„Întotdeauna am avut un sentiment grozav cu Sergio Marchionne. Când FCA s-a despărțit de Confindustria, eram vicepreședinte dar nu am putut face mare lucru: pot spune totuși că deja pe atunci, și și astăzi, eram de acord cu pozițiile directorului general”. Alberto Bombassei, fondatorul Brembo, dezvăluie fundalul în timpul unei întâlniri la librăria Rizzoli, în Galleria Vittorio Emanuele II din Milano, pentru a discuta despre cartea „Marchionne străinul”, scris de semnătura lui Sole 24 Ore Paolo Bricco după ani de investigații, între Torino și Detroit, asupra bărbatului și antreprenorului Marchionne. Cartea, apărută la editura Rizzoli, a fost lansată la câteva zile după moartea managerului italo-canadian, în iulie anul trecut, și se numără în continuare printre cele mai vândute. „Marchionne a avut dreptate – a recunoscut Bombassei, referindu-se la pauza din 2011 care a dus la ieșirea FCA din Confindustria în afară de 1 ianuarie 2012 -, a fost o greșeală să forțezi articolul 8 din manevra guvernamentală, dorită de ministrul de atunci Maurizio Sacconi, care prevedea că acordurile de firmă trebuiau stipulate cu respectarea prevederilor cuprinse în acordurile interconfederale și că puteau fi stipulate numai de companiile și sindicatele care aparțineau acelui sistem interconfederal”.
„Printre altele – a adăugat Bombassei amintind o anecdotă – îmi vine în minte un episod de care îmi amintesc cu plăcere. Pe atunci eram vicepreședinte și în curând urma să devin candidat la președinția Confindustria: Marchionne mi-a spus că dacă aș reuși, Fiat va intra din nou în asociație. Din păcate însă, nu am fost ales”. Autorul cărții, Paolo Bricco, a intervenit apoi asupra relației dificile cu Confindustria și mai ales cu sindicatele, explicând că „în realitate în prima fază a erei Marchionne, între 2004 și 2009, relațiile cu sindicatele au fost nu bun, dar chiar excelent. Marchionne chiar înainte de a fi un mare manager a fost un om de fabrică, avea origini umile, iar sora lui, care a murit prematur din cauza unei boli, era ceea ce am numi astăzi un intelectual de stânga. Toate acestea, trecutul ca om al lui Marchionne, i-au influențat foarte mult atitudinea față de muncitori și sindicate”.
Dar apoi, în 2009, lucrurile s-au schimbat puțin. „A existat operațiunea Chrysler și mai presus de toate, aș spune, achiziția eșuată a Opel. Acest lucru a contribuit la americanizarea Fiat-ului și a devenit imposibil pentru Marchionne să mențină același tip de relație cu asociațiile comerciale”, a adăugat Bricco. Dar prima fază a ajutat la relansare, ajungând la acorduri cu sindicatele, a unor fabrici istorice precum cea a lui Pomigliano d'Arco: „Relansarea Pomigliano – a amintit Bombassei – a fost emblematică. Era o fabrică ultrasindicalizată, degradată, fără respect pentru siguranță, unde chiar și câinii erau lăsați să intre liber”. „Marchionne a ieșit ca un om al fabricii: Marchionne nu a fost un populist, ci un om al poporului”, a adăugat Bricco, dezvăluind și o anecdotă: „Managerul nu a putut înțelege faptul că vicepremierul Luigi Di Maio, care este din Pomigliano, nu a călătorit cu o mașină Fiat, ci a preferat o mașină franceză”.
Cu Di Maio și cu noul guvern, Marchionne nu a avut timp să construiască o relație, în timp ce colaborase foarte intens cu președintele american Donald Trump: „Cu Trump – a dezvăluit Bricco – a fost o relație excelentă. Ambii aveau un mare accent pe producție și, într-un anumit sens, erau uniți de faptul că s-au opus unor elite clasice, precum cele ale cluburilor din Boston și Wall Street”. Pentru a afla și mai multe, există cartea: 320 de pagini care spun povestea unui om „care nu a lăsat lucrurile să se întâmple, dar care le-a făcut să se întâmple”. Un manager controversat, care s-a divizat dar care în cursul managementului său a reușit să înmulțească capitalizarea FCA de zece ori: de la 6 miliarde în 2004 la 60 miliarde acum.
