Pe 23 august, un tânăr economist precum Francesco Marchionne de la Universitatea Politehnică din Marche a înaintat pe FIRSTonline o propunere interesantă: aceea de a „despacheta” datoriile publice ale țărilor europene atacate cu un mecanism care, în intențiile sale, ar permite presiuni speculative. Simplificand, ideea consta in aplicarea asa-zisului mecanism de „tranching” la obligatiunile suverane ale tarilor europene aflate in criza, deja coloana vertebrala a finantelor structurate construita tot pe credite subprime.
Marchionne propune împărțirea obligațiunilor în cauză în trei tranșe diferite: tranșa verde ar include cea mai „sigură” parte a datoriei, adică cu o mare probabilitate de a fi onorate; la extrema opusă, tranșa roșie ar include cea mai riscantă parte a datoriei, cu o probabilitate mare de neplată; la mijloc ar fi tranșa galbenă, cu o probabilitate intermediară de neplată. Aceste tranșe urmau să fie apoi transferate către Fondul de salvare. Potrivit propunetorului, teama de a-și pierde reputația i-ar determina pe cei care dăruiesc să facă o distincție veridică între diferitele tranșe, fără a încerca să acorde roșul ca și cum ar fi galben sau galbenul ca și cum ar fi alb.
Teoretic, propunerea are meritele ei: i) investitorii ar putea alege profilul risc-randament dorit; ii) riscul de default suveran ar deveni mai complex, permițând o stabilire a prețurilor mai corecte. Și acest lucru ar fi foarte important pentru că ar împinge piețele să nu aglomereze totul și, poate, să descurajeze efectele de turmă care pot provoca penalități exorbitante în fazele speculative precum cea actuală. În sfârșit, mecanismul ar permite țărilor europene virtuoase – care trebuie să ofere Fondului salvat garanțiile care contează – să aibă o cuantificare ex ante mai precisă a costurilor suportate.
În practică, însă, fezabilitatea propunerii ar putea fi dificilă. În primul rând, mecanismul de reputație este valabil doar în jocuri repetate și atacul care a pornit din Grecia și s-a răspândit prin contagiune la ceilalți PIIGS, până ajungând chiar și în Franța, este un singur caz - fie Euroland este salvat în întregime, fie se destramă - și nu o succesiune de atacuri distanțate de ani. În al doilea rând, pentru a funcționa, mecanismul necesită acceptarea implicită selectivă, dar BCE și-a exprimat deja refuzul clar în cazul Greciei. În al treilea rând, există o problemă de sincronizare: crearea acestor produse financiare structurate necesită cunoștințe juridice și de afaceri, practici și infrastructuri aplicate până acum riscurilor private și nu riscurilor suverane.
În opinia mea, aspectele problematice, deși relevante, ar putea fi depășite, din nou, dacă există voință politică. Iar propunerile bune pot ajuta la mutarea dezbaterii de la nisipurile mișcătoare la un teren mai solid în care să se construiască consens. Prin urmare, este oportun să se reflecte serios asupra propunerii lui Francesco Marchionne. Uneori, ideile fac minuni mutând bolovani cu pârghii simple pe care niciun muşchi nu le poate ridica. Și, până la urmă, acum două mii de ani El a spus „cei care rănesc de sabie, piere de sabie” și cine știe că astăzi un sistem financiar inovator ar putea să nu fie soluția pentru a dezamorsa speculațiile financiare care amenință să omoare euro?
