Portofoliul artiștilor: Agostino Bonalumi, sculptorul pânzei

Epoca „Gestului” definitivă de Lucio Fontana și căutare continuă de noi limbi expresiv. În acea sală ideală unde s-au împăcat cu trecutul și s-a construit o piesă importantăa culturii italiene postbelic. În studiul lui Enrico pârâtor conosce Piero Manzoni care devine partener însoţitor al multor raiduri artistic. „Am făcut mai mult decât vopsit niște batjocori”, își amintește elva amuzat Bonalumi. Gândește-te doar că da s-au întâlnit prima dată pe acoperiș o terasă a unui garaj unde pârâtor își pregătea marile sale pânze nucleare înainte de a le rafina în studio. „Am ridicat marginile cadrului în timp ce a aruncat găleți în ea de „apă grea”. Un amestec de apă iar glazuri de diverse culori amestecate energic cu un băţ”. Pentru cei doi tineri capete fierbinți, „revoluționarii”, cum îi spunea el pârâtor, începe un sezon de raiduri, di spectacole, care se frământă și ele cel mai mlăștinos mediu artistic Milanez. Din expoziția de taxiuri, cu mici lucrări expuse în mașini a unor șoferi mulțumiți, la desenul de doi kilometri: foi de hârtie răspândită de-a lungul trotuarelor din Brera „pictată” după pașii trecătorilor. Mulți dau din nas, dar există și care observă şi a aprecia. Printre acestea Lucio Fontana, părintele spațialismului,ce cu tăietura ei pe pânză a rupt definitiv de trecut. Modelul la care, mai mult sau mai puțin conștient, tinerii sunt inspirați avangardă artistică, nu numaiMilanez. Cei doi încep să se întâlnească atelierul maestrului care le avea a luat plăcere. Și încetul cu încetul simpatia se transformă „în stima și prietenie caldă.

Cuplul devine un trio la sosire de Enrico Castellani, un alt cap fierbinte, cu care observase de ceva vreme acordați atenție „nemulțumirilor” lor. Împreună ei proiectează o revistă care ar trebui chemați unul pe altul Pragma. Luni și luni de discuții, certuri, nopți nedormite. Publicația nu va vedea niciodată lumină, dar ideile care o inspiră, de ruptură totală cu informalul, reuniți în grupul „Azimut”. care va da numele revistei date la tipărituri în primăvara anului 1959. Cu grupul, pentru „trio” vine de asemenea, prima expoziție reală: în 1958, la Galeria Pater din Milano. Dar tocmai în jurul anului 1959 asociaţia este întreruptă şi fiecare ia-i drumul. Revenind la asta di Îl găsim pe Agostino Bonalumi în a doua jumătate a s qpatruzeci la luptat cu arta figurativă. A facut portrete, peisaje, cu măiestrie pricepută și destul de bine în cerc a admiratorilor săi. Prima lui autoportret este din 1946, când avea doar 11 ani. „Am niște autoportrete ia măcar o sută”, mărturisește elva amuzat. Apoi a trecut la informal până la ajunge la abstractizare. „Dar totul nu a durat foarte mult. A colora,unge pânza. Puneți și scoateți colorează până când apare pata pentru a titila sensibilitatea observatorului nu era treaba mea. Nu se potrivea in madică ambițiile artistului”.

Bonalumi a vrut să meargă mai departe iar oportunitatea vine odată cu expoziţia la Galeria Pater unde expune o tinuta completa, masculin și feminin, din lenjerie intim la pantofi, aplicat pe două pânze „unse cu culoare”. Apoi treceți la realizarea concretă suprafeţe de pe care s-au proiectat în conducte de fier înainte, robinete și altele obiecte metalice. După care țevile dispar și apar florile, iarbă, paie, mănunchiuri de lemn, crengi de copac. Unele dintre aceste locuri de muncă sunt cconservate în colecția Bănciicomercial, Înțelegerea azi san paolo (Galeriile Italiei). Spre sfârșitul anului 1959 se nasc primele pânze evertite. incă sunt marcat de un gust pentru materie, vopsit cu un amestec de ciment și culoare care o fac aspră suprafaţă. Dar drumul este luat. Drumul care îl va duce încet pian a deveni un iscusit arhitect al Tela”, așa cum a definit-o Ennio Brion, mare colecționar și prieten al Maestrului. Dacă Fontana rupe pânza pentru artă liberă și fă-o să se învârtească în spațiu, Bonalumi îl împinge în sus, catre infinit. Nu ambele însă intenționați pânza ca suport,ca loc de reprezentare, dar ca suprafata din care iese iar forma este structurată.

În lucrările lui Bonalumi suprafața pânzei vine modelat gratie unui sistemde suporturi din lemn (sau mai recent metalice) dedesubt. Un joc între sensibilitate și abstractizare, organice și geometrice, îmbogățite prin desen uniformă și aproape întotdeauna monocromă del culoare. „Agostino Bonalumi – explică criticul Marco Rău Acea. Împreună cu Fabrizio Bonalumi, a editat monumentalul Catalog General al Maestrului - aparține acelei generații care a luat multe de la Lucio Fontana, dar care a reușit să dea o senzație de spațiu într-un mod absolut modern, așa cum făcuseră cei doi prieteni ai săi. și asociații, Piero Manzoni și Enrico Castellani, menținându-și fiecare o figură expresivă proprie și bine recunoscută.. Bonalumi – continuă Rău – a găsit cheia pentru a da o imagine a artei strâns aderată la societatea care se forma, deschizându-se în sfârșit către adevărata modernitate, continuând să experimenteze până la sfârșitul zilelor sale”. În munca lui s-au schimbat des de asemenea tehnicile şi materialele. Dacă tehnica variază înseamnă că până și problemele s-au schimbat;mijloacele și căile nu sunt indiferente decât ținta”.

Lucrările lui Agostino Bonalumi sunt prezente în colecții prestigioase publice și private în întreaga lume. A expus la Bienala de la Veneția și din São Paulo din Brazilia (1966), la Bienala de la Paris (1968). În 1970 este prezent cu o cameră personală la Biennale di Venezia, unde se va întoarce în 1986. În același an a fost invitat la Cvadriena de la Roma.  În 1981 participă cu Dorazio, roata si Santomaso toate spectacol "Italiană Artă patruContemporan Direcții"către muzeu of Arta de a Fort Lauderdale Florida. În 2001 a fost premiat Premiul Președintelui Republicii și se organizează o expoziție personalăla Academia Naţională din San Luca în Roma. Din acelasi an este prezentarea, în contextul Proiect „Teme și variații” pentru Guggenheim muzeu din Venetia, a unor lucrări istorice e a impunatorului Mediu alb. În noiembrie 2003 cu ocazia Semestrul președinției italiene al Consiliului Uniunii Europene are a participat la expoziția „Viitorul Italiano” amenajat în holurile de la Parlamentul European de la Bruxelles. În 2004,Institut Mathildenhoe di Darmstadt i-a dedicat unul mare antologie, cu lucrări din 1959 la 2003.

Bonalumi a fost unul dintre protagoniști de „Visions” marea expoziţie international realizat in 2005 cu patronajul lui Italcementi in fosta biserică Sant'Agostino din Bergamo. În 2006 a fost numit artist a anului din orasul Cortina. Loialitate față de o concepție personală niciodată trădat de-a lungul diferitelor momente ale cercetarea merge pe liniile directoare ale întregului Experiența artistică a lui Augustin Bonalumi. În perioada 13 iulie - 30 septembrie 2018, Palazzo Reale din Milano găzduiește premiera cu adevărat mare antologie în orașul său din titlu Bonalumi 1958 – 2013. Curatorie de Marco Rău. In acelasi timp ilMuzeul Novecento dedica a concentra către maestru"Spațiu, mediu, proiect”, pe un aspect necunoscut al cercetărilor sale, cel care între 1967 și sfârșitul anilor XNUMX l-a determinat să conceapă, să proiecteze și să realizeze lucrări de mediu, adesea de dimensiuni considerabile.

Agostino Bonalumi  ( Vimercate 1935 – Monza 2013 )

După finalizare Studi de desen tehnic și mecanic (de care era mândru), a susținut prima sa expoziție personală în 1956 la Galleria Totti din Milano. În 1958 s-a născut grupul Bonalumi Castellani și Manzoni cu o expoziție la Galleria Pater din Milano, care a fost urmată de alte expoziții la Roma, Milano și Lausanne. În 1961 la Galerie Kasper din Lausanne este unul dintre fondatorii grupului „Noua Şcoală Europeană”. Arthur Negru și-a cumpărat lucrările și în 1965 a prezentat o expoziție personală a lui Bonalumi în galeria sa din Milano, cu prezentare în catalog de către Gillo dorbles. În 1966 a început o lungă perioadă de colaborare cu Galleria del Naviglio din Milano care îl va reprezenta în exclusivitate, publicând în 1973 pentru Edizioni del Naviglio o amplă monografie editată de Gillo dorbles. În 1966 a fost invitat la Bienala de la Veneția cu un grup de lucrări, iar în 1970 cu o cameră personală. Urmează o perioadă de studiu și muncă în țările mediteraneene africane și în Statele Unite ale Americii unde se va prezenta cu o expoziție personală la galeria Bonino din New York. În 1967 a fost invitat la Bienala din Sunt Paulo și în 1968 la Bienala Tineretului de la Paris.

A realizat lucrări de pictură ecologică precum, în 1967, „Blu Abitabile” pentru expoziția „Lo Spazio dell'Immagine” din Foligno; în 1968 „Grande Nero”, pentru o expoziție personală la muzeu am Ostwall din Dortmund; în 1979, în cadrul expoziției, curatoriată de Francesca Alinovi și Renato Barilli, „Pittura Ambiente” la Palazzo Reale din Milano, lucrarea „Dal giallo al bianco e dal bianco al giallo”, unde mediul considerat ca activitate umană este analizat ca activitate primară, adică psihologică, precum și în „Ambiente Bianco – Spațiu reținut și spațiu invadat”, creat în 2002 pentru Fundația Guggenheim din Veneția.

În 1980, îngrijit de Regiunea Lombardia, a fost înființat în Palazzo Te din Mantua, cu grija lui Flavio. Caroli și Gillo dorbles, o recenzie amplă care ilustrează întreaga activitate a operei sale. Academia Națională din San Luca i-a acordat lui Agostino Bonalumi „Premiul prezidențial” pentru sculptură în 2001. Cu această ocazie, în holurile Academiei este prezentată o expoziție retrospectivă a artistului, însoțită de o monografie editată de Achille Perilli.

S-a implicat în scenografie, creând în 1970 pentru Teatrul Roman din Verona scene și costume pentru baletul „Partita”, muzică de Goffredo. Petrassi, coregrafie de Susanna Egri; iar în 1972 pentru Teatro dell'Opera din Roma decorurile și costumele lui "Roșu”, muzică de Dominic Guaccero, coregrafie de Amedeo Dragoste.

A creat cărți de artist pentru Edizioni Colophon, Belluno și pentru Edizioni Il Bulino, Roma și a publicat culegeri de poezii pentru același Colophon, pentru Book Editore și pentru Edizioni PoliArt. În ciuda unei boli cu care trăiește de ceva vreme, Bonalumi continuă și lucrează cu sârguință dezvoltându-și cercetările până la rezultatele ultimilor ani. De asemenea, finalizează crearea unui ciclu de sculpturi în bronz pe proiecte care datează de la sfârșitul anilor 60.

Bruxelles, Moscova, New York, Singapore sunt câteva dintre capitalele mondiale care găzduiesc expozițiile sale personale în ultima perioadă de activitate. În vara anului 2013 colaborează cu entuziasm la realizarea uneia dintre expozițiile sale importante la Londra la care, din păcate, nu va ajunge să vadă vernisajul. Agostino Bonalumi a murit la Monza pe 18 septembrie 2013. Cu doar o săptămână mai devreme era la serviciu în locul în care se simțea cel mai bine din lume: studioul său.

În perioada 13 iulie - 30 septembrie 2018, Palazzo Reale din Milano găzduiește prima antologie în orașul său din titlu Bonalumi 1958 – 2013. Editat de Mark Rău. In acelasi timp il Muzeul Novecento dedica un concentra către maestru"Spațiu, mediu, proiect”, su un aspect necunoscut al cercetărilor sale, cel care între 1967 și sfârșitul anilor șaptezeci l-a determinat să conceapă, să proiecteze și să realizeze lucrări de mediu, adesea de dimensiuni considerabile.

Piaţă: Vârful a fost atins în 2014-2015 cu cotații record în licitații și târguri internaționale. Ulterior (cum s-a întâmplat și pentru alți mari maeștri italieni) a început o pauză de reflecție cu o consolidare sănătoasă a citatelor care totuși, in ultimele luni, si-au recapatat o vigoare tonica si constanta. Peste 1500 dintre lucrările sale, de diverse tipuri, au ieșit la licitație cu un procent de vândut în jur de 70% și o cifră de afaceri (doar la licitații) care în 2017 s-a apropiat de 4 milioane de euro. Conform indexului Artprice, 100 de euro investiți într-o lucrare a lui Bonalumi în 2000 valorează acum peste 1.100 de euro.

Galerie: Galeria sa de referință este Mazzoleni cu birouri la Torino şi Londra dar lucrările sale vensunt vândute și de prestigioase Galeriile italiene și internaționale.

prețurile: pentru lucrările istorice (anii ’60 și începutul anilor ’70) se începe de la peste 100 de euro până la peste 500 de euro. Pentru lucrări mai recente (din 2000 încoace) variază de la aproximativ 50-70 mii până la peste 200 mii euro. „Hârtiile” rafinate produse de Maestro pot fi achiziționate cu o investiție începând de la 8-10 mii până la peste 20 mii de euro, în funcție de perioadă, tehnică și dimensiune.

Cel mai bun preț la licitație:  "Alb” 1966, tempera de vinil pe pânză estrofleste de 121 x 196 x 26 cm. a fost bătut da Sotheby's"s  la Londra, în octombrie 2014, la 783.814 euro (inclusiv taxe) mai mult decât dublu față de estimare. Anul următor întotdeauna de la Sotheby albastru” 1967, tempera de vinil pe pânză modelată 185 x168 x 25 cm. a oprit marello a licitatorului la 523.399 (intotdeauna cu drepturi). În 2016, de data aceasta de la Christie Londra, "Mediu alb”1967, acril pe pânză întinsă 289,5 x 419 x 31 cm mâini schimbate pentru 472.715 euro (drepturi incluse)