Judecata autorului: 
Săptămâna aceasta oferim două viziuni complet diferite. Primul este un așa-numit film de evenimente, adică distribuit în cinematografe doar trei zile. Este despre Mathera, un documentar despre orașul care anul acesta a fost numit capitală europeană a culturii. Un adevărat labirint de istorie, frumusețe, artă și cultură în care te poți pierde și te poți regăsi printre pietrele milenare ale uneia dintre cele mai vechi așezări umane din lume. Despre asta vorbim mai detaliat pe portal PRIMUL Art.
A doua propunere este un produs clasic al acestei perioade post-Crăciun: o comedie ușoară cu implicații interesante. Va exista și un motiv foarte bun sau foarte al naibii pentru care minciunile, minciunile, subterfugiile găsesc atât de mult spațiu în cinema și atenție din partea publicului. Aceasta este tema filmului Agenția Mincinosului regizat de Volfango De Biasi, abia lansat în cinematografe. Este un subiect cinematografic care poate să fi început încă din 1931 cu un scurtmetraj de Laurel și Hardy și, de atunci, au existat nenumărate titluri care au avut ca temă sau complot capacitatea umană de a reprezenta sau spune un fapt, un poveste diferită de realitate. Potrivit unor studii științifice autorizate, animalele nu au voie să mintă, ci doar să adopte un comportament capabil să înșele potențialii inamici sau prădători cu unicul scop de a garanta supraviețuirea. Nu acesta este locul, dar ar fi interesant să aflăm mai multe despre de ce oamenii, mai ales când vine vorba de „relații private”, folosesc arta subtilă și perfidă de a minți în mod deosebit de spontan.
Să venim la film: este un remake al unui titlu francez similar, Alibi.Com, destul de reușit dincolo de Alpi anul trecut. Suntem de acord cu ceea ce a exprimat Marco Giusti, cunoscut critic de film, despre acest gen de produs: ne aflăm din nou în prezența unuia dintre „obișnuitele remake-uri fierte ale filmelor străine”. Povestea ar putea fi, de asemenea, distractivă și de lucru: o agenție este specializată în crearea de alibiuri, justificări, coperți pentru cei care, mai ales în sfera căsătoriei, își mint soții sau soțiile atunci când vine vorba de justificarea unei „curte”. Gluma centrală care rezumă totul este „Este mai bine o minciună frumoasă sau un adevăr urât?” iar protagoniștii (Giampaolo Morelli, Massimo Ghini, Alessandra Mastronardi, Paolo Ruffini, Carla Signoris, Luigi Luciano și Diana Del Bufalo) dau totul pentru a juca rolul unor mincinoși mai mult sau mai puțin în serie. Din păcate, și poate nu după ei, rezultatul este slab. Rezultă un scenariu peticizat, cu multe clișee, situații paradoxale nesustenabile (vezi diversele scene cu pudelul în piscină sau pisica scoasă pe geamul unei mașini) ca să nu mai vorbim de scenele din tabăra de nomazi. Pe scurt, suntem la obiceiul: zero idei. În mod normal, atunci când intenția este de a copia, este de dorit să existe și o îmbunătățire față de original. În acest caz, nu am văzut-o, dar există o îndoială puternică că mai rău decât asta ar fi fost dificil. La urma urmei, cu tot respectul pentru gen, regizorul este același care a semnat așa-zise titluri de cinepanettoni precum Un Crăciun uimitor, Crăciun cu șeful și Crăciun la Londra unde stilul, limbajul, stereotipurile sunt mereu aceleași. și, poate, tocmai din acest motiv se bucură de un răspuns semnificativ în cinematografe.
Ideea este bună și este preluată textual de agenții sau site-uri de internet care îndeplinesc profesional sarcina de a crea identități false sau de a inventa o nouă viață. Tacul narativ s-a împrumutat bine, având în vedere și terenul „cultural” al țării noastre, precum și sănătoasă și istorică comedie italiană care, în materie de înșelăciuni și trădări, a scris pagini memorabile. Din păcate însă, cinematografia italiană nu își poate reveni din starea comatoasă a excesului de titluri și din lenea creativă corespunzătoare, ca să nu mai vorbim când găsește puțin succes în teatre. Poate că un posibil răspuns poate fi găsit citind creditele de deschidere: majoritatea sunt filme de acest gen și sunt realizate datorită contribuțiilor și donațiilor din partea diverselor organisme (în special de promovare turistică regională) care reduc spațiul pentru riscul productiv, oriunde costurile la cheltuiala calitatii... Pantalone plateste mult pe de o parte si spectatorii pe de alta.
