Companiile italiene din străinătate între investițiile străine, care deseori duce la infracțiunea de evaziune fiscală, și delocalizarea legitimă. S-a discutat la Bologna cu ocazia conferință organizată în Italia de Synergia Consulting Group, și care a văzut și participarea lui Baker Tilly Revisa, la prezentarea subsidiarei Baker Tilly Italy Tax: „O alianță profesională”, îl definește CEO-ul Pietro Mastrapasqua, dedicat tocmai fiscalității internaționale și tuturor problemelor – adesea spinoase – care privesc internaționalizarea companiilor, cum ar fi prețurile de transfer și toate acele situații care se învecinează adesea cu evaziunea fiscală și mai ales evaziunea fiscală. „Această conferință a fost organizată pentru a-i face pe oameni să înțeleagă potențialul pe care îl avem împreună – a comentat Davide Trinchero, partener Baker Tilly Revisa – și ținând cont de legislația recentă dictată de legea falimentului care ridică nivelurile de obligație a Auditului pentru companiile din Italia. ”.
Totuși, subiectul de cel mai mare interes în timpul întâlnirii a fost investitii straine, care nu este altceva decât locația fictivă în străinătate a reședinței fiscale a unei companii care, dimpotrivă, își are de fapt afacerile în Italia: un caz care se pretează la multe nuanțe, chiar dacă în ultima perioadă orientarea judiciară a marcat un punct de cotitură. din trecut. Cazul școlar din caietele tuturor contabililor italieni este cel al Dolce&Gabbana, firmă italiană care a ieșit nevătămată în decurs de câțiva ani atât din procesul penal pentru evaziune dar mai ales, în urmă cu câteva săptămâni, din procedura în fața judecătorului fiscal”, după ce Casația a explicat în decembrie anul trecut – a reiterat Massimo Boidi, președintele Baker Tilly Italy Tax – că filiala cu sediul în Luxemburg nu are investiții străine, deoarece nu este o construcție pur artificială”. Filiala în cauză este GADO Sarl, societate cu sediul efectiv în Principatul Luxemburg, la care sarcina este de a colecta redevențele mărcilor Dolce&Gabbana.
Procuratura a susținut că această afacere a fost de fapt gestionată la Milano, dar judecătorul a fost de acord cu cei doi stiliști. „Este o decizie coerentă – a comentat Boidi -: o structură limitată este suficientă pentru a colecta redevențe, dar asta nu înseamnă că a fost fictivă. Judecătorul a reafirmat dreptul unei companii de a se stabili oriunde dorește, iar transferul nu trebuie criticat pentru simplul fapt că se alege un regim fiscal mai favorabil”. Abuzul de acest drept, de altfel prevăzut în Europa chiar de reglementările comunitare, are loc, așadar, numai și numai în cazul „activității pur artificiale”. Adică dacă firma transferată în străinătate este fictive, aceasta nu desfășoară nicio activitate. În toate celelalte cazuri, operațiunea este legitimă și exclude, de asemenea, declarația omisă și posibila infracțiune de eludare, „întrucât la venitul impozabil italian nu se adaugă o rochie străină, ci este un venit care se produce într-un alt stat, unde impozitele sunt plătită, mai mare sau mai mică”.
Orientarea exprimată de Casație se deschide așadar către noi scenarii, mai permisive pentru afaceri, puțin mai puțin pentru veniturile fiscale, într-o țară precum Italia care are deja o povară fiscală medie mare (42%, față de 46% dar din Franța, pt. exemplu) și care suferă de evaziune fiscală mai răspândită decât în altă parte. Și despre asta s-a discutat la întâlnirea Baker Tilly de la Bologna: „În realitate – spune Boidi – Italia nu are o presiune atât de mare decât alte țări. În ultimii ani, decalajul s-a redus, datorită unor reforme precum cea privind IRES. Problema italiană este cota efectivă de impozitare, sau determinarea bazei de impozitare, care este mai larg decât în altă parte”. Cu alte cuvinte, impozitele se plătesc pe mai multe lucruri și se „descărcă” mai puțin: astfel povara fiscală efectivă poate ajunge la 50-60%, încurajând companiile să își transfere o parte din afaceri în străinătate. Poate în țări care, în același context european, oferă regimuri fiscale mult mai avantajoase: „Mai mult decât standardizarea cotelor, o soluție ar fi deja standardizarea regulilor privind bazele impozabile”, spune Boidi.
Italia ar avea nevoie de el nu numai pentru a menține afacerile și pentru a limita ulterior o posibilă „diasporă”. o propoziție de epocă precum cea de pe D&G, dar și pentru a atrage investiții străine. O oportunitate pe care, mai ales în vremuri de Brexit, țara nu poate să nu o profite. „Italia este una dintre cele mai mari economii din lume – a comentat Ted Verkade, CEO Baker Tilly International, o organizație care reunește 35.000 de profesioniști din întreaga lume (al cincilea la nivel global după cifra de afaceri, cu 3,6 miliarde de venituri) – dar economia sa este formată în principal din întreprinderile mici și mijlocii, care trebuie ajutate în procesul de creștere, inclusiv la nivel internațional. Brexitul nu este un lucru bun, dar poate fi o oportunitate pentru companiile care doresc să se mute în alte țări europene: Franța, Germania, Olanda sunt în pole position, dar și Italia își poate juca rolul”. Poate că începe să creeze un ecosistem mai îmbietor chiar și pentru „campionii naționali” precum Dolce&Gabbana, după ce Curtea Supremă a stabilit că „evadarea” lor parțială din Italia nu este deloc ilegitimă.
