„Europa a fost făcută, acum trebuie să facem europeni”. Nouriel Roubini aterizează la Cernobbio la întâlnirea anuală obișnuită a elitei economiei mondiale organizată de Casa Europeană – Ambrosetti și preia rolul continentalului Garibaldi. Avertizând imediat publicul numeros: „Operaţiunea BCE de ieri merge în direcţia bună, dar nu se spune că va fi suficient”.
Da, pentru că al doilea economistul de la Universitatea din New York, în ciuda răspunsurilor pozitive la acțiunea lui Draghi dinspre piețe și spread-uri, încă nu este momentul să revendicăm victoria. „Nu sunt un pesimist, ci un realist: în ultimele luni, șefii de stat europeni și-au dat seama în sfârșit calea de urmat, care este cea a unei uniuni financiare și bancare eficiente, dar adevărata problemă este lipsa unei conduceri politice care să legitimeze totul și faceți pe toți să fie de acord. Este suficient să spunem că în cadrul coalițiilor guvernamentale ale țărilor individuale, există încă dezacorduri puternice cu privire la modul de a proceda. Asta se întâmplă în Grecia, în Italia, dar și în Germania”.
Iată, deci, intuiția lui Garibaldi: „Întrebarea este așadar mai presus de orice politică și înainte de aceea culturală: există unitate, dar nu există spirit european. Este nevoie de o schimbare de mentalitate cât mai curând posibil, care conduce efectiv țările individuale, care deja o înțeleg foarte încet, a renunta treptat la suveranitatea lor pentru a da suflu unei veritabile uniuni politice, si in consecinta una financiara si bancara”.
Cu toate acestea, Banca Centrală Europeană s-a introdus hotărât și constructiv în acest vid politic: „Este unul dintre aspectele pozitive, rolul său este din ce în ce mai decisiv, dar nu este doar Mario Draghi în BCE: există și Bundesbank și alte forțe care sunt încă sceptice”. Între timp, însă, a fost aprobat scutul anti-spread: „Bine, dar cine ne poate garanta că banca europeană va putea pe termen lung să cumpere obligațiuni de stat din țări cu fundamente economice dezastruoase?”.
Gândurile lui Roubini se îndreaptă spre Italia, dar mai ales către Spania: „Este necesar să se facă o distincție între cele două cazuri: Spania este cu siguranță mai proastă, Italia face o treabă grozavă și nu cred că va avea nevoie de ajutor european în curând. Când piețele vor înțelege în sfârșit acest lucru, totul va fi mai ușor pentru Mario Monti”. Da, pentru că analistul născut la Istanbul acum 54 de ani dintr-o familie de evrei iranieni, recunoaște toate meritele cazului muncii actualului guvern. „Ca de obicei, când vorbesc despre Italia, trebuie să scot întotdeauna în evidență luminile și umbrele. Cu actualul executiv, însă, luminile prevalează: Monti are o conducere puternică, iar miniștrii săi sunt experimentați și competenți. Guvernul știe exact ce să facă, să zicem că ar fi putut face mai mult, dar în contextul instabilității politice în care activează nu a fost ușor”. Instabilitate politică care riscă să crească în perspectiva următoarelor alegeri, care ar putea trimite un alt executiv la guvernare și incapabil să ducă mai departe reformele inițiate de Monti.
„De fapt, nu văd acest pericol – mărturisește Roubini -, în Italia în acest moment nu există o alternativă grozavă la Montismo: Eu prezic una marea coaliție pentru a duce mai departe linia de austeritate și reformele structurale ale actualului executiv sau un guvern de centru-stânga, care este cu siguranță cea mai potrivită pentru o soluție de continuitate, poate prin aducerea în echipa guvernamentală a unor tehnicieni care lucrează deja cu Monti”. Roubini îl respinge așadar pe Berlusconi, a cărui revenire pe teren, potrivit economistului, nu va schimba balanța: „Berlusconi s-a întors pentru a salva PDL-ul, nu pentru a câștiga. Nu cred că este loc pentru un nou guvern de centru-dreapta, care oricum nu ar fi de dorit pentru că din punct de vedere istoric majoritatea de centru-stânga sunt cele care realizează reformele”.
Cu toate acestea, există pericole la pândă: „După cum am spus, există și unele umbre: criza din Italia este încă foarte profundă și, deși direcția luată este cea corectă, redresarea este în prezent departe. Aceasta implică riscul proliferării forțelor eurosceptice, precum Liga Nordului sau Mișcarea 5 Stele, sau chiar unele zone din centrul-dreapta în sine, care ar putea arunca totul în aer”.
Dar adevărata furtună, cea „perfectă” după Roubini, Grillo sau Maroni cu siguranță nu l-ar arunca în aer, ci cinci factori la scară globală care, dacă toți ar apărea cu forță împreună („eveniment improbabil, dar nu imposibil”) ar provoca prăbușirea economiei globale în 2013. Primul este evident criza Europei, agatandu-se deocamdata de Draghi dar si mai mult de un proces politic care sa fie inchis cat mai repede; apoi cel Folosi, „a cărui creștere este prea slabă din cauza poverii fiscale, care trebuie redusă cu mai mult de 1 punct procentual pentru a evita contracția economică”; Acolo China, care are „un model de creștere nesustenabil: dacă nu stimulează rapid consumul intern, reducând economiile și sporind veniturile gospodăriei, totul se va prăbuși”; ceilalti tari in curs de dezvoltare care se confruntă cu o fază de încetinire „care este ciclică, dar și structurală: economiile lor s-au orientat în mod eronat către un capitalism de stat excesiv, mai ales în Rusia și Brazilia”; și în cele din urmă riscul care se profilează de a conflict în Orientul Mijlociu, ceea ce ar avea consecințe evidente și grave asupra pieței petrolului și a materiilor prime.
Nu va fi încă o furtună perfectă, dar așa cum subliniază însuși Roubini, cele cinci elemente, chiar dacă în doze încă acceptabile și deocamdată fără legătură între ele, sunt deja toate acolo.
