Cea de-a cincizecea aniversare de la moartea sa, care a avut loc la 21 mai 1973, și cea de-a o sută treizeci de ani de la nașterea sa, care a avut loc la 14 noiembrie 1893. 2023 este un an important pentru Carlo Emilio Gadda, unul dintre cei mai greu de citit și de înțeles scriitori și, poate din acest motiv, cel mai fascinant din literatura noastră din secolul XX.
Sărbătorile pentru Carlo Emilio Gadda
Le au fost anticipate sărbători, printre altele, în decembrie anul trecut de Carocci editore cu publicarea unei lucrări utile și interesante, „Gaddabulary”, dicționar real format din 219 cuvinte, cum ar fi numărul casei de via Merulana, locul celebrului „mizerie”, elaborat de filologul Paola Italia, cu ajutorul altor 61 de savanți.
Pe 24 ianuarie va veni rândul Adelphi care propune noua ediție extinsă a „Jurnal de război și închisoare", din nou editat de Paola Italia, cu o notă de Eleonora Cardinale.
Si tratta di şase caiete necunoscute și inedite până acum: optzeci de pagini însoțite de plăci frumos autografate care îmbogățesc prima ediție apărută în 1955, de Sansoni.
Un Gadda în iad
Lo scriitorul a ținut jurnalul între 24 august 1915 și 31 decembrie 1917, adică mai mult sau mai puțin din momentul în care s-a înrolat până la înfrângerea lui Caporetto. Dar multe caiete se pierduseră, în special cele referitoare la '17. Acum se umple un gol.
È un Gadda în Iad ceea ce găsim în caietele inedite, după cum i s-a explicat lui Adelphi. Iar Dante revine de multe ori în paginile găsite.
Spiritul care hrănește zilele scriitorului în tranșee ale Marelui Război este deprimat, funerar, furios. Și reiese imediat din pasajele care sunt alese pentru prezentarea volumului. „Sufletul nostru prost, curvit, ticălos, ticălos, superficial, ticălos are drept demnitate profesională zicala: „Fac ce vreau, nu am stăpâni”. Aceasta se numește mândrie, libertate, demnitate. Când superiorii îți spun să te bărbierești pentru ca păduchii să nu-ți populeze capul și corpul, tu, hoțul italian, spui: „Eu nu mă bărbieresc, sunt un om liber".
Când un general trece în prima linie, precum a trecut Bloise, și se plânge pe bună dreptate de rahaturile împrăștiate peste tot, tu, excrement italian, spui că generalul se ocupă de rahaturi: (o frază pe care am auzit-o pe buzele unui ofițer). Dacă generalul stă la el acasă, spui că e o ambuscadă etc. Jos libertatea, jos mândria, înțeleasă în acest sens. Nu știu nimic mai banal decât aceste sentimente de coafor. Care este amploarea incidentului dintre Musizza și Căpitan? Asta: dacă mâine, în luptă, Căpitanul i-ar fi spus lui Musizza să înainteze cu secțiunea sa într-un loc expus, Musizza ar spune: „Se duce acolo să se omoare: nu mă duc acolo ca să-i placă”.
Pentru sublocotenent Gadda, plecat la ultimul război al Risorgimentului din mai 1915, angajat în secția a doua a secției 89 mitraliere din regimentul 5 alpin, dezamăgirea arde.
Războiul nu este „necesar și sfânt”, așa cum sperase. Și inamicul nu este cea mai rea întâlnire pe care o are în cea mai grea luptă. Gadda este copleșit de meschinăria „vieții mlăștinoase” de cazarmă; prin incompetența marilor generali; din „egotismul cretin al italienilor”, la care se referă pasajul ales; din nedemnitatea morală a lașilor, a ambuscadelor, a profitorilor, a celor care i-au silit pe alpini să mărșăluiască cu pantofii sparți.
„Dacă ieri aș fi avut în față un cizmar, l-aș fi provocat la bătaie și l-aș fi înjunghiat de moarte”, scrie el la un moment dat în jurnalul său.
Și totuși – explică editorii Adelphi – cea mai sfâșietoare și fondatoare ciocnire este aceea care Gadda se angajează cu el însuși: cu oroarea și tristețea singurătății, un „sistem nervos” stricat de „o sensibilitate morbidă”, cu o insuficiență în actorie care îl împiedică să pună în aplicare comorile pregătirii tehnice, simțul sacrificiului, spiritul de disciplină care sălășluiesc în el.
„Îmi lipsesc energia, severitatea, încrederea în sine a omului care... acționează, acționează, acționează prin spontaneitate și expresie voită”, scrie el.
Cel mai mare prozator italian al anilor 900
Înfrângerea lui Caporetto și captivitate în Germania ei vor face restul. Vor cântări ca o tonă în bugetul Participarea lui Gadda la război, dar vor marca și nașterea lui cel mai mare prozator italian al secolului al XX-lea arătând în „Jurnal” primul său act dureros de cunoaştere a lumii şi a propriei realităţi psihice.
Gadda a terminat prizonier la poalele muntelui Krasji, lângă Ternova d'Isonzo, în octombrie 1917 și deportat la Celle, lângă Hanovra, în Germania. A locuit în baraca 15c, supranumită „baraca poeților”. Aici s-a împrietenit cu Bonaventura Tecchi, un expert germanist, Camillo Corsanego, un cunoscut jurist, și Ugo Betti, poet și dramaturg. Mai târziu va povesti despre ei în cartea „Castelul de la Udine”, la capitolul „Colegii prizonieri”.
Cea mai bună descriere a scriitorului Gadda este, după părerea noastră, cea care îl face Italo Calvino (tot aniversare pentru el anul acesta, centenarul nașterii sale) în cea de-a cincea dintre „lecțiile americane”.
El reprezintă – scrie Calvino – pe „Romanul contemporan ca enciclopedie”. Gadda – continuă el – „a încercat de-a lungul vieții să reprezinte lumea ca o încâlceală, sau încâlceală, sau ghem de fire, să o reprezinte fără să-i atenueze deloc complexitatea inextricabilă, sau mai degrabă prezența simultană a celor mai eterogene elemente care se combină cu determina fiecare eveniment”.
Galbenul de pe via Merulana este cel mai strălucitor exemplu, dar presă" Sunt cu siguranță aluatul lui.
Lucrările lui Carlo Emilio Gadda sunt toate publicate de Adelphi, iar cel mai recent titlu este „I Luigi di Francia”, lansat în 2021.
