Nu trebuie să vă ocupați de relații industriale; este suficient să te uiți în jur (poate zapping puțin printre nenumăratele talk-show-uri de televiziune care otrăvesc viața de zi cu zi a italienilor) pentru a-ți pune o întrebare: mai există o reprezentanță politico-sindicală organizată în lumea afacerilor? Cu alte cuvinte mai directe: ce s-a întâmplat cu Confindustria? Ca să fim politicoși, am putea spune că asociația Viale dell'Astronomia a luat câțiva ani sabatici, după care va reveni pe scenă ''mai puternică și mai viguroasă'' decât înainte. Cert este că, între timp, nimeni nu a ocupat locul care ar trebui să aparțină – într-o societate pluralistă – unuia dintre partenerii sociali, de care depinde o mare parte din bunăstarea și bogăția societății.
Dacă ar fi „Cine l-a văzut?”, ar trebui să începem cercetările de la ultima apariție a Confindustria pe scena publică. Nu a trecut mult timp de când la Milano a avut loc o conferință în care cea mai importantă asociație antreprenorială a dat o aprobare - de altfel nesolicitat - pentru Matteo Renzi în sprijinul referendumului constituțional din 4 decembrie. Astăzi, cu doar câteva săptămâni înainte de votul politic, pentru a lua în serios programele de partid, trebuie să-ți bagi mâna în păr: mai puține taxe și mai multe cheltuieli publice, cu ideea, împărțită de la dreapta la stânga, că asistența garantează să trăiești chiar fara sa munceasca (si sa te pensionezi chiar si fara a plati contributii, oricum ar ajunge o mie de euro pe luna).
Agenda campaniei electorale este cea dictată de M5S, care uneori își permite să fie mai puțin iresponsabil decât celelalte partide de opoziție. Taxele și taxele a căror desființare se promite nu mai pot fi numărate: în fiecare zi care trece apare o nouă propunere care, la rândul ei, stimulează imaginația adversarilor în mersul în căutarea altor fraude în urma unei gimcane diabolice și nerușinate, în lipsă. de un minim de respect pentru electoratul căruia – în calitatea sa de oameni-bou – se crede că poate spune că măgarii vor începe să zboare. Ce face Confindustria in fata atata decadere? El tace. Doamne, dacă cercetați prin agențiile de presă, veți găsi câteva comunicate de presă critice și îngrijorate: dixi et servavi animam meam. Puțin, într-adevăr, pentru o organizație care în alte vremuri a influențat alegerile majorităților și guvernelor. Și pentru că nimeni nu mai acordă atenție la ceea ce se spune în palatul de sticlă EUR. Totuși, ar fi ceva pentru toate gusturile. Îmi imaginez că liderii Confindustria le-a dat un fior pe spinare în fața amendamentelor – din fericire respinse – care ar fi manipulat reforma contractelor pe durată determinată.
Apoi s-au adăugat mai multe. ''Aboliți legea Fornero'': multe forțe politice strigă acum în cor, cu prețul revenirii la o situație nesustenabilă a sistemului de pensii. Confindustria se face că nu aude. De ce, atunci, nici măcar nu se desființează ''jobs act'' care a deschis (îmi cer scuze pentru joc de cuvinte) o ieșire de urgență în direcția unei mai mari flexibilități, chiar și în cazul încetării raportului de muncă? Îmi vine în minte rima de pepinieră a lui Giamburrăsca: ''Tăcere perfectă celor care rostesc o palmă; cine spune cuvântul iese de la școală''. În schimb, nu ar fi inutil să folosim Sole-24ore (unul dintre cele mai importante ziare de afaceri europene aflate în serioase dificultăți care fac meritul editorului) pentru un titlu de deschidere cu un caracter uriaș (care amintește de altul lansat în noiembrie 2011). ): FI SERIOS. Până la urmă, Confindustria a părăsit de mult scena. Cel puțin de când Elsa Fornero - ca ministru al Muncii în guvernul Monti - a inclus-o în acel grup de forțe sociale care au participat la definirea proiectului de lege pentru reforma pieței muncii care a rezultat apoi în legea nr.92 din 2012. Atunci , în legislatura care tocmai s-a închis, când executivii - mai întâi Renzi, apoi Gentiloni - au considerat de cuviință redeschiderea unei mese de negocieri (în special pe tema asigurărilor sociale și a bunăstării) în vederea legilor bugetare 2017 și 2018, în viale dell' Astronomia nu a primit nicio scrisoare de convocare. Între timp, au avut loc atacuri reale asupra economiei țării împotriva Ilvei care au pus în criză însăși nevoia de oțel al industriei naționale.
Astăzi – în timp ce încercarea unei „soluții finale” pentru ceea ce a fost odată cea mai mare fabrică de oțel din Europa este în desfășurare – există doar sindicate pe teren alături de ministrul Carlo Calenda, deși cu întârziere. Confindustria – ca și vedetele – urmărește. Și cum rămâne cu cazul Finmeccanica? După ani de zile, pe aceeași cale judiciară care a orchestrat încadrarea la acea vreme, se recunoaște că, în Afaceri de elicoptere cu India, nu a existat nicio corupție internațională. Între timp, o bijuterie a aparatului industrial italian fusese dezamăgit în lume, iar țara noastră, în plină criză economică, pierduse o afacere de sute de milioane, punând chiar în criză relațiile diplomatice cu acea mare țară. Însă organizația care avea sarcina de a ajuta întreprinderile și forța de muncă din Italia, se limitase, ca un apărător public, la a cere clemență de la Curte. Să ne oprim aici, însă, fără a uita că sunt în curs de negocieri (încă una) între Confindustria și confederațiile istorice pentru a contura arhitectura sistemului de relații industriale. Previzualizările ne spun că va fi o capodoperă a circle botting-ului, un ''surf'' pe valurile mari care, în ceea ce privește negocierea, se urmăresc de ani de zile: puțin la nivel național și puțin. aproape de; unele trucuri de mediere – între metodele chimice și cele inginerești – în ceea ce privește recuperarea puterii de cumpărare. Restul vă las să vă imaginați.
Până acum, confederațiile sindicale și Confindustria seamănă cu acele personaje din picturile lui Pieter Bruegel care compensează – sprijinindu-se reciproc – pentru infirmitățile celuilalt. Dacă semnează acordul la care lucrează, ei vor putea chiar să inverseze vechea zicală și vor putea afirma solemn: primum philosophari, deinde existere.
Sursa: Jurnalul de lucru.
