Fără recesiune tehnică, ci stagnare. Aceasta este predicția profesorului Mario Deaglio, care a prezentat Ediția a 23-a a Raportului privind economia globală și italiană, promovat în parteneriat cu centrul Einaudi. Prognozele lui Deaglio le reduc și pe cele ale Guvernului, chiar dacă se dovedesc a fi puțin mai optimiste decât cele recent publicat de Banca Italiei: „În 2019 am prognozat o creștere pentru Italia între 0,6 și 0,9%”, deci, în orice caz, mai puțin de un punct procentual. Și nu se va îmbunătăți în restul lumii: poza oferită de Raport este inspirată din „fracturile” unei celebre coperți a lui Economist despre tensiunile globale, nu doar economice, ci și politice și sociale. „Lumea trece printr-o schimbare – explică economistul –, în special Occidentul căruia îi aparținem. Principala fractură trece de-a lungul Atlanticului, dar nu este singura. Mai este și cea între Marea Britanie și Europa cu Brexit, și între Europa și Rusia, de exemplu”. Un context în care Italia s-a descurcat mai rău decât altele, pentru că pe lângă încetinire, ea iese dintr-o perioadă de „recuperare neterminată”.
CONTEXTUL GLOBAL
Analiza lui Deaglio începe cu probleme internaționale majore, financiare și de altă natură. „Anul 2018 a fost caracterizat de diverși factori negativi: încetinirea unor economii precum cea germană și cea japoneză sau criza bursieră a giganților internetului, precum Alphabet și Facebook, datorată în principal în cazul Facebook unei pierderi acum perceptibile de credibilitate. și printr-o scădere bruscă a noilor utilizatori și a timpului de utilizare.” Raportul subliniază, de asemenea, că scăderea prețului petrolului, cu peste jumătate față de vârfurile din 2012 (Brentul valorează mai puțin de 60 de dolari barilul astăzi, față de aproape 130 de acum șapte ani) și unele probleme demografice subestimate, care ar putea exacerba problemele de mediu și de migrație în viitorul imediat: Anul viitor, populația Indiei o va depăși pe cea a Chinei și în 2060, numai locuitorii Nigeriei vor fi mai mult decât dublu astăzi și îi vor depăși pe cei din întreaga Uniune Europeană”.
Raportul se concentrează apoi pe „slăbiciunile ascunse” ale SUA. „SUA a crescut, dar încăpățânarea lor de a avea acorduri bilaterale, într-un fel de nou protecționism, este primul factor de slăbire a economiei chineze și deci de slăbire a economiei întregii lumi”. Și tot ce strălucește nu este aur: în Statele Unite ale lui Trump PIB-ul a crescut mult mai mult decât salariile și profiturile corporative, iar datoria publică a crescut în continuare. „Această acțiune expansivă a SUA – explică Deaglio – este cea mai slabă din istoria SUA, luând în considerare toate fazele de creștere post-recesiune sau în urma conflictelor mondiale”. Economia și-a revenit mult mai repede și mult mai eficient după – de exemplu – criza din 1929 sau după cel de-al Doilea Război Mondial.
În Europa, pe de altă parte, există în principal trei teme: incertitudinea politică, inegalitățile care au crescut în ultimii ani și criza demografică, cu o populație tot mai îmbătrânită. „Jumătate din populația Europei are peste 40 de ani. Aceasta înseamnă că în următoarele decenii populația va scădea și va contribui din ce în ce mai puțin la investiții. Cel de 40 este un prag psihologic: în primul rând, cei care au capacitatea au o înclinație mai mare la risc, după 40 au tendința mai mult să protejeze ceea ce au, economiile iau o dimensiune mai defensivă și asta nu ajută la creșterea economică”.
ITALIA
În acest context global și european, Italia închide 2018 cu o încetinire clară. O încetinire din cauza factorilor internaționali dar și a faptului că redresarea italiană „nu a fost completă, din trei motive: a început abia după 2012, nu a afectat toate sectoarele (de exemplu industria construcțiilor este încă în redresare) și nu a ar fi putut fi însoțită de o extindere fiscală semnificativă, așa cum sa întâmplat în toate țările în perioada de doi ani 2009-2010”. Printre cauzele „recuperării neterminate”, Raportul menționează și alte două subiecte: investiții insuficiente, atât brute, cât și nete (acestea din urmă chiar negative) în raport cu PIB, în principal din cauza dificultății de a atrage investiții internaționale în Italia; lărgirea decalajului dintre Nord şi Sud.
Îngrijorătoare este și situația finanțelor publice asociată cu o creștere a PIB, care în 2019 este de așteptat să încetinească în orice caz. „Manevra – argumentează Deaglio – vizează o abatere a pactului de stabilitate pentru a susține consumul, în special a celor mai puțin înstăriți. Principiul poate fi împărtășit (comparativ cu media europeană, riscul de sărăcie în Italia nu a scăzut în faza de redresare la fel de mult ca în alte țări), dar metoda de implementare lasă mai mult decât o îndoială, mai ales datorită dorinței să stabilească un nou și să fie implementat din nou, cum ar fi venitul de bază, în loc să sporească venitul de incluziune deja existent. În plus, împingerea asupra consumului va fi foarte relativă: în opinia noastră doar se mișcă o a doua zecimală, tot pentru că 30-40% din consum va ajunge în străinătate sau în beneficiul companiilor străine”.
Pe de altă parte, costul acțiunii de 100 nu poate fi cuantificat: „Este greu de estimat pentru că trebuie să vedem câte persoane îndreptățite se vor alătura și nu există prognoze oficiale”, comentează economistul. Cu alte cuvinte, ceea ce ar fi putut face manevra, conform considerentelor Raportului, a fost să se concentreze pe investiții, în special pe cele infrastructurale, „atât din cauza întârzierii pe care o are Italia, cât și datorită puterii acestora de a se răspândi la restul economiei. La sfârșitul lui 2019, dacă conturile nu se însumează – avertizează Deaglio – este posibil ca impozitele indirecte, adică TVA, să fie în mod necesar majorate. Și aceasta va avea loc în contextul fiscal italian obișnuit, caracterizat printr-o povară fiscală medie ridicată și o evaziune fiscală semnificativă. Acest lucru va face și mai dificilă îmbunătățirea sistemului fiscal”. O posibila solutie? „În epoca internetului și a intermediarilor financiari informatizați – sugerează Raportul – ar putea fi făcute două mișcări: reducerea numerarului și înlocuirea impozitelor pe venit cu impozite pe fluxul de numerar, mai oportune și mai sigure”.
