În 1967 coperta unui „vinil” intitulat Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band (Complexul Lonely Hearts Club al sergentului Pepper), a arătat – cu un fotomontaj – o mulțime adunată în jurul unui mormânt, au fost: Edgar Allan Poe, Lawrence of Arabia, Sonny Liston, Marilyn Monroe, Mae West și 8 Beatles . Ca opt?
De fapt, patru erau păpuși de ceară și reprezentau Beatles, exact așa cum au apărut în acel moment, cu părul lung, fețe de băiat și haine negre. Ceilalți patru însă, mereu ei, cu haine flamboyante hippie si toate mustati.
Beatles și-au anunțat astfel prima metamorfoză și, în același timp, au început compoziții și mai originale și mai interesante din punct de vedere stilistic. Gândește-te doar la compoziția lor de neuitat Ea pleacă de acasă unul dintre cele 12 incluse în discul de Sergent Pepper, așa atât de frumos încât să fie comparat cu o poveste de dragoste a lui Schubert. Și așa cum a spus muzicologul Henry Pleasants în 1968: „The Beatles sunt acolo unde este muzica astăzi”.
Ca toate talentele, Beatles au știut să distileze spiritul timpului lor. Dacă redundanța epocii victoriane a fost spiritul satiric și vesel al lui Gilbert și Sullivan, cântecele lui Rodgers Hammerstein au fost expresia sentimentalității și seriozității anilor celui de-al Doilea Război Mondial. The Beatles cu lor colaj reflectau sentimentul de singurătate din anii '70. Dacă muzica lor timpurie era exuberantă, vezi Vreau să te țin de mână (cinci milioane de exemplare vândute numai în 1964), a fost un text dulce despre doi tineri, el și ea. Ei înșiși și-au dat seama că muzica părea prea convențională și au decis să se gândească la o primă descoperire. John Lennon, compozitorul principal al trupei, a fost impresionat de libertatea de exprimare a lui Bob Dylan – să spună așa cum este. Și încetul cu încetul chiar și Beatles au început să compună cântece și să „spune lucrurilor pe nume".
În 1965 Paul McCartney pune în muzică cele mai frumoase cântece ale lui, Ieri, cu acompaniamentul unui octet de coarde, un gen „baroc-rock”. O altă formă de „raga-rock” s-a născut când George Harrison s-a îndrăgostit de muzica indiană (pe care o studiase cu un virtuoz al sitarului, Ravi Shankar) și a cântat câteva sonate.
Pe măsură ce muzica lor a devenit din ce în ce mai complexă și îndrăzneață, Beatles și-au pierdut o parte din prima lor ventilatoare, cei mai tineri. Și curând după aceea au câștigat nu numai studenți, ci și părinți, profesori și chiar directori de top.
Reverendul B. Davie Napier, decanul Capelei Universității Americane din Stanfort – a spus el la acea vreme – „Sergent Popper scoate la iveală imensa singurătate și teroare ale epocii noastre singuratice”.
Niciun ansamblu, oricât de vital și imaginativ, nu a reușit vreodată să se potrivească cu originalitatea și puterea Beatles. Dar cochetul lor cu drogurile și spiritul de renunțare, care persistă în cântece precum O zi din viata, i-a enervat pe mulți dintre fanii lor și pe părinții lor. Dar, în timp ce toți patru au recunoscut că au luat droguri din când în când, Paul McCartney a spus: „Nu il recomand nimanui. Poate deschide unele uși, dar nu este un răspuns. Răspunsul trebuie găsit pe cont propriu„.BeatlesCând au vorbit Beatles, milioane de oameni i-au ascultat, ca icoane care simbolizau neîncrederea tinerească în principiul autorităţii, dispreţul faţă de convenţii şi nerăbdarea faţă de ipocrizie.
Pentru tinerii vremii, aceștia au reprezentat expresia unei onestități îndrăznețe și le-au admirat libertatea și deschiderea la minte. Ei i-au văzut drept egali.
Beatles au dus mereu o viață departe de zgomot, departe de orice risc de imagine și mereu protejați de bodyguarzi. Lansările lor publice, dar private, au fost întotdeauna concepute cu o strategie militară, pentru a avea întotdeauna o cale de ieșire în cazul unui atac de admiratori.
Odată căsătoriți, s-au mutat împreună cu soțiile în diferite zone din afara Londrei, dar prietenia care i-a legat, care a izvorât din legături deosebite, i-a ținut mereu împreună. Nu doar faptul că erau Beatles sau succesul i-a unit, ci mai ales faptul că toți proveneau din aceeași clasă socială a aceluiași oraș, faimosul Liverpool victorian.
Paul, fiul unui bătător de bumbac, și John, care a fost crescut de o mătușă după ce tatăl său a abandonat familia, se jucaseră împreună încă din 1955. George, fiul unui șofer de autobuz, li s-a alăturat în 1958 și doi ani. mai târziu a sosit și Ringo, fiul unui muncitor porc.
În acele vremuri însă, jocul într-un complex din Liverpool nu plătea prea mult și nici nu oferea satisfacții muzicale, dar era o oportunitate de a-l întâlni pe Brian Epstein, manager, care a condus acolo profesional până în 1967.
Personajele lor erau foarte diferite, Paul era un extrovertit și vorbăreț, capabil să răspândească un mare farmec în jurul lui, dar el a fost și cel care a netezit dificultățile și a încercat mereu să explice totul, bine sau rău. George a fost cel mai puțin spectaculos al grupului, un iubitor de filozofie dar și cel mai complet instrumentist al grupului, mereu primul chitar. Ringo, in schimb, a aparut modest si fara pretentii, inzestrat cu comedia, cel care a stiut sa actioneze ca un catalizator pentru ceilalti. Cel mai misterios a fost în schimb Ioan, adevărata sursă creatoare, reflexiv și cu un caracter dificil, uneori închis și solitar.
De acolo viitorul lor strălucit pe care îl putem rezuma în cuvintele lui George „De fapt, nu am început niciodată. Până acum tocmai am descoperit ce putem face în domeniul muzicii, ce praguri putem trece. Viitorul se întinde dincolo de imaginația noastră.” Tot ceea ce au reușit să facă poate fi definit ca rezultat al capacității lor de a se schimba cu maturitate și de a combina experiența și arta.
Articolul este preluat din revista PRIMUL Art.
