Judecata autorului:
O toamnă cinematografică plină de propuneri interesante. Filmul din această săptămână este Nesupunere, regizat de Sebastián Lelio, cu Rachel Weisz și Rachel McAdams. Filmul a fost, în opinia noastră, încadrat pe nedrept în genul „sentimental”, dar, retrospectiv, este o poveste despre o puternică ciocnire a culturii, religiei și societății care se învecinează cu sentimente, dar se revarsă spre drama.
Povestea o privește pe fiica unui rabin englez care, după moartea sa, se întoarce la înmormântare. În comunitatea în care a copilărit, găsește o veche flacără a ei, acum soția discipolului preferat al rabinului. Întoarcerea lui reaprinde pasiunea dintre cele două femei. Nu va fi ușor să decizi care este cea mai bună alegere pentru libertatea de a fi tu însuți, chiar și împotriva ritualurilor și obiceiurilor impuse de religia în care cred.
Este un film sofisticat, complicat, important. Sofisticat pentru că regizorul trebuie să gestioneze un scenariu plin de elemente controversate, schimbătoare, toate concentrate pe umerii personajelor care dau dovadă de abilități de actorie remarcabile. Complicat pentru că tratează o temă, aceea a libertăților individuale, în special relația homosexuală, care necesită încă multă muncă pentru a fi corect acceptată și împărtășită. În fine, important pentru că se ocupă de coexistența dificilă dintre dogma religioasă și viața de zi cu zi.
Regizorul chilian, deja premiat cu un Oscar, nu foarte cunoscut pe ecranele italiene, își dă seama un film care merita vazut fie doar pentru că ne oferă un model stilistic și narativ anormal în comparație cu panorama italiană, pradă adesea scurtături ușoare către comedie ușoară și maniere chiar și atunci când dorește să abordeze subiecte dificile.
ALTE FILME DISPONIBILE
Vă propunem și alte trei titluri, încă pentru câteva zile în cinematografe. Primul este Călătorind cu Adele, prima lucrare de Alessandro Capitani cu a Alexander Haber, veșnic verde consolidat, și tineri Sara Serraiocco. Acesta este genul de film „pe drum” care și-a avut averea și în Italia (vezi Carlo Verdone și Alberto Sordi). Povestea este cea a unei fete cu sindrom de deficiență de comportament și a tatălui ei care descoperă pe neașteptate că are o fiică care este rezultatul unei relații acum uitate. Povestea se desfășoară ușor, aproape impalpabilă, atingând șiruri delicate (disconfort psihic, relația tată-fiică, imagini ale unui sud degradat al țării) dar nu le joacă cu tonul corect. Poate prea ușor.
Al doilea este Soldat, mult așteptatul film al Stefano Sollima, deja cunoscut și consacrat regizor al serialului de succes al Gomorra iar mai târziu a Suburra. Ca de obicei film de acțiune la granița dintre Mexic și Statele Unite, războiul obișnuit dintre guvernul federal al SUA și bandele criminale, acțiunile obișnuite mai mult sau mai puțin pline de evenimente între împușcături și desfășurarea mijloacelor militare. Nu este întotdeauna clar cine sunt băieții buni și cine sunt băieții răi. Nimic de-a face cu precedentul Sicario, pe aceeași parcelă. Sfârșit surpriză: continuarea declarată. Pentru fanii genului este un film de mijloc: o jumătate de rând peste costul biletului.
Al treilea film Fahrenheit 11 / 9 într-adevăr este un documentar și aparține acelui filon al filmelor politice de mare importanță. După succesul precedentului 9/11 Fahrenheit de data aceasta Michael Moore inversează cifrele și ne vorbește despre ascensiunea la putere a lui Donald Trump, care a avut loc odată cu învestirea sa la Casa Albă pe 9 noiembrie 2016. Ca de obicei, Moore nu oferă reduceri nimănui, mai puțin celor care se presupune că ar putea sau ar fi trebuit să se opună politic alegerii sale, în frunte democrații și printre ei, în primul rând, Barack Obama și Hillary Clinton. S-ar putea să fie sau nu de acord cu tezele și raționamentele propuse de Moore, dar, fără îndoială, unele dintre temele propuse își lasă amprenta cum ar fi, de exemplu, sistemul electoral din SUA unde cine obține cele mai multe voturi nu guvernează și unde peste 50% din electorat nu merge la vot. Ceva, cel puțin pentru ochii noștri, nu funcționează. Pentru a vedea și a aminti.
