Se deschide în sfârșit un nou joc pe Ilva? Vom ști luni. Până acum semnalele venite de la guvern nu au fost încurajatoare, iar cei trei comisari ai grupului siderurgic au declarat clar în Senat că fondul se va încheia în septembrie și că vor fi necesare încă 132 de milioane de euro în cursul anului pentru a salva cea mai mare fabrică de oțel din Europa. În mod surprinzător, însă, după întâlnirea neconcludentă de luni trecută, ministrul Luigi Di Maio a convocat pentru luni viitoare o nouă întâlnire cu partenerii sociali pentru a aborda problema ocupării forței de muncă de care de viitorul Ilva depind sau nu șansele unui acord final. Așa se face că – în acest interviu acordat FIRSTonline – secretarul general al metalurgiștilor Cisl, Marco Bentivogli, vede cazul Ilva, cel mai conștient dintre sindicaliști cu privire la importanța a ceea ce este în joc atât pentru muncitori, cât și pentru industria italiană și pentru credibilitatea tarii.
Bine ati venit, Ați definit întâlnirea de luni trecută cu ministrul Dezvoltării Economice Di Maio de pe Ilva drept un „întâmpl de vară neconcludent”, în timp ce norii care atârnă asupra viitorului celui mai mare grup siderurgic italian cresc zi de zi pe mai multe fronturi: în mod realist, există încă o șansă – și cum? – pentru a evita cel mai mare dezastru industrial din țară și pentru a relansa Ilva până la sfârșitul anului?
„O întâlnire de două ore cu 62 de asociații și patru membri per asociație ca luni trecută, ce altceva ar putea fi? A fost un minut fiecare pentru a pune întrebări, printre altele doar pentru a primi clarificări de natură tehnică cu privire la addendumul prezentat de companie. Sincer, mi se pare un mod care vizează doar pierderea timpului. Metoda de comparație ar trebui să fie mai serioasă. Decizia de prelungire a comisarului până pe 15 septembrie a fost o greșeală, continuăm să pierdem 30 de milioane de euro pe lună, iar firmele contractante fac disponibilizări. Nu numai că, fabrica devine din ce în ce mai puțin sigură cu fiecare zi care trece pentru sănătatea și siguranța lucrătorilor, care sunt nevoiți să-și repare propriile hamuri. Protecția mediului este și ea penalizată de prelungirea timpului, în timp ce la nivel industrial se pierde competitivitate și cote de piață. Toate acestea au loc într-un moment în care industria italiană, în special cea a sectorului de inginerie, care contribuie cu peste jumătate din exporturile țării noastre, este nevoită să importe oțel, mai ales din Germania. Ministrul Di Maio continuă să se miște de parcă ar fi într-o campanie electorală, dar nu putem continua să jucăm. În această dispută, timpul nu este o variabilă independentă: dacă licitația are defecte grave și dacă sunt extreme, o anulați, dar nu amânați decizia în continuare. Vom vedea acum ce se va întâmpla în ședința de luni viitoare”
Cum evaluați noile propuneri făcute de ArcelorMittal la nivel de mediu și care sunt distanțele care mai despart grupul indian de revendicările sindicatelor la nivel de angajare?
„Unele părți ale planului de mediu, precum acoperirea parcurilor miniere, au început deja și vor fi finalizate în avans datorită lucrărilor mesei sindicale. În actul adițional prezentat luni, 30 iulie, am aflat de dorința de a anticipa cu câteva luni termenele de implementare a planului de mediu, așa cum se prevedea însă în vechiul AIA din 2012. În esență, sunt puține noutăți. Credem însă că planul de mediu și planul industrial/angajării trebuie să meargă mână în mână. Mai sunt probleme de rezolvat la angajare, în special la numărul de concedieri, 4.000 pentru ArcelorMittal. Aceasta va fi sarcina mesei sindicale, obiectivul nostru rămâne acela de a găsi o soluție de angajare pentru toți angajații Grupului ILVA și de a păstra industriile conexe: negocierea sindicală a adus în orice caz pozițiile mai apropiate”.
O înțelegere între companie și sindicate ar putea reprezenta și un impuls important pentru ca Guvernul să încheie jocul prin ajungerea la un acord cu toate părțile implicate, dar cât de realist este un astfel de scenariu?
„Am făcut zeci de acorduri sindicale precum cel pe care îl discutăm cu ArcelorMittal în acești ani de criză. Desigur, mai sunt obstacole de depășit, dar nu sunt de nedepășit. Totuși, ordinea trebuie inversată: mai întâi ministrul clarifică ce vrea să facă, apoi se ajunge la acordul de sindicat. Dacă există claritate, se va găsi un acord”.
În realitate, mișcările ministrului Di Maio cu privire la Ilva ridică îndoieli dacă Guvernul dorește într-adevăr să ajungă rapid la un acord cu compania și sindicatele care să asigure Ilva și să pună bazele relansării acesteia, dar dacă a lui Taranto, care ar fi proiectul de lege pe care Italia o va asigura. ar trebui să plătească în termeni de angajare și industriale?
„Până în prezent, totul sugerează că căutăm scuze pentru a anula licitația. Trebuie să fie clar că consecințele oricărei anulări ar fi devastatoare, în primul rând pentru muncitori și sudul Italiei. Vă reamintesc că Ilva angajează, direct și indirect, 20 de oameni și generează cam 1% din PIB-ul național. Apoi ar trebui calculat prejudiciul economic și credibilitatea unei țări care pune sub semnul întrebării angajamentele luate la schimbarea guvernului. Arcelor Mittal abia așteaptă altceva și a plăti orice dispute cu banii contribuabililor nu mi se pare genial. Di Maio are în mână două ministere importante: ori înțelege că toată lumea este implicată și ascultată, poate pe baza reprezentativității, dar atunci el este cel care trebuie să decidă, ori continuă să caute pe cineva care să-și asume responsabilitățile, făcându-și rolul inutil. Este posibil să guvernezi cu consens 100% asupra propriei acțiuni: dacă nu se face nimic. Dar în acest fel mediul, ocuparea forței de muncă și industria se destramă toate și nu o vom permite”.
Între fluctuațiile și întârzierile pe Ilva și nu laTav și Robinet Un fir comun pare să se contureze în strategia Guvernului care exprimă înclinația pentru așa-zisa „scădere fericită”: este sindicatul conștient de acest lucru? Nu credeți că, din septembrie, sindicatul ar trebui să ridice ștacheta pe terenul industrial și al ocupării forței de muncă și să propună o mobilizare generală pentru salvarea Ilvei dar și a proiectelor de infrastructură începute cu ceva timp în urmă?
„Pe Ilva este clar că nu vom sta cu ochii pe cap: sunt 20 de locuri de muncă în pericol, reacția noastră în cazul în care nu există răspunsuri concrete asupra viitorului înainte de data expirării comisarului, programată pentru 15 septembrie, nu va întârzie să vină. Decreșterea nu este niciodată fericită, dacă este o sursă de stare generală de rău și de sărăcie. Rezultatele țării noastre încă din perioada postbelică au fost posibile datorită creșterii industriale, care a adus o prosperitate pe scară largă. În doar câteva decenii, Italia a trecut de la a fi o economie exclusiv agricolă și artizanală, cu zone mari de sărăcie și inegalitate, la o putere industrială, printre primele 10 economii din lume. 52% din exporturile italiene sunt prelucrarea metalelor, ne putem permite vreodată un guvern antiindustrial? Toate acestea astăzi sunt prea des luate de la sine înțelese, împreună cu beneficiile pe care le-a adus creșterea economică, nu decreșterea: asistență socială, îngrijire medicală pentru toți, pensii, școală etc. Astăzi există cu siguranță noi inegalități care trebuie reechilibrate. Pentru a face acest lucru, totuși, este necesară o creștere mai mare pentru a reduce decalajul cu celelalte mari țări industriale. Într-adevăr, suntem în ajunul celei de-a 4-a revoluții industriale: cei care știu să profite primul și cel mai bine de oportunități vor obține și beneficii, dar condițiile trebuie create prin investiții în infrastructuri tangibile și intangibile. Toate acestea trebuie să fie însoțite de lucrări de natură culturală. Trebuie să regândim pregătirea și școala pentru că 65% dintre copiii noștri care urmează școala elementară vor avea locuri de muncă care nici măcar nu există astăzi. Repet: atunci când Di Maio vrea cu adevărat să guverneze, nu ne vom eschiva niciodată de la responsabilități, dar jocul vinei nu este guvernarea, ci acordarea țării lovitura de grație”.
