Odată terminată greva, se poate începe o reflecție mai organică asupra a ceea ce pare obiectiv a fi un punct de cotitură pentru CGIL și UIL în relațiile cu guvernul Draghi. Nu atât de mult în ceea ce privește nivelul de participare al muncitorii ce a fost (pentru o cauză considerată justă, se poate lupta și din poziții minoritare) în ceea ce privește claritatea, coerența obiectivelor în contextul politic și economic actual.
Lo grevă, dacă este exercitat în cadrul legilor care îl reglementează, rămâne un drept (fericită țara care își poate permite astăzi a scris directorul „Foglio”) și nu există (aproape?) atac de echipă care să-l pună în discuție. . Permanentul merită o atenție instabilitate politica a țării, criza energetică dramatică (nu cresc doar facturile cetățenilor, ci și cele ale afacerilor), creșterea îngrijorătoare a inflației și subestimarea enormei datorii publice (pe care e bine să ne amintim că includ și fondurile europene ale țării). PNRR că va trebui să ne întoarcem).
pentru mai multevaziune fiscala rămâne la niveluri anormale, iar instrumentele concrete de eradicare a acesteia nu par să fi fost încă identificate, deși cu gradul necesar. Nici nu pare să existe conștientizarea situației dificile a sistemului nostru de pensii care, potrivit Raportul OCDE 2021 înregistrează cele mai mari cheltuieli din lume cu o incidență de 16% din PIB, care va crește la 18% în 2035.
Ar fi de dorit, cu separarea efectivă între asigurări sociale și asistență, o asumare reală a responsabilității de către forțele sociale în conducerea instituțiilor de asigurări sociale. Este destul de clar că, dacă aceste probleme structurale nu sunt abordate, sărăcia, precaritatea și șomajul se vor agrava și nicio lege singură, dincolo de bunele intenții, nu va produce rezultate utile. O viziune adecvată asupra schimbărilor profunde care au loc în economie și societate ar fi necesară pentru a face față provocării schimbării. Nici nu se reflectă asupra crizei sistemului politic, asupra posibilelor reforme instituționale și asupra guvernanței ca o condiție necesară, chiar dacă nu suficientă, pentru creștere. După cum am spus odată, protestul trebuie să fie însoțit de propunere. Reiterarea problemelor tradiționale ale revendicărilor, cu totul acceptabile, dar deseori slăbite de motivații generice și aproximative, presupune riscul pierderii unor mari oportunități dacă sindicatul nu își asumă și responsabilitatea abordării concrete a meritelor cu proiecte credibile care să garanteze un proces de recuperare și dezvoltare. care este singura cale democratică de ieșire din criză.
Sindicatul italian, care a supraviețuit crizei de partid din 1992, este astăzi, în ansamblu, cea mai puternică realitate organizată din țară și are încă importante resurse umane și economice. Este potențial o subiect politic de prim rang si chiar si in momentele dificile exercita, mai ales dar nu numai la locul de munca, o importanta functie de natura contractuala. De-a lungul timpului i s-au încredințat funcții de stat care s-au extins treptat precum gestionarea practicilor de asigurări sociale și a declarațiilor fiscale, a obținut beneficii importante din Statutul Muncitorilor, a construit o rețea foarte densă de organisme bilaterale cu antreprenori pe care îi asigură. securitate socială, asistență medicală suplimentară și rețele de protecție socială. Cu toate acestea, riscă nanismul politic. Spre deosebire de proletariatul din vremea lui Marx, dacă într-un moment dificil pentru țară deschide o confruntare fără explicații convingătoare cu un guvern care pentru prima dată în ani de zile a efectuat o manevră expansivă și întărește sistemul de plase de protecție socială, a avut să nu-și piardă doar lanțurile.
Ce ar fi putut cauza Maurizio Landini a alege calea grevei generale „identității” în circumstanțele actuale poate fi explicată politic prin tentația de a relansa un model de curea de transmisie inversă pt. condiționează PD sau pentru a da viață unei „noui stângi”. Însăși alegerea de a contesta difuzarea permisului verde la locul de muncă în absența unei legi dăduse deja naștere multor nedumeriri. Landini a subliniat identitatea unui sindicat „de clasă” care nu este străin istoriei CGIL: toate legitime, rămâne doar de văzut dacă componenta PD adânc înrădăcinată va suferi aceste condiții fără a reacționa.
Considerarea asupra Uil-ului este diferită, care pare să fi început un proces de schimbare a identității sale istorice. Și asta nu atât pentru alianța cu CGIL (articularea pozițiilor în relațiile dintre cele trei confederații principale a fost întotdeauna un fapt fiziologic), cât și pentru conținut.
Guvernul Dragons ar putea reprezenta o oportunitate importantă pentru Uil de a contribui, și în materie de provocare, la înfruntarea marilor teme identificatoare ale istoriei Uilului ca protagonist. De la reforma fiscală, cu lupta asociată împotriva evaziunii fiscale, așa cum era abordată la acea vreme de George Bine ai venit cu conferințele „Eu plătesc impozite și tu?”, la negocierea companiei pentru relansarea productivității cu reduceri de taxe și o nouă organizare a muncii cu prezența în companie a delegaților sindicali experți în siguranță și cu roluri definite, din introducerea unor modele participative în companii la relansarea unor politici active de muncă eficiente care ar putea fi co-gestionate de sindicat.
Aceasta nu implică abandonarea grupuri mai slabeîntr-adevăr, îi protejează mai mult pentru că este mai ușor să garantezi solidaritatea dacă se creează valoare. Pe de altă parte, dacă ar fi să acceptăm declarațiile de impozit pe venitul persoanelor fizice la valoarea nominală, ne-am confrunta cu o țară formată în principal din oameni săraci. Aici este problema. Sistemul nostru fiscal ajunge să-i confunde pe cei cu adevărat săraci, deseori lăsați singuri, cu un număr deloc neglijabil de contribuabili care, mânați de combinația de deduceri și paranteze, își ascund o parte din venituri. Inițiativa sindicatului ar trebui să promoveze o revizuire a întregului sistem fiscal, pretinzând poate o aplicare mai extinsă a conflictului de interese, extinderea deducerilor și înmulțirea verificărilor privind compatibilitatea venitului declarat cu nivelul de trai al cuiva.
Modul de identificare a "bogat” (e bogat cineva care câștigă 2.500-3.000 de euro net pe lună?) care au fost deseori confundați cu muncitorii profesioniști și cu clasa de mijloc, realitate care a fost mereu subiect de atenție pentru Uil. Altfel nu s-ar putea explica poziția luată de Uil în trecut pentru a diferenția punctul unic al scării rulante sau numirea secretarului cadrelor Fiat la CNEL, Luigi Arisio, care a fost organizatorul marșului 40.000 de la Torino în 1980.
Uil-ul ar putea risca serioase poziționându-se alături de CGIL fără a-și menține propria identitate reformistă recunoscută, care se manifestă în conținutul concret al acesteia. obiectivele sindicale. Există și o întrebare deschisă pentru întreaga mișcare sindicală: înseși metodele de proclamare a grevei generale care în alte vremuri ar fi implicat întreaga lume a muncii în adunări pregătitoare lasă mai mult de o perplexitate. Chiar și o mare organizație precum sindicatul de astăzi, renascut în evenimentele extraordinare din 68 și care prosperă pe relațiile directe cu muncitorii, rămâne totuși expusă riscului de a trece prin procese de birocratizare și de a favoriza aranjamentele oligarhice. Este un risc inevitabil atunci când aparatele își asumă inevitabil un rol dominant. Dar, pe termen lung, dispozitivele devin autoreferențiale și ajung să-și piardă funcția inițială.
Acest fenomen vine de departe și, dacă nu este abordat cu măsuri eficiente, este greu de stăpânit. Singurul răspuns convingător este acela de a garanta reluarea unei participări efective a lucrătorilor la cele mai importante decizii, considerând diversitatea de opinii ca o bogăție, apoi făcând o sinteză convingătoare a acestora. Ar ajuta foarte mult implementareaArticolul 39, care însoțește pluralismul sindical la certificarea membrilor, recunoscând reprezentativitatea diferită a organizațiilor.
Mi se pare părerea împărtășită despre Savino Pezzotta că ar fi necesară implicarea delegaţilor şi a muncitorilor înainte de a decide în organele naţionale şi ca o decizie precum greva generală să fie aprobată prin referendum deliberativ în rândul muncitorilor. Lumea se schimbă rapid și din acest motiv este nevoie de un puternic impuls participativ pentru a înțelege mai bine direcția schimbărilor și a le guverna.
