus că este dispusă să facă ceea ce este necesar pentru a elibera energiile Italiei chiar și cu prețul nemulțumirii cuiva sau chiar riscând să nu fie reales.
Raționamentul lui era foarte clar Cetățenie venituri, mai ales în replică, unde a explicat că această măsură de bunăstare este în practică admiterea unei înfrângeri. Cu alte cuvinte, politica a declarat că nu se poate face nimic pentru a învinge sărăcia prin oferirea unui loc de muncă cu perspective de carieră și, prin urmare, condamnă oamenii să trăiască din subvenții publice. Munca, în schimb, este singurul mijloc care permite să se acorde demnitate persoanelor care sunt, de asemenea, chemate să contribuie la bunăstarea întregii comunități.
El a apreciat în repetate rânduri antreprenorii afirmând că Guvernul său va avea obiectivul nu-i deranja pe cei care vor să facă. Accente liberale, dar nu coroborate de indicații concrete ale măsurilor ce trebuie luate. Excelent discurs pe „merit” care pleacă de la școală, dar apoi trebuie extins la întregul sistem. Este o greșeală – a susținut el – să nivelăm punctul de sosire pentru că altfel, după unii, s-ar crea inegalități. Dimpotrivă, statul trebuie să niveleze punctele de plecare și apoi meritul individual va decide la ce nivel va dori fiecare persoană să se plaseze. Și până la urmă, în acest domeniu te poți lăuda cu experiența ta de „underdog” care cu propriile forțe s-a ridicat în funcția de prim-ministru. În cele din urmă, ea a fost clară și clară cu privire la politica externă, la aderarea la NATO, la rămânerea în Europa, la contrastarea agresiunii ruse în Ucraina.
Printre punctele negative se numără viziunea sa despre o Europă a patriilor
Dar dacă trecem de la politica externă globală la Europa, ne dăm seama că Giorgia Meloni spune lucruri mult mai puțin convingătoare. În opinia sa, Bruxelles-ul ar trebui să se ocupe de lucruri mai puțin detaliate și să facă mai bine aspecte strategice, cum ar fi lupta împotriva pandemiei sau o politică energetică. Aceste plângeri se confruntă cu ideea lui de Europa Confederala, adică a unei uniuni de state suverane care din când în când (dacă se va găsi unanimitatea) vor putea delega anumite competențe Bruxelles-ului. Dar tocmai pentru că statele nu au vrut să delege Bruxelles competențe asupra politicii de sănătate, energie, precum și asupra bugetului comun sau a politicii externe și de apărare, UE îi este greu să aibă un cuvânt de spus pe scena globală în care Se adună naționaliști ruși și nori foarte negri.
MELONI, AMBIGUITATEA ASUPRA POLITICII BUGETARE SI CONFUZIA MAXIMA ASUPRA POLITICII INDUSTRIALE
Unele ambiguități rămân și în ceea ce privește politica fiscală. Este adevărat că a spus că deocamdată promisiunile din campania electorală nu pot fi îndeplinite unice de impozitare, pensii, dar apoi a menționat necesitatea reducerii panei fiscale precum și, evident, dedicarea resurselor maxime limitării efectelor costurilor mari ale energiei și reducerii inflației, inclusiv prin reducerea TVA la unele produse populare. Având în vedere că dobânzile cresc, unele dintre declarațiile sale nu sunt în totalitate liniștitoare pentru a evita ca și noi să ajungem ca Marea Britanie.
Confuzie maximă în ceea ce privește politica industrială, în care împingerile etatistelor (de exemplu, pe rețele) se ascund, alături de intenția lăudată de a reduce birocrația și de a se baza pe spiritul antreprenorial al italienilor. Nici un cuvânt despre politica de concurenta care în schimb ar trebui să fie o piatră de temelie a fiecărui liberal sincer.
Există, de asemenea, ceva mizerie pe investitii straine. Le vrem (dar astăzi aducem în spatele Europei) dar nu trebuie să fie investiții speculative. Cine ar trebui să investigheze intențiile multinaționalei dornice de a se stabili în Italia?
In sfarsit pe reforme instituționale, există riscul implementării imediate a autonomiei diferențiate fără a revizui simultan competențele și funcționalitatea autorității centrale, dând astfel o lovitură definitivă instituțiilor noastre deja fragile.
După cum puteți vedea lumini și umbre. Acestea din urmă sunt destinate să se agraveze din cauza conflictului latent din cadrul partidelor majoritare. Berlusconi a bombardat deja politica externa, În timp ce Salvini se pregătește să ducă război politica bugetara. Președintele a spus că vrea „să răstoarne previziunile negative” despre guvernul său. Dar nu va fi ușor cu tovarășii de călători pe care îi întâlnește.
