Ziarul Il Manifesto trece printr-una dintre crizele sale periodice, poate cea mai gravă. Declanșarea procedurii de lichidare forțată a cooperativei, combinată cu reducerea sigură a finanțării de la stat, pun din nou în pericol supraviețuirea ziarului, care - pentru a enesima oară - își mobilizează susținătorii.
Atitudinea Manifestului amintește foarte mult de cea susținută cu ani în urmă în Franța de Le Monde: chiar dacă uitându-se la conturi, era clar pentru toată lumea că prestigiosul ziar se îndrepta spre ruină, jurnaliştii au refuzat să ia act de situaţie şi au considerat orice propunere de schimbare drept un atac la adresa autonomiei lor. Potrivit Societății Editorilor, era la latitudinea altcuiva să rezolve problema conturilor, important era că ziarul a continuat să facă așa cum a făcut întotdeauna, indiferent de schimbările care au avut loc în țară și de schimbarea nevoile cititorilor săi.
Ideea că ziarele pot ignora legile pieței și pot supraviețui cu ajutorul statului sau al unui alt filantrop este, fără îndoială, sugestivă, dar nu este soluția problemei. Manifestul își poate sublinia diversitatea, dar practic fiecare ziar este diferit de celelalte în felul său și se adresează unui singur public, cel alcătuit din cei care îl cumpără în fiecare dimineață. Invitația adresată cititorilor ocazionali de a cumpăra mai multe exemplare în această perioadă (pentru a crește ponderea contribuției legate de tiraj) ar putea fi considerată o tulburare pe care Il Manifesto însuși ar putea-o condamna, dacă ar fi o companie privată care dorește să obțină mai mult ajutor. .public datorită unei operațiuni cosmetice temporare asupra activelor lor.
Manifestul va supraviețui și el acestei crize, dar numai până la următoarea. Un ziar nu poate ignora legile pieţei pentru că singura condiție necesară pentru libertatea cuiva este să aibă destui oameni interesați de ceea ce se publică și bilanțuri în surplus, nu cea de a te închide în incinte protejate ca o specie pe cale de dispariție.
