Guvernul Monti a cerut o nouă negociere între partenerii sociali, condusă de ministrul Dezvoltării Economice Passera, menită să crească productivitatea afacerilor noastre pentru a încuraja o redresare a economiei noastre. Italia trebuie cu siguranță să-și crească productivitatea, dar acest lucru nu va fi suficient pentru a sprijini o redresare a economiei italiene. Astăzi țara noastră (ca multe alte țări europene) suferă de un adevărat scăderea cererii interne, cauzate de reducerea cheltuielilor publice, creșterea presiunii fiscale și tarifare, apariția șomajului și teama pentru un viitor care pare să nu aibă ieșire. In aceste conditii, o creștere a productivității, deși necesară, este de puțin folos pentru revitalizarea țării.
Situația cererii interne este dramatică. Câteva cifre sunt suficiente pentru a o descrie. PIB-ul național a scăzut, în termeni reali, cu 2,6% între trimestrul II 2011 și trimestrul II 2012. Însă scăderea cererii interne a fost aproape triplă: -6,5%! Investițiile au înregistrat cea mai mare scădere (-9,5%), dar ele cântăresc relativ puțin cererea internă. Prăbușirea reală a fost determinată de consum care, în aceeași perioadă, a scăzut cu 2,9%. Dacă luăm apoi în considerare doar consumul rezidenților (adică cheltuielile familiilor italiene excluzând cheltuielile turiștilor străini care vin în Italia) scăderea este de până la 3,6%. De menționat că consumul public, care este de obicei contraciclic, a scăzut și în termeni reali cu 0,9%, în timp ce s-a înregistrat o reducere masivă a stocurilor, ceea ce înseamnă perspective scăzute pentru afaceri.
Cea mai mare parte a acestui colaps a avut loc în a doua jumătate a anului 2011. Prin urmare, nu este produsul măsurilor Guvernului Monti, chiar dacă austeritatea pentru „salvarea Italiei” a ajutat la menținerea economiei noastre la un nivel scăzut, așa cum a recunoscut însuși Monti. În mod eficient recesiunea a început în vara lui 2011 când criza creditelor a oprit afacerile și când gospodăriile și-au văzut aşteptările deteriorate pentru apariţia şomajului în rândul tinerilor.
Recesiunea, pentru o țară precum Italia, nu derivă prin sărăcirea bruscă a familiilor şi a afacerilor, dar din înrăutățirea așteptărilor. Dacă afacerile și familiile văd un viitor întunecat, trag vâslele în barcă, reducând investițiile, costurile de renovare (mașini, electrocasnice, mobilier, haine etc.) și cheltuieli considerate inutile (restaurante, turism, spectacole etc.). Un astfel de comportament generează o scădere bruscă a consumului care, la rândul său, duce la o producție mai scăzută și, dacă persistă, la o scădere a ocupării forței de muncă. În acest moment deteriorarea așteptărilor se transformă în recesiune reală, dat fiind că ocuparea forței de muncă mai scăzută înseamnă venituri mai mici și îngrijorări și mai mari pentru viitorul familiilor.
Ne aflăm astăzi în această situație. Cererea internă s-a prăbușit și nu arată niciun semn de redresare, în timp ce singurul articol care a crescut sunt exporturile, a crescut cu 1,4% între trimestrul II 2011 și trimestrul II 2012. În aceste condiții, concentrarea pe reforme care trebuie să ofere o productivitate mai mare și o competitivitate mai mare economiei italiene nu este suficientă pentru a asigura o creștere mai mare. Ele vor fi cruciale când va începe redresarea europeană. Dar ele vor conta puțin pentru relansarea economiei. Într-adevăr, ei înșiși riscă să fie depresivi. De altfel, dacă se depun eforturi pentru creșterea productivității economiei într-o fază de cerere scăzută, se ajunge să reducă numărul de persoane ocupate pe unitatea de produs și contribuie, tot în acest mod, la comprimarea cererii interne a forței de muncă și a consumatorilor.
Reformele (cele puține cu adevărat utile) trebuie să fie însoțit sau chiar precedat, prin măsuri de susţinere a cererii interne. Iar negocierile dintre partenerii sociali pot servi, de asemenea, acestui scop. Printre măsurile urgente, după părerea mea, există stabilirea indemnizaţiilor reale de şomaj extinse tinerilor care şi-au pierdut locurile de muncă temporare. Reforma Fornero a inițiat o indemnizație similară, dar a amânat-o pentru anii următori, din cauza lipsei de resurse financiare, dată fiind dificultatea schimbării sistemului de fonduri de concediere. Aici avem nevoie de curaj din partea guvernului și a partenerilor sociali. Fondul de concediere (cel extraordinar) epuizează resursele și protejează un număr limitat de persoane, fără a induce oamenii, întreprinderile și instituțiile să își găsească un nou loc de muncă pentru disponibilizații care sunt efectiv șomeri. Acesta trebuie înlocuit cu un sistem generalizat de ajutor de șomaj cu acoperire care scade în timp, însoțit de o formare reală care vizează inițierea șomerilor în noi locuri de muncă.
Deoarece persoanele din Fondul de concediere nu pot fi abandonate brusc, sunt necesare noi resurse financiare. Acestea trebuie găsite, după părerea mea, într-un Majorarea TVA se va realiza prin eliminarea cotei super-reduse (4%) aferente bunurilor de larg consum. O astfel de desființare ar putea produce venituri suplimentare de 3-4 miliarde de euro care ar putea finanța indemnizațiile de șomaj pentru tinerii care și-au pierdut locul de muncă și unele reduceri de taxe limitate la venituri foarte mici pentru a compensa creșterea prețului bunurilor de bază.
Cineva va obiecta că acest lucru crește taxele și cheltuielile publice și că acest lucru ar putea agrava recesiunea. Dar acesta este un basm. Chiar și Fondul Monetar Internațional a spus, într-un studiu recent (a se vedea documentul de lucru al FMI WP/12/190 de Badini, Callegari și Melina, iulie 2012), ceea ce știm cu toții (sau ar trebui să știm): reducerea cheltuielilor guvernamentale este mult mai recesivă decât creșterea impozitelor, cu tot respectul pentru cei care au încercat să-i convingă pe italieni că recesiunea noastră derivă din prea multe taxe și că ar fi suficient să reducem taxele și cheltuielile publice pentru a începe din nou să crească.
În confruntarea dintre partenerii sociali condusă de ministrul Passera și care vizează creșterea productivității, cred că ar fi bine să vedem și și mai ales cum se reformează fondul de concediere pentru a face loc rapid unui ajutor real de șomaj care să reducă sărăcia tinerilor și redau încrederea familiilor. Acesta ar putea contribui real la creștere.
