Cum obții cetățenie italiană? Și care sunt principalele diferențe dintre țara noastră și ceilalți membri principali aiUe? În timp ce în Parlament se vorbește din nou despre posibilitatea introducerii jus scholae (adică problema cetățeniei copiilor părinților străini născuți în Italia sau care au intrat în Italia la vârsta de 12 ani și care au absolvit un ciclu școlar de cel puțin cinci ani), Observatorul pentru conturile publice italiene face un bilanț al normelor în vigoare în prezent.
Cum obține un străin cetățenia italiană?
Există patru posibilități.
1) După vârsta de 18 ani
Copiii părinților străini – chiar dacă s-au născut în țara noastră – pot deveni doar cetățeni italieni după ce a împlinit 18 ani.
2) „ius sanguinis”
Pentru a fi recunoscut ca italian la naștere, este însă necesar ca măcar unul dintre cei doi părinți este italian (jus sanguinis).
3) Cetățenia italiană prin căsătorie
A treia cale este cea a căsătorie: un străin care se căsătorește cu un cetățean italian poate solicita cetățenia dacă în cei doi ani de la nuntă și-a menținut domiciliul legal în Italia (media UE este aproape dublă: 3,6 ani). Timpul se ridică în schimb la trei ani din ziua nunții pentru rezidenții din străinătate. În așteptare, căsătoria nu trebuie desfăcută sau anulată.
4) Naturalizarea
Ultima modalitate de a primi cetățenia italiană este naturalizare, care se obține după zece ani de rezidență legală în țara noastră (în acest caz media UE este mult mai mică: 6,8 ani). Așteptarea scade la cinci ani pentru cei cărora li s-a acordat statutul de apatrid sau de refugiat și la patru ani pentru cetățenii țărilor aparținând Uniunii Europene (media UE 6,2 ani).
Pentru a obține naturalizarea, însă, trebuie îndeplinite și alte condiții:
- obține un certificat care să ateste stăpânirea limbii italiene
- plata taxelor administrative;
- demonstrați că aveți suficiente venituri pentru a vă întreține;
- nu au antecedente penale.
Comparație cu alte țări din UE
Potrivit Observatorului Cpi – care citează Indicele politicii de integrare a migranților – în 2019, Italia s-a clasat pe locul paisprezecea din cele 27 de țări ale Uniunii Europene (la egalitate cu Grecia) pentru ușurința eliberării cetățeniei. Totuși, dacă țările est-europene sunt excluse din calcul, țara noastră se prăbușește în josul clasamentului, poziționându-se pe locul treisprezece din 16.
Cetățenia italiană: ce s-a schimbat cu decretele de securitate ale guvernului Conte 1
În clasamentul general am pierdut două poziții între 2013 și 2019 în principal din cauza decrete de securitate lansat de primul guvern Conte, care a introdus cerințe mai stricte pentru problema cetățeniei italiene, inclusiv:
- Limba italiana cel putin nivel B1;
- majorarea de la 200 la 250 euro a contribuției pentru a solicita cetățenia;
- majorarea de la doi la patru ani a termenului maxim pentru încheierea procedurilor de recunoaștere a cetățeniei prin căsătorie și prin naturalizare. Acest din urmă criteriu a fost însă abrogat odată cu noua lege a cetăţeniei care a restabilit durata maximă de 24 de luni.
Ius soli și acordarea cetățeniei: cum funcționează în alte țări UE?
În cele din urmă, Observatorul CPI propune o schemă care face bilanțul ius soli și variantele acestuia adoptate în principalele țări europene.
- jus soli: este regula care leagă cetăţenia de locul naşterii. Nicio țară din UE nu o adoptă, în timp ce această abordare este urmată de 83% dintre țările americane, inclusiv Statele Unite, Canada, Brazilia și Mexic;
- Ius soli „temperat”: cetățenia se dobândește la naștere dacă părinții străini au reședința în țară pentru o anumită perioadă de timp. Reguli de acest tip sunt în vigoare în Belgia, Germania, Irlanda și Portugalia.
- Dublu ius singur: Cetățenia se obține la naștere dacă cel puțin unul dintre părinți s-a născut și în țara în cauză. Franța, Luxemburg, Țările de Jos și Spania au ales această cale.
- Doar ius dublu „călit”.: pe lângă nașterea a cel puțin unuia dintre cei doi părinți în țara în cauză este necesară rezidența permanentă. Numai Grecia aplică acest principiu.
- Ius scholae: nu este prevăzut de nicio țară din UE. Prin urmare, Italia ar putea conduce.
