Introducerea „domeniului colectiv” în sistemul nostru juridic a trecut practic sub totală neatenție. Este vorba despre o
extinderea specifică a terenului (atât proprietate publică, cât și privată) supusă folosirii de către o comunitate,
de obicei de uz agrosilvic-pastoral.
În practică, constituie obiectul vechiului și niciodată stins drept de „utilizare civică”. Domeniile colective (al căror acord definitiv a venit de la Cameră) se caracterizează prin existența unei comunități care deține în mod colectiv bunurile și care
exercită - individual sau în comun - drepturile de bucurie asupra terenurilor pe care există aceste drepturi.
Vorbim, de exemplu, de cules de lemne, iarbă, ciuperci, folosirea apei, semănat, pășunat, vânătoare. Este vorba despre terenuri care decurg din dizolvarea asociațiilor agricole, din stingerea folosințelor civice, din schimburi sau donații, din achiziții acordate apoi Regiunilor, Municipiilor sau comunităților de munte.
Municipalitatea îndeplinește, de obicei, funcții administrative asupra unui astfel de teren, cu excepția cazului în care comunitatea deține proprietate publică sau colectivă
de acelasi. Pentru bunurile colective se sancționează inalienabilitatea, indivizibilitatea, neutilizarea și destinația perpetuă agro-silvico-pastorală. Constrângerea peisajului este impusă și asupra acestor bunuri.
