Se pare că propunerea de a transfera creditele problematice și neperformante către o Bad Bank a primit undă verde de la Comisia UE, cu condiția respectării regulilor pieței. Procedura ia denumirea de securitizare: in esenta, creditele sunt transferate potentialilor cumparatori evident la preturi care le garanteaza si un anumit profit.
Citind cronicile operațiunii, mi-a venit în minte o experiență în care am luat parte la rolul deținut pe atunci de președinte al Colegiului Auditorilor Statutari al INPS: afacerea securitizării creditelor contributive agricole (pentru o sumă de 5,9 miliarde euro) .
Povestea a început la 8 noiembrie 2006 în cadrul ședinței săptămânale a Consiliului de Administrație al INPS, când Direcția Generală a prezentat un document care conține un adevărat miracol al ingineriei financiare capabil, în cuvinte, să promoveze o amnistie pentru creditele securitizate și fermele neperformante, să remedieze neregulile din sector și să recupereze cât mai mult pentru cuferele INPS.
Deutsche Bank și Unicredit - au explicat directorii responsabili - au semnat un acord preliminar pe 13 octombrie cu Scci spa (compania care deține securitizările, în practică o cutie goală), cu care cele două instituții s-au declarat dispuse să achiziționeze creditele către ulterior procedează la „restructurarea lor prin încheierea de convenții de decontare” datorită cărora debitorii ar fi avut posibilitatea de a-și stinge obligațiile prin intermediul unei sume forfetare (caz în care ar fi fost suficientă plata între 22% și 30 % din scadență în funcție de numărul de abonamente la ofertă) sau pe bază de rate trimestriale (în intervalul cuprins între 29% și 39,8% din scadență).
Tot cu acea ocazie s-au oferit unele anticipări ale unei opinii de corectitudine din partea Kpmg (care a fost primită apoi în luna următoare) din care ar fi rezultat comoditatea operațiunii. Tot ce a fost nevoie a fost ca Consiliul de Administrație al INPS să decidă semnarea acordului și jocul a fost gata. Decizia, însă, a fost amânată în așteptarea perspectivelor necesare.
De fapt, s-a înțeles curând că este vorba despre o amnistia mascată, fără acoperire financiară și de reglementare. Astfel, la câteva zile, Colegiul Auditorilor Statutari a transmis ministerelor de supraveghere (Munca și Economie) o notă pentru a le informa asupra inițiativei și pentru a evidenția – dincolo de aspectele discutabile legate de comoditatea economică – punctul slab: cum vor au fost calculate și oferiți beneficii împotriva unei reduceri a contribuției relative?
În plus, potrivit Grupului, un acord privat de reglementare nu ar putea fi suficient pentru a reglementa un subiect care, prin natura sa, este obligatoriu și indisponibil, cum ar fi cel de natură de securitate socială. În lipsa unei reglementări, INPS risca să fie nevoită să plătească integral prestații contra plăților reduse la o treime.
Obiecția s-a dovedit a fi de netrecut, atât de mult încât în ultima ședință din 2006, Consiliul a votat o hotărâre prin care a supus semnarea acordului unei autorizații explicite din partea ministerelor de supraveghere. Între timp, au început presiuni politice din partea miniștrilor guvernului Prodi (Paolo De Castro era proprietarul resurselor agricole) pentru a permite restructurarea creditelor agricole fără a se deranja cu o amnistie impracticabilă, căreia Parlamentul (și opinia publică) ar fi fost ostilă. .
Cu rare excepții, opoziția (începând cu fostul ministru Gianni Alemanno) a lăsat-o, în tăcere. Sarcina de a exprima o opinie în materie este încredințată direcțiilor generale competente ale ministerelor de supraveghere. Așa că doi funcționari cinstiți, la 8 ianuarie 2007 au semnat un proces-verbal de confirmare substanțială a rezervelor Colegiului.
Această poziție a ajuns să influențeze și răspunsurile șefilor de cabinet la solicitarea INPS. Dar politica, sub presiunea lobby-ului agricol, nu a cedat. Astfel, în 2 februarie următoare, miniștrii Cesare Damiano și regretatul Tommaso Padoa Schioppa, respectiv ai Muncii și, respectiv, ai Economiei au emis - în alb și negru - o directivă semnată de comun acord care nu lăsa nicio marjă: INPS trebuia să adere dacă nu el a vrut să fie supusă punerii în funcțiune ad acta.
Amenințarea era voalată, scrisă într-un limbaj birocratic politicos, dar clar. Astfel, pentru amnistia creditelor agricole a sosit momentul adevărului: la 7 februarie 2007, Consiliul de Administrație al INPS (desemnat de Guvernul anterior de centru-dreapta) a preferat să riște să răspundă pentru răspunderea patrimonială (Consiliul Statutar). Auditorii Instituţiei au semnalat cazul Parchetului de pe lângă Curtea de Conturi) pentru a satisface Executivul.
Linia câștigătoare a fost cea susținută de Direcția Trezorerie (căreia i-a fost împotrivă Direcția Contabilitate Generală), potrivit căreia operațiunea de amnistia ar fi în concordanță cu cea inițiată de securitizări, care (fiind, potrivit Trezoreriei, fără recurs și nu cu recurs) ar fi implicat, în sine, și o amnistia fiscală.
Această teză nu este doar periculoasă pentru finanțele publice (pentru că risca să arunce, dacă ar fi acceptată, o umbră de ilegitimitate asupra tuturor securitizărilor creditelor INPS), dar nici măcar nu este împărtășită de Consiliul de Conturi. Potrivit organului de supraveghere, scopul deghizat, dar adevărat, al securitizărilor a fost de a cota pe piețele financiare - contra unui avans substanțial din partea instituțiilor de credit implicate - o sumă de credite contributive selectate pe baza gradului de colectare a dobânzii.
Dar, în realitate, operațiunea avea un alt obiectiv: Guvernul, care în cuvinte pretindea că impune, în Legea Finanțelor, o strângere la evaziune în agricultură, stabilind că doar eliberarea DURC (documentele care atestă regularitatea ) ar putea acorda dreptul de acces la finanțare comunitară (în total 8 miliarde de euro), el și-a dat seama că sectorul nu a fost capabil să se ridice la curent fără o masă curată a datoriilor fiscale trecute.
Așa că executivul a procedat în secret la remedierea poziției evazilor fiscali, fără a trece prin Parlament, ci mizând pe niște bănci prietene, pentru a identifica care nu s-a făcut nicio licitație. Ar fi fost Deutsche Bank și Unicredit să obțină cele mai mari profituri din operațiune. Frumusețea este că 4 miliarde din cele 6 miliarde de credite INPS, implicate în operațiune, au vizat așa-zisele companii capitaliste.
Astfel se explică laudele pe care presa mare le-a rezervat Guvernului și ministrului De Castro. Mai puțin explicată a fost tăcerea Consiliului de Direcție și Supraveghere al Inps (unde se află reprezentanții forțelor sociale), care a ignorat intenționat toată afacerea. Evident, securitizările despre care vorbim astăzi vizează alte chestiuni și metode. Dar putem exclude faptul că scopurile sunt mai mult sau mai puțin aceleași?
