Suveranitatea comună este mai bună decât suveranitatea inexistentă, dar dacă Uniunea Europeană dorește să depășească provocările viitorului, ea trebuie să se schimbe. Mario Draghi ajunge la Bologna cu un mesaj puternic: UE a fost un succes politic și economic, dar după zece ani critici, Bruxelles-ul trebuie să găsească curajul să evolueze. „Uniunea Europeană a vrut să creeze un suveran acolo unde nu exista”, spune el, dar provocările externe la adresa existenței sale sunt „din ce în ce mai amenințătoare”. Pentru a le face față, este necesară recuperarea unității de viziune și acțiune, „nu este doar o dorință, ci o aspirație bazată pe oportunitatea politică și economică”. Cu mai puțin de un an înainte de încheierea mandatului său, președintele BCE alege Aula Magna din Santa Lucia pentru un discurs politic, unde Alma Mater îi decernează diploma onorifică în drept. „Uniunea Europeană – explică el – este construcția instituțională care în multe domenii a permis statelor membre să fie suverane. Este o suveranitate împărtășită, de preferat uneia inexistente. Este o suveranitate complementară celei exercitate de statele naționale individuale în alte domenii. Este o suveranitate care le place europenilor”. În afara ei, există doar o independență neînțeleasă. Președintele nu o menționează, dar gândurile se îndreaptă inevitabil către Brexit.
Publicul îl întâmpină cu ovație, este starul rock al lumii academice și în primele rânduri care îl aplaudă se află, printre alții, Romano Prodi, Augusto Barbera, Angelo Tantazzi, Filippo Cavazzuti. „Atât de mulți prieteni de-o viață, le zâmbesc și ei îmi zâmbesc”. În timp ce el vorbește un mic grup de manifestanți protestează împotriva instituțiilor de la Bruxelles și Frankfurt de-a lungul străzilor din centrul orașului. Dar Draghi se gândește și la ei: „Trebuie să răspundem la percepția că” Uniunea Europeană „are lipsă de echitate: între țări și clase sociale. Este necesar să simți, în primul rând, apoi să acționezi și să explici. Prin urmare, unitate, corectitudine și mai ales o metodă de a face politică în Europa”. Ultimii zece ani „au evidențiat în mod dramatic deficiențele politicilor naționale și necesitatea dezvoltării cooperării în interiorul Uniunii și în afara acesteia”.
Draghi avertizează împotriva diferitelor mișcări populiste, dar și împotriva rezistenței transversale la schimbare. Trebuie să ne temem de renașterea „ideilor conform cărora prosperitatea unora nu poate fi realizată fără mizeria altora; organizațiile internaționale sau supranaționale își pierd interesul ca locuri de negociere și îndrumare pentru soluții de compromis; afirmarea sinelui, a identităţii, devine prima cerinţă a oricărei politici. În această lume, libertatea și pacea devin accesorii dispensabile atunci când este necesar. Dar dacă vrei ca aceste valori să rămână esențiale, fundamentale, calea este alta: adapta instituțiile existente la schimbare. O adaptare căreia i s-a rezistat până acum deoarece inevitabilele dificultăți politice naționale păreau întotdeauna să depășească necesitatea ei. Acest lucru „a generat incertitudine cu privire la capacitatea instituțiilor de a răspunde la evenimente și a hrănit vocea celor pe care aceste instituții doresc să-i răstoarne. Nu trebuie să existe neînțelegeri: această adaptare va trebui să fie la fel de profundă ca fenomenele care au scos la iveală fragilitatea ordinii existente și la fel de vastă ca dimensiunile unei ordini geopolitice care se schimbă într-o direcție nefavorabilă Europei”.
Cetăţenii europeni au mult mai multă încredere în beneficiile economice ale zonei (75% sunt în favoarea euro şi a uniunii monetare şi 71% în favoarea politicii comerciale comune), decât în instituţii (42%; mai bună apreciere). rezervat parlamentelor naționale, 32%). Cifrele dovedesc asta împreună, UE contează mai mult: reprezintă 16,5% din PIB-ul mondial (al doilea după China); 15% din comerțul mondial (față de 11% în SUA); este cel mai important partener comercial din 80 de țări (SUA sunt 20). Prin greutatea sa, protejează locurile de muncă, produsele, consumatorii și elimină riscul ca globalizarea să fie doar o cursă spre jos. Pentru a mărșălui uniți, totuși, trebuie să cooperăm și acest lucru este dificil pentru cei care guvernează să facă și să explice celor care sunt guvernați.
„În istoria sa – își amintește Draghi – Uniunea Europeană a urmat două metode de cooperare. În unele cazuri, au fost create instituții comunitare cărora li s-a conferit puterea executivă, cum ar fi, de exemplu, în cazul Comisiei pentru politicile comerciale sau al BCE pentru politica monetară. În alte cazuri, cum ar fi politica fiscală sau reformele structurale, guvernele naționale dețin puterea executivălegate între ele prin reguli comune. Totuși, trebuie să ne întrebăm cât de reușită a fost această alegere. În cazurile în care puterea executivă a fost conferită instituțiilor comunitare, rezultatul a fost pozitiv. În schimb, în domeniile de cooperare bazate pe reguli comune, judecata este mai puțin pozitivă”.
De ce lucrurile făcute într-un fel au mers mai bine decât în alta? Pentru că instituțiile „au flexibilitate în a-și urmări obiectivele”, în timp ce „regulile nu pot fi schimbate rapid în fața unor circumstanțe neașteptate”. Așa că este timpul să te schimbi, dar pentru a face asta ai nevoie de seriozitate și mediere. „Trecerea de la reguli la construirea instituțională necesită încredere între țări, bazată pe de o parte pe respectarea riguroasă a regulilor existente, pe de altă parte. capacitatea guvernelor de a ajunge la compromisuri satisfăcătoare, când împrejurările impun flexibilitate”. Apoi trebuie să fiți capabil să explicați propriilor voștri cetățeni ce faceți. Practic este nevoie de Politică, tocmai cea cu P majusculă.
Poate din acest motiv, pentru a da cuvintelor sale o valoare și mai mare, Draghi mizează în sfârșit pe a discursul lui Benedict al XVI-lea de acum 38 de ani: „A fi treaz și a face ce se poate și a nu pretinde cu inima arzătoare imposibilul, a fost întotdeauna greu; vocea rațiunii nu este niciodată la fel de tare ca un strigăt irațional... Dar adevărul este că morala politică constă tocmai în a rezista seducției cuvintelor mari... Moralismul aventurii nu este moral... Nu absența oricărui compromis, ci compromisul în sine este adevărata morală a activităţii politice”.
