În centrul referendumului britanic privind rămânerea în Uniunea Europeană sau plecarea (Brexit) se află problema suveranității. Mulți din Marea Britanie cred că luarea deciziilor în UE a slăbit democrația parlamentară britanică și că părăsirea UE este modalitatea de a o restabili pe deplin. În realitate, principalul detonator îl reprezintă anxietățile tot mai mari ale opiniei publice în fața fenomenului migrator, care în percepția comună amenință locurile de muncă, accesul la bunăstare și, de asemenea, identitățile culturale și sociale la nivel local. Această poziție pare să ignore faptul că transferurile de suveranitate au fost decise în mod liber de Regatul Unit în lumina propriilor sale interese. Nu întâmplător sunt excluse moneda unică, sistemul Schengen de liberă circulație și multe reguli specifice ale pieței interne - de exemplu în materie de ocupare a forței de muncă - în care Regatul Unit a menținut sistemul național. Sănătatea, educația, pensiile și sistemele de apărare rămân sub control național strict, având în vedere competențele limitate ale Uniunii în acest domeniu. Bugetul public și politica economică rămân în mâinile guvernului britanic.
Negocierile recente dintre guvernul britanic și Uniunea Europeană au acordat Regatului Unit noi derogări, printre care cele de mai mare importanță politică sunt excluderea de la angajamentul de a merge spre o Uniune „din ce în ce mai apropiată” și posibilitatea suspendării temporare a extinderii prestații sociale „la locul de muncă” pentru migranți, inclusiv din restul Uniunii. De asemenea, nu există nicio îndoială că Regatul Unit s-a bucurat de avantaje considerabile pentru participarea la piața internă, devenind una dintre cele mai dinamice economii ale Uniunii în ultimele decenii. Tocmai acesta este motivul pentru care investițiile străine directe în Uniunea Europeană au ales Regatul Unit drept piață preferată, deoarece este capabilă să ofere un sistem flexibil, instituții de piață excelente și acces deplin la piețele continentale. Participarea la piața internă este probabil o problemă crucială în determinarea costului de ieșire. Printre altele, în cazul unei ieșiri, Regatul Unit ar fi exclus din toate acordurile comerciale semnate ca membru al Uniunii, deci și din cele semnate cu Statele Unite.
În realitate, nimeni nu poate spune cum ar putea avea loc ieșirea: în acest sens, se aplică articolul 50 din TUE, care indică doar procedurile de negociere și o limită de doi ani (în plus, cu acordul Uniunii și al țării). membru plecat) pentru excluderea completă a țării solicitante din toate mecanismele Uniunii. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că Regatul Unit ar dori să-și păstreze accesul la piața internă. Singura formulă viabilă ar fi probabil cea a acordurilor de asociere în vigoare astăzi cu Elveția și unele țări nordice: ceea ce presupune nu doar respectarea deplină a regulilor comune, fără a putea însă să contribuie la elaborarea acestora, ci și participarea la comunitatea bugetară. (cel putin pentru anumite cheltuieli).
O altă întrebare esențială este aceea a consecințelor ieșirii din centrul financiar londonez – City – care în toate cazurile operează ca piață de alegere pentru o parte foarte semnificativă a tranzacțiilor financiare ale țărilor din Europa continentală. De exemplu, nu se poate exclude ca ieșirea Regatului Unit să poată fi exploatată de organizațiile de piață continentale pentru a cere excluderea instituțiilor britanice din anumite componente ale procesului de intermediere – de exemplu compensarea tranzacțiilor în euro.
Există o altă consecință, aceasta semnificativă din punct de vedere politic, care ar putea rezulta din părăsirea Regatului Unit din Uniune, și anume forța reînnoită pentru ca Scoția să caute să părăsească Regatul Unit pentru a rămâne sau a se întoarce în Uniune. În ansamblu, multe previziuni pot supraestima consecințele economice ale ieșirii, pentru care probabil că o nouă reglementare nu ar fi imposibilă. Dar cu siguranță s-ar deschide o perioadă lungă de mare incertitudine pentru Regatul Unit, probabil dăunătoare investițiilor și creșterii; la fel cum ar putea urma o fază lungă de izolare politică, nu tocmai un prevestitor al unei mai bune protecție a intereselor britanice în lume.
O problemă separată se referă la efectele ieșirii Marii Britanii asupra Uniunii Europene. Acestea pot viza mai ales efectele contagiunii politice, într-o fază de mare nepopularitate a Uniunii în opinia publică. Un referendum de succes ar putea deveni detonatorul altor referendumuri, mai ales în țările în care mișcările xenofobe și anti-europene sunt cele mai puternice. În scenariu, ieșirea Regatului Unit din Uniune ar putea deveni începutul unei avalanșe capabile să pună în pericol însăși supraviețuirea Uniunii.
Probabil că celelalte țări membre, în special cele cu capital politic investit mai semnificativ, precum Germania, Franța, Italia, ar reacționa, poate cu un salt înainte în integrare la nivel politic și instituțional. Mai mult, această dezvoltare este deja făcută din ce în ce mai necesară și de refuzul țărilor care au aderat la Uniune în ultimul deceniu de a colabora în cadrul instituțional al Uniunii pentru a aborda în mod adecvat criza migrației. Ceea ce produce deja, de necesitate, o consolidare a instituțiilor și politicilor comune - pentru controlul frontierelor, procedurile de azil, lupta împotriva terorismului, dezvoltarea zonelor din care provin migranții.
Efectele economice negative pentru Uniune pot rezulta și din întărirea tendințelor dirigiste și protecționiste în rândul țărilor rămase, tendințe împotriva cărora Regatul Unit a fost un antidot important. Prejudiciul ar proveni și din pierderea, în cadrul instituțiilor europene și al procesului decizional, a formidabilei culturi administrative britanice, sursă continuă în anii trecuți de stimuli utili pentru politicile de simplificare și îmbunătățire a managementului în sectoarele publice.
Pe scurt, mi se pare că ieșirea din Regatul Unit ar fi rău pentru toată lumea. Nu îi pot înțelege pe cei care se bucură, gândindu-se că acum va fi mai ușor să facem ceea ce nu am făcut până acum pentru a consolida instituțiile comune. Tratatul de la Lisabona ne permite să avansăm fără Regatul Unit pe frontul unității politice, dacă nu am făcut-o, avem doar noi înșine de vină.
