Aici vin primele efecte ale Decretului demnităţii. Odată cu introducerea motivelor de reînnoire a contractelor pe durată determinată, companiile (dacă nu decid să le transforme în contracte pe durată nedeterminată, ceea ce este de dorit, dar nu întotdeauna posibil) pentru a evita riscul unor dispute legale, preferă să angajeze de la zero alți muncitori cu contracte pe durată determinată, destinați la rândul lor să fie înlocuiți în mare măsură. Pentru companie, acest regulament constituie încă un obstacol birocratic dar adevăratul prejudiciu constă în faptul că neprelungirea aruncă la gunoi o perioadă prețioasă de pregătire și mai presus de toate îl privează pe lucrătorul în cauză de posibilitatea de a ieși din precaritate întrucât reînnoirile de contracte pe durată determinată, ne place sau nu, îndeplinesc și funcția. a unei perioade de probă . În Milano, aproximativ 4-5.000 în fiecare lună poate fi estimat ca numărul celor care vor fi șomeri din noiembrie și vor putea aplica pentru NASPI (cum se numește indemnizația de șomaj astăzi).
Dintre aceștia, câteva sute sunt angajați ai unor companii deținute de municipalitate precum SeA, Amsa, Milano Ristorazione și, tocmai din cauza Decretului Demnității, așa cum știu bine sindicatele, riscă să rămână acasă. În ciuda faptului că doi consilieri de la Forza Italia și PD, Fabrizio De Pasquale și Laura Specchio au ridicat problema, Consiliul Local nici măcar nu pare să fi discutat. Șefii de stat major în cauză, care nu sunt siguri inimi de leu, minimizează și se declară hotărâți să discute „de la caz la caz”. Pe de altă parte, liderii de sindicat sunt uimiți care, deși au posibilitatea de a cere (cel puțin) angajatorilor să semneze un acord de modificare a Decretului demnității în baza articolului 8 din Decretul legislativ 138 din 2011, merg „la vânătoare de fluturi sub arcul lui Tito”, urmărind scopul maximalist (care salvează sufletul, dar nu dă niciun rezultat) de a cere un loc de muncă permanent pentru toată lumea.
Sindicatul ar putea și ar trebui, dacă consideră extinderea contractelor pe durată determinată un obiectiv, deși minim dar prioritar, să împingă toate afacerile, începând de la cele municipale și regionale, să ajungă la cele mai importante organizații private de afaceri ( care toţi s-au îndepărtat clar de Decretul Demnităţii) să semneze un acord de utilizare a „articolului 8” puțin cunoscut care permite majorității partenerilor sociali să deroge de la legislația muncii. Acest lucru s-a întâmplat recent la „Fenice” la inițiativa organizațiilor sindicale înseși și a Municipiului Veneția care au decis să amâne cu un an intrarea în vigoare a unei părți din Decretul demnității. Așa s-a întâmplat fără prea multă agitație în multe alte realități în care, deși în circumstanțe dificile, au fost semnate acorduri care sunt mai proaste decât condițiile contractuale în vigoare pentru a evita disponibilizările.
Așa-numitul „articol 8” este un fel de anticipare parțială a articolului 39 din Constituție care, după cum se știe, atribuie eficacitate generală acordurilor contractuale semnate de majoritatea lucrătorilor și companiilor, recunoscând comerțul muncitoresc și patronal. organizaţiile sindicale rolul de sursă a producţiei legale. La Milano, însă, pentru moment doar un sindicat independent a încercat să negocieze o soluție „în derogare” la Decretul Demnității pentru a salva locul de muncă al lucrătorilor temporari, dar a fost depășit din vot.
Sindicatele milaneze, ținând cont și de tradiția și puterea lor, ar trebui să facă mult mai mult. Aceștia ar putea, pornind de la o analiză riguroasă a situațiilor reale, să își propună scopul unei strategii revendicative, corporative și teritoriale nu doar să modifice Decretul Demnității, începând cu refacerea vechilor reglementări privind contractele pe durată determinată dar să meargă mai departe pentru a interveni, în numele autonomiei contractuale a părților, asupra tuturor celorlalte prevederi de lege și contract acolo unde a fost posibil și util să se ajungă la înțelegeri cu angajatorii.
În schimb, bate apa într-un mojar. Se tem că Guvernul va reacționa și va înrăutăți lucrurile sau chiar sunt de acord cu Di Maio pentru că cred că până la urmă nereînnoirea unui contract pe perioadă determinată este doar o creștere „fiziologică” a cifrei de afaceri? Nu vor ei să folosească în mod explicit o lege a Republicii (care în alte împrejurări servește foarte bine, dar fără să spună așa, drept colac de salvare) pentru că a fost aprobată de un Parlament a cărui majoritate era de centru-dreapta? Cu toate acestea, cei care își riscă locurile de muncă sunt, ca să folosim o expresie frecventă în stânga, „femei și bărbați în carne și oase” cărora le corespund nume, prenume și familii. Ar trebui să reflectăm. Nu pare că se face tot posibilul pentru a evita pierderea locurilor de muncă iar responsabilitatea revine și celor din sindicat care au renunțat până acum să-și îndeplinească rolul.
