„Mi-e teamă de asta un nor negru se adună peste FCA: dispariția lui Sergio Marchionne, avertismentul de profit, întrebările despre calitățile echipei din vârf, fără îndoială orfane de liderul ei, sunt semnalele că grupul riscă să retrăiască o fază de incertitudine extrem de dăunătoare, dacă nu...”. Dacă nu? „Nu trebuie să pierdem timpul. Important este să te miști repede pentru că timpul riscă să joace împotriva ta”.
Vorbește așa Joseph Bertha, istoric de economie, profesor la Bocconi dar si veteran Fiat, pastrator al memoriei la Arhiva Istorica Fiat intre 1996 si 2002, anii primei, nefericite, incercari de casatorie cu General Motors. Atunci, ca și acum, este în discuție modelul unui viitor de sine stătător pentru companie care, după ce a aterizat la Detroit cu Chrysler, este astăzi diametral diferit de acele vremuri. „Dar astăzi – comentează el – să fii singur este și mai dificil, într-adevăr imposibil”. Este convingerea pe care Berta și-a consolidat-o după o lungă misiune de studiu în SUA, ca oaspete al lui Bill Ford, moștenitorul unei dinastii de automobile „care astăzi, în cuvintele domnului Ford, nu se mai ocupă de mașini, ci de mobilitate, un concept complex care servește la indicarea unei revoluții care a avut loc deja, nu doar anunțată. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la costurile și timpul necesar pentru a porni o platformă electronică precum cele pe care le-am văzut la Ford de la zero”.
De aici nevoia de a se grăbi. „În șase luni situația ar putea fi dificilă. Marchionne a îndeplinit misiunea pe care și-a propus-o: anulează datoria și părăsiți o întreprindere financiară puternică, dar disfuncțională, toate răsturnate pe Jeep-uri și berbeci, cu două mărci precum Fiat și Chrysler în frânare rapidă”.
Ar fi putut fi altfel?
„Marchionne, în cei 14 ani săi la cârma grupului, a făcut mai multe miracole, începând cu negocierile cu General Motors, în care au apărut pentru prima dată calitățile sale excepționale de negociator. Între 2004 și 2007, a revoluționat compania prin tăierea managerilor care nu erau în stare să dea rezultate și a reușit să motiveze mediul deja deprimat și mortificat”.
Apoi a venit America.
„Marea Intuiție. Nimeni nu l-a vrut pe Chrysler și a făcut o ofertă pe care ceilalți nu au putut-o refuza. Aduceți experiență și tehnologie și nu cheltuiți bani. Aici managerul cu chip uman, simpatic cu stânga devine ticălos, hotărât să revoluționeze relațiile din fabrici. L-am întrebat motivul anumitor alegeri marcate de intransigență. Problema este că americanii au făcut acest acord cu condiția ca Italia și America să funcționeze în perfectă paritate și transparență. Fabricile trebuie să funcționeze la fel”.
Până la urmă, judecând după rezultate, a avut dreptate.
„Dar nu complet. Nu a reușit să lovească cele două operațiuni care i-ar fi făcut cu adevărat visul să devină realitate. Prima se referă la Opel. Designul inițial conceput de Marchionne, un mare vizionar, prevedea o alianță în trei direcții din care Opel, pe atunci mare fan al casei GM, avea să facă parte, alături de Fiat și Chrysler. Dacă va avea succes, un grup de 6 milioane de vehicule, atât americane cât și europene, s-ar naște cu o prezență puternică pe piață și în tehnologii. Dar Angela Merkel, sub presiunea industriei germane, inclusiv a sindicatului, a spus nu. Alianța cu Obama nu a fost suficientă pentru a convinge corporația germană. Iar Opel a ajuns într-o prăpastie din care a ieșit doar atunci când lui Carlos Tavares de la PSA i s-a oferit o oportunitate asemănătoare cu cea pe care Marchionne a cerut-o”.
Apropo, acest desen ar putea fi reînviat astăzi în PSA?
„Am citit că Tavares a spus că este dispus să vorbească din nou despre o alianță cu FCA, despre care s-a discutat de mai multe ori. Ar fi o perspectivă interesantă dacă nu ar fi faptul că există un acționar mare la Peugeot Chinez. Nu cred că Trump poate accepta asta”.
Chiar dacă războiul comercial s-ar putea să nu izbucnească în cele din urmă...
„Este devreme să înțelegem sfera unui posibil acord care este cu siguranță drag lui Merkel și care poate conta pe sprijinul marilor americani, care nu au niciun interes să demareze o confruntare astăzi, într-un moment de dificultăți tot mai mari în sector, angajat în căutarea de sinergii pentru a evita cheltuielile de sinucidere. Este un acord sponsorizat de Merkel în interesul producătorilor germani. Vom vedea".
Soluția pentru FCA vine din Europa?
„Se poate, dar, cu excepția Psa, nu văd parteneri posibili. Este dificil să treci prin Asia, cu excepția unor acorduri parțiale. Dar China este tăiată, având în vedere situația politică”.
Destinul trece mereu prin SUA, pe scurt.
„Așa cum a fost clar pentru Machionne că în 2015 și-a încercat capodopera: nunta cu Gm. Mai întâi acolo a încercat o negociere totală, implicând nu doar compania, ci și părțile interesate, începând cu sindicatul. Apoi, dat fiind impasul, a mângâiat marea aventură: nu mai este un manager ci un antreprenor capabil să adune forțele necesare lansării unei oferte de preluare pe companii mai mari, precum General Motors. Operația a fost însă oprită și din acel moment Marchionne a fost un om mai obosit, aproape plictisit. Cu o singură firmă capabilă să furnizeze parțial stimulii de care avea nevoie acest om excepțional, bolnav de muncă și de prea mult fum: mereu în avion, dormind câteva ore pe noapte, poate chiar în avion fără să știi măcar dacă e zi sau noapte”.
