Cele mai recente date furnizate de Istat cu privire la evoluția trimestrială a produsului intern brut nu sunt încurajatoare: după timida redresare din trimestrul IV 2013 care a dat naștere la speranța unei inversări de trend, semnul minus a revenit. În primul trimestru al acestui an, economia Italiei s-a contractat cu 0,1 la sută. Pentru a găsi o valoare atât de scăzută, este necesar să ne întoarcem la 2000. Acest lucru demonstrează că problema creșterii în Italia are rădăcini îndepărtate și, mai presus de toate, nu este doar rezultatul crizei economice actuale.
Dar de ce nu crește Italia? Lista factorilor care împiedică dezvoltarea este lungă și binecunoscută. Printre acestea se numara cu siguranta lipsa de atractivitate a tarii noastre pentru investitiile straine. Datele raportate de World Investment Report al Unctad indică faptul că, din 2011 până în 2012, investițiile străine au scăzut de la 35 de miliarde de dolari la 10 miliarde de dolari; în aceeași perioadă, investițiile în Spania au crescut cu un miliard, de la 27 la 28 de miliarde de dolari, în ciuda faptului că economia spaniolă a trecut printr-o criză mult mai profundă decât a noastră.
Motivul pentru o astfel de dinamică diferită este ușor de înțeles. Guvernul de la Madrid, datorită unei majorități politice stabile, a pus în aplicare un pachet de reforme care au flexibilizat piața muncii și a simplificat administrația publică. În Italia, în ciuda numeroaselor anunțuri, aceste rigidități încă există și se adaugă la un sistem de justiție civilă și administrativă pe termen lung, cu rezultate incerte; un proces poate dura peste o mie de zile, mai mult decat dublu fata de media europeana. Nu trebuie, așadar, să fie de mirare că incertitudinea juridică, conform clasificării întocmite anual de Banca Mondială, reprezintă cel mai puternic descurajator pentru investițiile străine din țara noastră.
Totuși, un nou factor de incertitudine care a apărut în ultimele luni ar putea fi adăugat în curând la clasamentul de mai sus: eventuala ieșire din zona euro. Spre deosebire de celelalte țări ale Uniunii, în Italia s-a dezvoltat dezbaterea electorală pentru reînnoirea Parlamentului European pe întrebarea „euro da, euro nu”. O parte semnificativă a forțelor politice a ales să concentreze întreaga campanie pe „cum” să părăsească euro, „când” să o facă și „cu cine” să o facă, lăsând puțin loc pentru probleme mult mai relevante pentru vot în întrebare precum viitorul instituțional al Europei, procesul de integrare economică etc...
Alegere care s-a dovedit a fi de succes, în condițiile în care, potrivit sondajului realizat de Centrul de Cercetare Pew în aprilie anul trecut, Italia este singura țară în care procentul celor care sunt în favoarea proiectului european scade (46% în 2014 față de 56% în 2013, în timp ce, în aceeași perioadă, pro-europenii din Germania au crescut cu 6% și în Spania cu 4%). Și mai împotriva tendinței este cifra referitoare la ieșirea din euro: doar jumătate din eșantionul italian vrea să rămână în uniunea monetară, față de 72% dintre germani, 69% dintre spanioli și 68% dintre greci.
Dar dacă aceasta este imaginea politică italiană, cine ar putea avea un stimulent să investească într-o țară în care incertitudinea privește și moneda care va fi adoptată în viitor? Este clar că din punctul de vedere al unui investitor, cea mai rațională atitudine ar fi să aștepte pentru a nu suferi pierderi de cont de capital rezultate din devalorizare, alegere care ar determina o contracție a fluxurilor din străinătate. Odată cu introducerea noii monede, totuși, atractivitatea țării ar putea scădea în continuare. Datele în acest sens vorbesc de la sine.
Raportul Ernst and Young din 2013 (European Attractiveness Survey) arată că printre posibilele schimbări care ar face Europa mai atractivă, investitorii străini plasează pe primul loc o mai mare integrare economică și politică (39%), pe al doilea pe reducerea birocrației (36). %) și a treia finalizare a pieței unice (28%). În esență, investitorii consideră întărirea uniunii monetare un factor puternic de dezvoltare pentru Europa și, în condițiile egale, preferă să investească în economiile care fac parte din aceasta.
Cei care consideră părăsirea zonei euro drept „soluția” la problemele Italiei subestimează incertitudinea pe care această propunere o creează în rândul investitorilor internaționali și repercusiunile negative asupra creșterii economice. De aceea, se speră că dezbaterea „euro da, euro nu” se va încheia cu alegerile europene și din 26 mai vom reveni la discuții serioase despre cum să facem țara mai competitivă.
