Marele economist și președinte al Republicii Luigi Enaudi declarase că „orice imbecil ar putea crește taxele, mai degrabă decât să reducă cheltuielile publice”. De asemenea, se demonstrează cu măsurile fiscale recente că pe măsură ce ratele cresc, încasările pentru stat scad, așa cum declara economistul american Arthur Laffer cu ani în urmă.
Sistemul aplicat în prezent pentru descurajarea „negrilor” și creșterea veniturilor fiscale nu își atinge scopul propus. Dimpotrivă, consumul scade, șomajul crește vertiginos – șomerii cresc, mii de magazine și întreprinderi mici și mijlocii se închid – fără a crește veniturile statului.Toată lumea trebuie să plătească impozite: este nevoie de un stimulent pentru a face toate tipurile. a furnizorilor: comercianti, constructori, coafor, medici etc.
Cu sistemul în vigoare, după cum sa demonstrat pe deplin, acesta nu aduce niciun beneficiu, ci doar rău. Să ne amintim, de exemplu, de politica economică adoptată de guvernul Monti care a distrus sectorul nautic: proprietarii de bărci își vând sau își duc ambarcațiunile în străinătate; a doborât sectorul auto datorită creșterii costului combustibilului și a taxelor mai mari la mașinile de lux. Gândiți-vă, de exemplu, că în 2012 au fost importate aproximativ 3000 de mașini din fabrica Porsche din Germania, în timp ce peste 10.000 de mașini second hand au fost exportate în străinătate, pentru că proprietarii nu vor să fie văzuți pe mașini de lux, chiar dacă în concordanță cu lor. declarație fiscală: nu vor să fie opriți continuu pentru verificări. Să nu uităm de sectorul construcțiilor, complet mort datorită IMU și a prevederilor către proprietarii de case de nivel înalt.
Greșeala este să persecuți bogăția și nu evaziunea. Pentru a crește consumul, a limita sau mai bine a elimina munca nedeclarată, a reduce șomajul și deci a crește veniturile fiscale globale, ar trebui majorat tot ceea ce poate fi facturat și/sau documentat prin bonul/factura fiscală și plata anumită. În felul acesta cetăţeanul ar deveni un adevărat „colectator de datorii”, dar cu profit propriu. Deoarece toată lumea are un beneficiu, acest lucru nu ar fi văzut într-un mod negativ, dimpotrivă.
Este vorba de a putea face persoanele fizice să deducă integral costuri de orice fel: mașini, prima și a doua locuință, electronice de larg consum, costuri telefonice, energie electrică, baruri, restaurante, medici, coafor etc., tot ce are nevoie un cetățean pentru a Cumpără; impozitele, să zicem 50%, ar trebui plătite doar pe profitul rămas calculat pe încasările brute ale persoanei minus toate cheltuielile certificate. Cheltuielile deductibile pot fi doar cele efectuate cu anumite plăți, precum POS, card de credit, transfer bancar, cec netransferabil. Folosirea cardurilor de credit ar facilita calculul deducerilor, întrucât la fel, cu extrasul de cont anual, ar putea identifica clar cheltuielile impozitate într-un an sau mai mulți ani.
Pentru unele cheltuieli, cum ar fi achiziționarea unei case, a unei bărci și/sau a altor bunuri de folosință îndelungată, ar fi indicat să se stabilească o perioadă tipică de amortizare pentru aceeași: pentru o primă casă 10 ani, o a doua casă 15 ani, o mașină. 3 sau 5 ani, diferit dacă puterea este sub sau peste 100Kw, pentru navigație 5 ani dacă navigați, 10 dacă este motorizat, 2 ani pentru echipamente informatice și așa mai departe. Ținând cont de faptul că „jucându-se” pe anii de deductibilitate ai unei anumite categorii, se va putea accelera vânzările acesteia. Sistemul de amortizare pentru unele cheltuieli poate diferi în diferite locații/regiuni. De fapt, clădirile de epocă constituie cu siguranță un atu imens și sunt o sursă de mândrie pe arena internațională; de ce sa nu incercam sa efectuam intretinere adecvata si constanta evitand astfel deteriorarea ireparabila de-a lungul anilor, incurajand proprietarii sa investeasca in interventii de restaurare, scurtand timpii de amortizare a costului restaurarii. Aceste tipuri de intervenții ar putea fi amortizate pe o perioadă mai scurtă de timp și cu facilități de finanțare de la instituțiile de credit care ar putea fi la rândul lor garantate cu o cotă din impozite pe care proprietarul o va plăti în următorii ani.
În plus, este inevitabil să se confrunte cu problema dezechilibrului în cazul achizițiilor private de proprietăți rezidențiale sau altele cu sarcini fiscale diferite în raport cu natura sau alegerile vânzătorului.Acest sistem ar trebui introdus cu 1 ianuarie pentru a face totul mai usor, limitand eventualele erori.Efectul care s-ar obtine cu siguranta cu o asemenea revolutie fiscala este: cresterea consumului; creșterea ocupării forței de muncă, creșterea TVA (care de altfel este lunară și nu anuală ca IRES și IRPEF pentru partea referitoare la reținerile efectuate pe veniturile din muncă și activități independente), creșterea IRES, toate datorită dispariției nedeclarate și de numerar, posibil venituri mai mici IRPEF.
În mod similar, ceea ce se propune pentru persoanele fizice ar putea fi adoptat pentru societăți atât în formă corporativă, cât și în formă individuală, în special în ceea ce privește procedurile de amortizare mai accelerate față de cele în vigoare cu extindere și la acele situații în care amortizarea pentru impozit este interzisă (ca în cazul proprietatilor rezidentiale inchiriate de firme imobiliare) sau neglijabile ca in cazul din pacate actual al deprecierii auto sau telefonului.In prezent societatea nu poate deduce integral pranzurile, cinele, masinile, inchirieri etc. Acest fapt înseamnă că societatea nu plătește doar 27,5% din IRES, ci mult mai mult, întrucât baza impozabilă este mult mai mare pentru soldul fiscal decât pentru soldul statutar. Nu are sens să limitezi deductibilitatea unei mașini la 20% așa cum se întâmplă acum, la fel cum este incorect să nu faci deductibile toate cheltuielile de hrană și cazare, sau deprecierea produselor IT în 5 ani, când acestea devin învechite în mai puțin. decât 3.
În plus, ceea ce s-a raportat este și mai grav pentru întreprinderile mici și mijlocii care, așa cum a anunțat și președintele Squinzi, sunt cele care plătesc efectiv impozite egale cu aproximativ 60-70% din câștigurile lor reale. Este posibil oportun, și mai echitabil, să creștem procentul impozitelor de plătit, dar pe profitul bugetar real și nu pe cel fiscal, care de multe ori în Italia diferă mult de cel real. Acum vorbim de reduceri de taxe. Dar ce rost are să scazi procentul unui impozit dacă în realitate baza de impozitare se lărgește din ce în ce mai mult? Acest lucru nu încurajează deloc investițiile, de fapt le descurajează cu totul.
