Sinn Féin poate sărbători o victorie istorică. Și este, în cel mai adevărat sens al cuvântului, pentru că pentru prima dată în istoria Irlandei, partidul naționalist Sinn Féin - în favoarea reunificării cu Republica Irlanda - câștigă alegerile care au avut loc joi în Irlanda de Nord și în restul Regatului Unit. Michelle O'Neill, liderul Sinn Féin, este, prin urmare, prima din partidul său care a devenit prim-ministru al Ulsterului (cu condiția ca democrații unioniști învinși să nu o împiedice, ceea ce ar putea întârzia formarea noului guvern). Și poate că nu întâmplător a fost o femeie care a obținut acest rezultat senzațional, ale cărui consecințe vor fi măsurate în lunile următoare, Londra ocupată cu negocierea acordului Brexit cu Europa – parțial deja semnat de Boris Johnson – și blocată tocmai pe problema delicată a frontierelor vamale dintre Irlanda de Nord, Regatul Unit și Eire. Detașamentul, când erau alocate 87 din 90 de locuri, este acum clar.
Cine este Michelle O'Neill
Protagonistul victoriei Sinn Fin este Michelle O'Neill, 45 de ani, născută Michelle Doris dintr-o familie republicană bine la vedere la vremea Troubles. Tatăl ei Brendan a fost prizonier al IRA, aripa armată a republicanilor, aleasă ulterior la Dungannon unde ea însăși a preluat scaunul în 2005. Devenind o mamă foarte tânără, și-a avut mereu familia alături.
Saltul înainte a fost în 2007 când trei nume mari (Francie Molloy, Martin McGuinness și Gerry Adams) și-au promovat candidatura la conducerea partidului și a fost aleasă de adunare. Un rezultat uluitor pentru o tânără din clasa muncitoare și republicană, să se căsătorească și să devină între timp mamă a doi copii. De atunci a fost în jos, ministrul agriculturii, ministrul sănătății și acum prim-ministru în pectore. Succesul său vine tocmai din fragedă vârstă, din dorința de a reprezenta o generație obosită de conflictele religioase protestant-catolice și de a elibera partidul de IRA. Campania electorală a fost în întregime concentrată câștigarea voturilor centrului, pe probleme economice și sociale (costul vieții și asistența medicală) și dificultățile tot mai mari pentru cei mai puțin înstăriți, spre deosebire de beneficiile unei Irlande unite. S-a bazat mai degrabă pe bunătate decât pe opoziție. Și a câștigat.
Cum au decurs alegerile în Irlanda de Nord
Sinn Fin a obținut 29% din voturile de primă preferință (primul numărat în mecanismul complex de vot din Irlanda de Nord) prin înlăturarea Partidului Democrat Unionist (PDU), care sa oprit la 21.3%. Acest lucru îl proiectează pe O'Neill în scaunul de prim-ministru, primul lider naționalist care a cucerit podiumul cu o răsturnare istorică în detrimentul unioniștilor.
Deja vineri seara devenise clar că Partidul Democrat Unionist (PDU) era în pericol zgomotos să-și piardă rolul de prim partid aflat la cârma guvernului. Un rol jucat de unioniști încontinuu din 1921 în Irlanda de Nord.
Celălalt mare câștigător al alegerilor este Alianța centristă, cu 13,5% din primele preferințe ceea ce îi permite să cucerească poziția a treia pe podium, depășind celelalte două partide din cursă. Dacă te duci să măsori scaunele, diferența nu este atât de senzațională pe cât părea inițial. „Înfrângerea PDU nu este catastrofală, însă coroana este pierdută”, rezumă un analist atent.
A fost un heads-up dur în finală. Potrivit ultimelor date - când au fost alocate 87 de locuri din 90 - Sinn Féin a obținut 27 de membri ai Adunării Legislative (MLA), PDU 24, Partidul Alianței 17. În acest moment PDU nu poate depăși 25 și, prin urmare, victoria este sigur. Acesta este urmat de Partidul Unionist Ulster (UUP) cu 9, și Partidul Social Democrat și Laburist (SDLP) cu 7 după o performanță dezamăgitoare.
Nu ar trebui să existe nicio îndoială că Michelle O'Neill va conduce noul executiv chiar dacă nașterea ei ar putea fi amânată de boicotul democraților. Factorii simbolici contează și pentru o victorie reală și definitivă. Irlanda de Nord este de fapt supusă unui sistem de coaliție obligatorie între primele două partide. Și deși prim-ministrul și viceprim-ministrul au puteri identice, desemnarea prim-ministrului are o valoare simbolică semnificativă. Adunarea legislativă va trebui să voteze biletul. PDU a acceptat rezultatul alegerilor, dar insistă să amâne numirea guvernului până la Protocolul Irlandei de Nord cu UE, care stabilește bariera vamală după Brexit în Marea Irlandei. Scopul final al Sinn Féin este reunificarea cu republica irlandeză care să fie obținută printr-un „sondaj de frontieră”, dar nu va fi iminent. De fapt, se vorbește de o consultație peste 5 ani.
Alegerile locale din Marea Britanie, o lovitură proastă pentru Boris Johnson
Alegerile administrative din Marea Britanie s-au încheiat cu un eșec greu pentru Borsi Jonson: el nu riscă postul de premier, dar cu siguranță pune în mare dificultate partidul său, cel al conservatorilor.
Johnson plătește pentru implicarea personală a lui în scandalul Partygate sau scandalul adunărilor organizate cu sfidarea regulilor anti-Covid în Downing Street în epoca blocării. Dar și scenariul economic negativ marcat de revenirea inflației și a facturilor mari cântărește foarte mult.
În total, 146 de consilii municipale și locale au mers la vot. Tories au pierdut o duzină din cei peste 30 pe care i-au condus din 2018, lăsând pe marginea drumului aproximativ 300 de consilieri din aproape 2000. Mai puțini decât cei 550 din cele mai proaste prognoze, dar suficient pentru a crea probleme la nivel național.
În special, arde derapajul Londrei: un oraș al cărui primar Bojo a fost popular timp de 8 ani și unde oamenii săi predă acum 3 municipalități de district simbolice Laburiste (din 32 în total din capitală): Westminster (inima palatelor puterii), Barnet (cu o puternică prezență evreiască) e Wandsworth (feud drag lui Margaret Thatcher).
