Pentru al șaselea trimestru consecutiv, contribuția cererii interne la creșterea economiei italiene a fost negativă, cu aproape un punct procentual. Din acest punct scăzut din creștere, cheltuielile publice explică 0,1%, investițiile 0,2%, în timp ce, în perioada iulie-septembrie, contribuția negativă a consumului privat a fost egală cu 0,6%.
Privind performanța componentelor individuale ale produsului, suntem surprinși de slăbiciunea care afectează cu o severitate deosebită cheltuielile gospodăriilor italiene. În recesiunea 1992-93, contracția consumului a ajuns la 3,7%, în 2008-09 s-a oprit la 2,5%, în timp ce în trimestrul III al anului curent s-a apropiat de 5%.
Scăderea bruscă a cheltuielilor private este rezultatul înrăutățirii condițiilor generale ale gospodăriilor italiene, odată cu deteriorarea pieței muncii și, în consecință, pierderea puterii de cumpărare. Consumul este însă afectat și de deteriorarea semnificativă a climatului de încredere, care pare chiar mai intens decât se poate imagina, dat fiind contextul general. În ultimele nouă luni, indicele de încredere a consumatorilor a pierdut peste 10 puncte, stabilizându-se la cele mai scăzute niveluri din 1996.
Înrăutățirea climatului de încredere și tensiunile persistente asupra situației economice a gospodăriilor italiene semnalează riscul unei scăderi suplimentare a cheltuielilor private. În medie, în 2012, consumul ar putea scădea cu aproximativ 4%. Aceasta ar fi cea mai mare scădere de la cel de-al Doilea Război Mondial, când, având în vedere caracterul extraordinar al situației, consumul în Italia a scăzut cu cote care au ajuns chiar și la 40% pe an.
Slăbiciunea consumului frânează creșterea în Italia
Datele publicate recent de Istat au confirmat ceea ce a apărut deja în ultimele luni: recesiunea actuală, mai puțin intensă, dar mai lungă decât cea anterioară, își are originea în slăbiciunea cererii interne, care afectează investițiile în afaceri, dar afectează cu o severitate deosebită gospodăria. consum.
Contribuția la creșterea economică din partea cererii externe nete a rămas pozitivă, în principal ca urmare a scăderii importurilor. În perioada iulie-septembrie, exporturile au crescut cu 0,5% față de trimestrul precedent, în timp ce importurile au scăzut cu 1,4%. Cu toate acestea, încetinirea exporturilor este evidentă. În primele nouă luni ale anului 2012, creșterea medie trimestrială a fost de +0,4%, jumătate din cea înregistrată în 2011 și aproximativ o optime din cea înregistrată în 2010.
Pentru al șaselea trimestru consecutiv, contribuția cererii interne net de stocuri a fost însă un rezultat negativ, cu aproape un punct procentual. Din acest punct scăzut din creștere, cheltuielile publice explică 0,1%, investițiile 0,2%, în timp ce contribuția negativă a consumului privat a fost egală cu 0,6%. Între iulie și septembrie, cheltuielile gospodăriilor italiene au scăzut cu 1% în termeni reali, comparativ cu ultimele trei luni. Scăderea investițiilor a fost egală cu 1,4%. Excluzând modificările de preț, consumul a revenit la valorile anului 2000, cu doisprezece ani în urmă, investițiile au scăzut la nivelul din 1997, cu cincisprezece ani în urmă.
Deși la o primă lectură a datelor scăderea investițiilor pare mai amplă, plasând ceea ce se întâmplă cu componentele PIB pe un orizont de lungă durată, ceea ce este cel mai frapant este slăbiciunea care afectează cheltuielile gospodăriilor. În cazul investițiilor, scăderi mai mari decât cele actuale au fost, de fapt, înregistrate în toate cele mai recente recesiuni. În 1993, scăderea investițiilor s-a oprit cu puțin sub 13%, în timp ce în 2009 se apropiase de 14%, față de -9,8% înregistrată în perioada iulie-septembrie a acestui an.
Comparația istorică pentru consum este diferită. În 2009, scăderea cheltuielilor gospodăriilor a atins cel mai scăzut punct în prima parte a anului, cu o scădere de la an la an de 2,5%. În recesiunea din 1992-93, contracția a atins 3,7%, în timp ce în perioada iulie-septembrie a acestui an, pe o bază anuală, scăderea sa apropiat de 5%.
Consumatorii sunt din ce în ce mai descurajați
Scăderea bruscă a consumului este, fără îndoială, rezultatul înrăutățirii condițiilor generale ale familiilor italiene. În primul rând, cântărește deteriorarea pieței muncii, cu pierderea ulterioară în ceea ce privește venitul disponibil. Rata șomajului a depășit 11%. Numărul persoanelor ocupate, deși în ultimele luni s-a stabilizat la valori sub 23 de milioane, rămâne cu peste 600 de mii de unități sub maximul atins în lunile premergătoare declanșării recesiunii. O dinamică salarială deosebit de dezamăgitoare trebuie adăugată unei rate de ocupare care rămâne la niveluri scăzute. În primele zece luni ale anului, salariile pe oră au crescut cu 1,5%, mai puțin de jumătate din creștere implicând rata inflației.
În consecință, puterea de cumpărare a consumatorilor italieni continuă să scadă. După o scădere între 2007 și 2011 cu aproximativ 5 puncte procentuale, conform estimărilor Băncii Italiei, venitul real disponibil în acest an este de așteptat să înregistreze o scădere mai mare decât în 2009, când a scăzut cu 2,5%. Prin urmare, la sfârșitul anului 2012, familiile italiene ar fi pierdut mai mult de 8 puncte procentuale din puterea de cumpărare față de anii premergătoare crizei.
În plus, o situație de venit destul de precară este însoțită de o situație financiară care a devenit complexă. Între al doilea trimestru al anului 2012 și perioada corespunzătoare a anului precedent, averea financiară a familiilor italiene a scăzut cu peste 2%, cu o pierdere de valoare apropiată de 100 de miliarde de euro.
Pe lângă aspectele legate de venituri și capitaluri proprii, consumul este însă afectat și de o deteriorare semnificativă a încrederii, care pare chiar mai intensă decât se poate imagina, având în vedere contextul general descris. Presupunând 2007 ca bază de referință egală cu 100, consumul a pierdut aproximativ 5 puncte procentuale, o scădere aproape de 60% din cea experimentată de venitul real, dar egală cu doar o treime din cea înregistrată de încredere.
Deteriorarea încrederii consumatorilor pare și mai evidentă comparând tendința din ultimele luni cu ceea ce sa întâmplat în trecut.
În timpul recesiunii anterioare, încrederea sa deteriorat mai puțin brusc. Scăderea indicelui a început înainte ca Italia să intre în recesiune, iar pragul a fost atins în timp ce economia își continua faza de contracție. În puțin peste un an, din martie 2007 până în iulie 2008, încrederea pierduse cu 15,5 puncte, trecând de la 108,3 la 92,8. După revenirea completă, indicele a început să scadă din nou, mai întâi treptat, apoi a înregistrat o scădere bruscă. În ultimele nouă luni, încrederea a pierdut peste 10 puncte, stabilizându-se la cele mai scăzute niveluri din 1996. O scădere atât de semnificativă a fost înregistrată abia în 2002.
Particularitatea situației actuale a familiilor italiene apare clar în comparație cu ceea ce se întâmplă în sectorul de afaceri. Evident, încrederea în sectorul prelucrător este afectată și de condițiile economice generale, dar deteriorarea pare a fi mai puțin intensă. În noiembrie, indicele de încredere a rămas substanțial stabil în jurul valorii de 88, valoare cu aproximativ 15 puncte mai mică decât maximul atins în aprilie anul trecut, dar cu aproape 20 de puncte mai mare decât minimul atins în recesiunea precedentă. Sectorul corporativ, beneficiind poate de un context internațional care prezintă o cerere încă în creștere, pare să sufere mai puțin intens de pe urma înrăutățirii condițiilor economice generale.
Consumatorii cu încredere scăzută care caută de lucru
Deteriorarea încrederii consumatorilor afectează toate componentele indicelui, deși cu intensități diferite.
În primul rând, apare o conștientizare deplină a condițiilor dificile care afectează țara noastră. În ultimele luni, evaluările situației economice a Italiei au rămas stabile la valori în concordanță cu minimele din ultimii 15 ani, atinse în perioada recesiunii precedente. Evaluările consumatorilor italieni, însă, arată mai presus de toate o profundă incertitudine cu privire la perspectivele de viitor pentru țara noastră. Așteptările privind situația economică a Italiei rămân la niveluri scăzute din punct de vedere istoric.
Mai mult, citirea indicelui arată clar marea preocupare a consumatorilor italieni pentru situația economică a familiilor lor. Atât evaluările condițiilor actuale, cât și așteptările privind evoluțiile viitoare au scăzut rapid în ultimele luni, atingând cele mai scăzute niveluri din 1996, valori mult sub nivelurile atinse în perioada recesiunii precedente. De asemenea, opinia asupra bugetului familiei s-a deteriorat rapid, pierzând aproape treizeci de puncte într-un an.
O confirmare a particularității situației actuale reiese și din comparația dintre tendința indicelui de încredere și evoluția condițiilor de pe piața muncii. În ultimele luni, deteriorarea climatului de încredere a fost însoțită de o scădere bruscă a numărului de persoane inactive. Această relație apare în contrast cu ceea ce se întâmplă în mod normal. De altfel, o îmbunătățire a condițiilor economice este în general însoțită de o îmbunătățire a încrederii și de așteptări mai bune pentru viitor, determinându-i pe cei care până atunci rămăseseră în afara pieței muncii să intre în ea să își caute un loc de muncă. Dimpotrivă, lipsa mai mare de încredere în îmbunătățirea condițiilor economice determină în mod normal oamenii să abandoneze piața muncii, intrând în inactivitate, având în vedere dificultatea de a găsi un nou loc de muncă. În această perioadă s-a întâmplat exact invers.
Din ce în ce mai mulți oameni descurajați intră pe piața muncii, ieșiți din inactivitate, dar, având în vedere criticitatea condițiilor economice, intră în șomaj. Acest proces a afectat peste 600 de mii de oameni în ultimul an. Între octombrie 2011 și octombrie 2012, numărul persoanelor inactive a scăzut cu 611, în timp ce cel al șomerilor a crescut cu 644. Creșterea ratei șomajului înregistrată în ultimul an este, așadar, explicată aproape în întregime prin acest fenomen. Fără trecerea a 600 de persoane din inactivitate pe piaţa muncii, rata şomajului ar fi rămas substanţial neschimbată la nivelurile sub 9% înregistrate la finele anului trecut. Motivele din spatele acestei schimbări radicale în comportamentul oamenilor stau tocmai în înrăutățirea condițiilor economice și financiare ale familiilor italiene. Reducerea veniturilor și pierderea averii îi împing pe mulți să intre pe piața muncii, întrucât nu își mai permit să rămână inactivi.
Deteriorarea semnificativă a climatului de încredere, împreună cu înrăutățirea persistentă a situației economice și financiare a gospodăriilor italiene, semnalează riscul unei scăderi suplimentare a cheltuielilor private. În medie, în 2012, consumul ar putea scădea cu aproximativ 4%. Pentru a constata o scădere mai mare a cheltuielilor gospodăriilor italiene, trebuie să ne întoarcem la anii celui de-al Doilea Război Mondial, când, având în vedere natura extraordinară a situației, consumul a scăzut cu rate care au ajuns chiar și la 40% pe an.
