Pentru a explica originea crizei datoriilor suverane economistul belgian Paul De Grauwe folosește o comparație între situația Spaniei și a Regatului Unit. La izbucnirea crizei, datoria publică britanică era cu 17 puncte mai mare decât cea a Spaniei, dar piețele au vizat datoria țării iberice.
Iar motivul acestui comportament constă în faptul că, potrivit lui De Grauwe, țările din zona euro emit datorii într-o valută „străină”, iar investitorii nu au siguranța că țara debitoare va avea lichiditatea necesară pentru a rambursa obligațiunile la scadență. Prin urmare, există deja un factor instituțional la originea crizei: Uniunea Monetară s-a născut în Europa fără unitate politică și Banca Centrală Europeană, în absența unei puteri europene care să o susțină, este limitată în capacitatea sa de a interveni iar pentru a acţiona trebuie să obţină acordul statelor membre şi în special al celor mai puternice.
Acest factor instituțional explică în mare măsură de ce deciziile luate, în valuri succesive, de Consiliul Ecofin sau de Eurogrup sau de Consiliul European au rămas fără efect. Luați în considerare, de exemplu, decizia luată în Summit-ul de la Bruxelles în perioada 28-29 iunie să finanțeze direct băncile spaniole în sumă de până la 100 de miliarde de euro și să încurajeze achiziționarea de obligațiuni de stat ale țărilor aflate în dificultate - pentru a evita lărgirea excesivă a spread-urilor - prin mecanismul de salvare temporară și, atunci când va fi forțat, de către UE. Mecanismul de stabilitate. Deciziile importante, dar au rămas literă moartă. Confruntați cu extinderea în continuare a spread-ului și colapsul piețelor financiare, într-o declarație comună infirmată ulterior de Paris, dar confirmată implicit de ministrul Passera, guvernele francez, spaniol și italian ar fi cerut aplicarea imediată a acestor decizii, fără a lua în considerare ținând cont de faptul că piețele nu au încredere în deciziile europene, deoarece acestea nu sunt susținute de un guvern dotat cu putere autonomă și, prin urmare, capabil să acționeze. Punctul de referință rămâne guvernele naționale și tabloul macroeconomic al economiei țărilor unice, și nu a întregii zone.. Fără o schimbare decisivă de ritm la nivel instituțional pentru a ajunge la un guvern european al economiei supus controlului democratic al Parlamentului European, riscul colapsului uniunii monetare apare pe zi ce trece din ce în ce mai greu de ținut sub control și în cele din urmă pentru a evita.
În realitate, în fața crizei datoriilor suverane, răspunsul guvernelor europene s-a limitat la promovarea consolidării finanțelor publice cu măsuri restrictive de către toate țările zonei. În special, cu aprobarea în așteptare a compact fiscal țările membre ale zonei euro au obligația de a aduce bugetul în mod substanțial în echilibru, de a introduce regula echilibrului în Constituție (sau într-un act legislativ de nivel similar: așa vor face francezii), pentru a face posibilă apelarea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cazul în care regula nu este respectată și pentru a reduce diferența între raportul actual datorie/PIB și nivelul de 60% stabilit de Tratatul de la Maastricht. Dincolo de observațiile care pot fi făcute din nerespectarea regulii de aur conform căreia soldul trebuie impus la partea curentă a bugetului în timp ce datoria trebuie utilizată pentru finanțarea investițiilor, trebuie făcute două observații cu privire la conținutul cel compact fiscal. În primul rând, nu poate exista consolidare fiscală fără dezvoltare. Este „regula de bază” a finanțelor publice conform căreia fiecare punct de creștere mai puțin înseamnă jumătate de punct mai mult de deficit. Dar dacă statele nu mai pot duce la îndeplinire politici expansioniste bazate pe datorii, această sarcină trebuie lăsată Uniunii Europene. Zona euro nu are nici un guvern responsabil de politica de creștere, nici un buget, finanțat din resurse proprii, capabil să promoveze investițiile necesare pentru a pune Europa pe calea dezvoltării durabile. A doua observație se referă la democrație. În criza europeană, deciziile fundamentale pentru viața cetățenilor sunt luate din ce în ce mai mult de organisme lipsite de legitimitate democratică. Pe bună dreptate, cancelarul Merkel cere ca, dacă sunt folosite resurse financiare luate de la cetățenii germani, să existe o uniune politică capabilă să controleze modul în care aceste resurse sunt apoi cheltuite. Dar guvernul german nu ia atunci inițiativa de a începe procesul care trebuie să ducă la uniunea politică. Salut Rhodus, hic salta. Este vorba de lansarea imediată a unei inițiative politice de inversare a acestei tendințe care alimentează tensiuni sociale foarte grave și tinde să înstrăineze din ce în ce mai mult cetățenii de procesul de unificare europeană.
La Consiliul European de la sfârșitul lunii iunie, guvernele s-au limitat la stabilirea termenelor limită pentru încheierea fazei de reflecție (decembrie 2012), să denatureze litera și substanța tratatului, atribuindu-și proprietățile (proprietarsip în limba engleză) a reformei tratatelor și de a limita uniunea politică doar la uniunea economică și monetară. Toate acestea nu sunt suficiente pentru a satura piețele care sunt bine conștiente de slăbiciunea intrinsecă a unei monede apatride, nu garantează cetățenilor legitimitatea democratică și deci acceptabilitatea deciziilor și nu asigură eficacitatea și eficiența zonei euro. Tommaso Padoa Schioppa a spus că este necesar să se depășească schizofrenia între o singură „circonscripție economică europeană” și douăzeci și șapte, dar în curând douăzeci și opt de „circumscripții politice naționale”.
Uniunea Europeană are nevoie urgentă de o dimensiune constituțională și în toate democrațiile noastre, constituțiile au fost alese de adunările constituționale.. Timp de săptămâni, Il Sole 24 Ore a militat pentru Statele Unite ale Europei ca singura soluție de salvare a euro. Considerăm că agravarea crizei impune ca acea campanie să fie continuată prin stabilirea termenilor proiectului, a metodei și a agendei de realizare a acestora. Tratatele de la Roma au fost scrise, aprobate și ratificate în doi ani și jumătate. Cu un act de discontinuitate europeană am putea trece de la Uniune la Statele Unite ale Europei până la sfârșitul anului 2014 (care coincide cu încheierea președinției italiene a Consiliului Uniunii Europene).
Pier Virgilio Dastoli este președintele Mișcării Europene din Italia (CIME) și coordonatorul Grupului Spinelli în Parlamentul European, fiind asistentul parlamentar al lui Altiero Spinelli.
Alberto Majocchi este profesor de Finanțe la Universitatea din Pavia. A fost președinte al Institutului de Studii și Analize Economice (ISAE) și anterior secretar politic al Mișcării Federaliste Europene (MFE).
