Fondurile structurale ale UE care urmează să fie plătite: cui și cât. Un argument care nu nu reușește să aprindă dezbaterea în perspectiva alegerilor europene iminente dar, mai ales, care va caracteriza alegerile noului Parlament European.
Gestionarea fondurilor și repartizarea acestora atât în ceea ce privește contribuțiile, cât și plățile se află în centrul unei controverse acerbe. Centralizarea fondurilor a fost criticată – în special de țările cu cele mai mari cote de contribuție – precum risipitoare și inconsecventă iar detractorii subliniază că după mai bine de treizeci de ani de intervenții, disparitățile economice și sociale din cadrul Uniunii nu au fost încă depășite și, dimpotrivă, contribuie la slăbirea unității și stabilității acesteia.
Și care este situația italiană? „La granița dintre Nord și Sud, care separă locurile de oportunitate de cele de excludere, Italia – notează un studiu al Oficiului de Evaluare al Senatului – astăzi se găsește cu un palmares de neinvidiat: are cea mai scăzută valoare de dezvoltare socială din UE-15, iar Mezzogiorno, cu 20 de milioane de locuitori, este cea mai mare zonă depresivă de pe continent.".
De la începutul anilor 90, politica de coeziune a fost una dintre politicile de temelie ale Uniunii Europene pentru redistribuirea bogăției între regiuni și țări și stimularea creșterii în zonele rămase în urmă. Resursele sale au crescut de la o valoare inițială de aproximativ 160 de miliarde la actualele 352 de miliarde de euro (o treime din bugetul UE) pentru perioada de programare 2014-2020. 46,5 au fost destinate Italiei, care însă nu au fost suficiente pentru a da impuls țării noastre. Luând drept referință indicele de progres social, care ia în considerare aproximativ cincizeci de indicatori, Italia este mult sub media UE-15 (adică cele 15 țări „istorice”, membre deja înainte de 2004): 58,4% față de 70,3%. Mai rău decât noi doar Grecia.
În Italia este este dificil de transpus rapid și eficient finanțarea în proiecte bine implementate, „cu decizii politice luate izolat și cu o lipsă de coordonare adecvată, care poate submina impactul oricărei politici de dezvoltare. De fapt, Italia prezintă cel mai mare grad de dispersie a cheltuielilor pe sectoare”, amintește Biroul de Evaluare al Senatului.
Pe scurt, Italia și-a văzut distanța față de nucleul Europei crescând de peste douăzeci de ani. Granița dintre Nord și Sud este din ce în ce mai marcată, iar Sudul rămâne cea mai mare zonă cel mai puțin dezvoltată de pe continent. Creșterea națională slabă și decalajele regionale tot mai mari rămân elemente de luat în considerare în următorii ani.
Ce să fac? Biroul de evaluare al Palazzo Madama identifică o posibilă cale: „Politica de coeziune își va putea păstra rolul cheie chiar și după 2020 numai dacă va putea demonstra că este o prioritate economică pentru UE, să garanteze echitatea (politicile de corectare a impactului). ) și eficiența (înlăturarea blocajelor de dezvoltare), generează beneficii economice proporționale cu costurile acesteia și, mai ales, au rezultate bune în ceea ce privește impactul economic verificabil”.
Ce întorsătură va lua dezbaterea în noul Parlament European? Din nou Biroul de Evaluare: „Dezbaterea privind viitorul politicilor europene este complexată de implicațiile economice și politice ale marii recesiuni, de presiune tot mai mare din partea partidelor eurosceptice și prin schimbări instituționale fără precedent în structura și componența UE”.
