„Cinema în spații urbane”, sau „Ochi pe oraș” ca o reflectare a condiției umane. Acestea sunt două dintre recenziile de menționat la cea de-a 43-a ediție a Laceno d'oro. Festivalul de film Avellino se încheie pe 9 decembrie și cu scurtmetrajele prezentate își ridică privirea asupra mediilor din viața reală.
O contribuție artistică la înțelegerea orașelor, a locuitorilor lor, a problemelor lor. O selecție de lucrări de o actualitate extraordinară care traversează dezbaterea privind calitatea vieții și transformările sociale. Pe scurt, un experiment de urmat cu interes.
Laceno nu se termină cu aceste două recenzii, desigur. Este una dintre cele mai vechi manifestări ale cinematografiei, născută dintr-o colaborare între scriitor James D'Onofrio, jurnalistul și scenaristul Marin Camillus, cu sprijinul lui Dig Paul pasolini. Pentru a-i da continuitate, astăzi, este Cercul de Cultură a Filmului Imaginație, regizat de Tonino Spagnuolo. În cele șase zile de activități, care au început pe 3 decembrie, au loc și trei competiții dedicate lungmetrajelor de tinere talente și Laceno d'oro Doc, rezervate documentarelor de tot felul. Spațiile artistice sunt cu adevărat nelimitate și decorul „Irpiniei verzi”, deși ne aflăm în plină iarnă, este foarte sugestiv. Două expoziții curatoriate de revista «Cinema Sud» prezintă fotografii de epocă, playbil-uri și afișe cu retrospectiva specială «Leone Factory» dedicată celei de-a treizecea aniversări de la moartea lui Sergio Leone. Aniversarea cade anul viitor dar organizatorii au vrut să-i anticipeze pe toată lumea cu peste 30 de fotografii frumoase din arhiva familiei. Stăpânul avea însă rădăcini în aceste părți. Tatăl său Vincenzo Leone s-a născut în Torella dei Lombardi. La doar câțiva kilometri de Avellino, care dorea astfel să-și sărbătorească faima internațională. Amintim în continuare expoziția „Lungul drum al cinematografiei italiene”, istoria cinematografiei noastre din 1936 până în 1956 și „Spazio Campania”, cu 17 producții locale.
Revenind la spațiile urbane, ceea ce spun organizatorii este serios. Eforturile creative care conturează o cartografiere și redefinire a perimetrelor zilnice merită prezentate publicului. Filmul este un instrument de regândire a relației dintre construcție și mediu, om și peisaj. Povestea cinematografică nu poate ignora contextul în care se petrece intriga. Decorul este premisa scenariului iar narațiunile devin convingătoare doar dacă sunt reale. Un cartier sărac, un oraș haotic, un pământ devastat, o piață brutalizată cu actori și o cameră de filmat valorează mult mai mult decât un slogan sau o colecție de semnături. Mai ales în vremuri de mari transformări.
