Acțiune

„Brexit înseamnă Brexit”, dar... poți și să te întorci

DE LA AFFARINTERNATIONALI.IT – Poate fi revocată notificarea intenției de părăsire a UE, odată făcută? Da, procesul este reversibil: cel puțin din trei motive.

„Brexit înseamnă Brexit”, dar... poți și să te întorci

Sentința cu care, în 3 noiembrie trecut, Înalta Curte a stabilit că retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană necesită autorizare parlamentară repropune de urgență o problemă fundamentală: poate notificarea intenției de retragere prevăzută de art. 50 Tu, odată făcut, fii revocat?

Este o chestiune care nu este reglementată expres de dreptul UE, dar a cărei importanță decisivă rezultă din articularea procedurii de retragere.

PROCEDURA DE RETRAGERE

Numai odată cu notificarea intenției de retragere începe în mod oficial procedura și încep negocierile între statul care se retrage și Uniune în vederea definirii modalităților de retragere.

Negocierile trebuie însă încheiate în termenul, care poate fi prelungit doar de Consiliul European în unanimitate, de doi ani de la notificare. În lipsa unui acord sau a unei prelungiri, retragerea produce efecte automat la sfârșitul termenului de doi ani, fără niciun regim tranzitoriu.

Este greu să scapi de impresia că procesul este conceput pentru a descuraja retragerea. Decizia de a abandona proiectul comun este de fapt riscantă, deoarece Uniunea nu are obligația de a negocia modalitățile de retragere, darămite reglementarea relațiilor viitoare cu statul care se retrage, până când acesta din urmă nu va face notificarea.

Totuși, întrucât termenul după care intervine automat retragerea curge și de la notificare, statul este partea mai slabă în relația de negociere, probabil nevoit să aleagă între acceptarea unor condiții nefavorabile și trauma retragerii fără acord, care ar implica, printre alte lucruri, excluderea bruscă de pe piața internă.

O ALEGERE REVERSIBILĂ

Acest lucru este adevărat, însă, numai dacă se presupune că notificarea declanșează un proces ireversibil. În ciuda tenorului literal al art. 50, alin. 3, Mar („tratatele încetează să mai fie aplicabile statului în cauză [...] la doi ani de la notificare”) pare să o susțină, această teză nu poate fi împărtășită din cel puțin trei motive.

Primul argument în favoarea revocabilității poate fi tras din dreptul internațional cutumiar, care este obligatoriu pentru Uniune. Convenția de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor, care codifică în mare măsură regulile dreptului cutumiar, definește procedura aplicabilă retragerii dintr-un tratat internațional: art. 65 din convenție prevede că partea interesată să se retragă din tratat trebuie să notifice intenția celorlalte părți; această notificare – după cum se precizează la art. 68 – poate fi totuși revocată „în orice moment înainte de a intra în vigoare”.

Deși natura cutumială a Articolelor 65-68 din convenție este contestată, art. 68 este, în cadrul acestui ansamblu de dispoziții, regula cu privire la statutul cutumiar al cărei îndoieli sunt mai puține. Prin urmare, dreptul internațional general sugerează că notificarea intenției de retragere poate fi transmisă până când retragerea a devenit efectivă.

Un alt argument poate fi tras dintr-o lectură teleologică și sistematică a instituției retragerii. Întrucât obiectivul principal al UE constă în crearea „o uniune tot mai strânsă între popoarele Europei”, eventualitatea ca un stat membru să hotărască să se retragă reprezintă, evident, o ipoteză de excepție, ca atare supusă interpretării restrictive.

Instituțiile Uniunii ar trebui să favorizeze păstrarea unității, nu dezintegrarea: prin urmare, orice decizie a unui stat membru de a da înapoi și de a revoca notificarea de retragere nu ar trebui să fie opusă, ci salutată.

Soluția opusă ar duce și la un rezultat paradoxal: dacă procedura de retragere ar fi ireversibilă, statul care a inițiat-o dar și-a schimbat ulterior orientarea ar trebui să aștepte pasiv expirarea termenului de doi ani și, odată ce retragerea a devenit efectivă , depuneți o aplicație nou înscrisă. Cu siguranță nu este o soluție eficientă.

O CONCLUZIE IMPUSA DE PRINCIPIUL DEMOCRATIEI

În sfârșit, a permite revocarea notificării de retragere este în concordanță cu principiul democratic și cu respectul pe care tratatele europene îl prevăd pentru identitatea națională a statelor membre, inclusiv dimensiunea constituțională a acesteia.

Asigurarea unui drept de retragere al statelor membre este o expresie a respectului pentru alegerile democratice ale cetățenilor. Prin urmare, dacă decizia a fost luată conform procedurilor constituționale prevăzute de dreptul intern, art. 50 Ne cereți să luăm notă de asta. Cu toate acestea, drumul care duce la retragere este lung și rezultatul său imprevizibil.

Negocierea unui acord care reglementează modul de retragere și ia în considerare relațiile viitoare este o sarcină extrem de complexă care poate dura ani de zile. În plus, relațiile dintre Uniune și statul membru care iese pot fi construite după o varietate de modele, ceea ce face ca rezultatul negocierilor să fie extrem de imprevizibil în momentul notificării.

În acest scenariu, nu se poate exclude ca înainte de expirarea termenului de doi ani, sau de orice prelungire, un al doilea referendum să aibă loc în Regatul Unit și să prevaleze Remain. Sau că parlamentul și guvernul britanic, în urma unor noi alegeri, decid să întrerupă procedura înainte ca retragerea să devină efectivă.

De ce nu ar fi posibil? Dacă aceasta este o decizie luată în conformitate cu procedurile constituționale, de ce nu ar trebui poporul britanic și reprezentanții săi să se gândească mai bine, mai ales în condițiile în care există atât de multă incertitudine și atât de mult în joc?

CAZUL MILLER ȘI REVOCAREA NOTIFICARII

Poate în mod neașteptat, posibilitatea de a soluționa îndoiala propusă ar putea fi oferită de apelul sentinței Înaltei Curți din cauza Miller la Curtea Supremă.

Argumentul Înaltei Curți în susținerea necesității aprobării parlamentare pare să se bazeze pe ipoteza că sesizarea este ireversibilă. Cu toate acestea, întrucât este vorba de o chestiune de interpretare a normelor UE, Curtea de Justiție ar trebui să se pronunțe asupra acesteia.

În cazul în care Curtea Supremă consideră că chestiunea este relevantă în scopul soluționării litigiului, ar trebui, prin urmare, să i se solicite, în temeiul dreptului Uniunii, să facă o trimitere preliminară la Luxemburg. Acest lucru ar anula probabil așteptarea că procesul de retragere va începe până în martie 2017, dar ar clarifica odată pentru totdeauna o dilemă care, dacă ar rămâne nerezolvată, ar putea afecta negativ progresul negocierilor.

Sursa: AffarInternazionali.it

cometariu