Reforma băncilor cooperative lansată în 2015 nu încalcă dreptul Uniunii Europene. Avocatul general al Curții UE, Gerard Hogan, afirmă clar acest lucru în concluziile sale neobligatorii.
Avizul avocatului se referă la o hotărâre preliminară introdusă de Consiliul de Stat care a cerut să se clarifice dacă legislația italiană privind băncile cooperative era compatibilă cu normele UE, în lumina unor contestații formulate de membrii băncilor cooperative, Adusbef și Federconsumatori.
Contestațiile fuseseră deja respinse de Tribunalul Administrativ Regional Lazio, însă recurenții hotărâseră să conteste în fața Consiliului de Stat sentința care ridica problema legitimității constituționale. În acest moment Consulta (am ajuns în 2018) a declarat nefondate întrebările menționate anterior, iar Consiliul de Stat a promovat o procedură la Curtea UE pentru clarificarea definitivă a chestiunii.
În centrul disputei se află așa-numita regulă a 8 miliarde de euro. Reforma, aprobată în urmă cu cinci ani de guvernul Renzi, prevede că băncile cooperatiste cu active care depășesc 8 miliarde au trei opțiuni: să o reducă, să se transforme într-o societate pe acțiuni sau să procedeze la lichidare. Până în prezent, toate băncile cooperative italiene s-au adaptat la noua legislație, cu excepția Popolare di Sondrio și Banca Popolare di Bari.
Potrivit procurorului general, „Dreptul UE nici nu impune și nici nu exclude o legislație națională care prescrie pragul menționat mai sus de active de 8 miliarde de euro”, se arată în nota. Într-adevăr, limitarea „pare justificată de scopul de a garanta o bună guvernanță și stabilitatea sectorului bancar în ansamblu în Italia și, în special, a sectorului bancar cooperativ din statul membru respectiv”, adaugă avocatul, dezactivând de facto excesele contestatorilor.
Reforma din 2015 prevede, de asemenea, că în cazul transformării băncii în societate pe acțiuni, dacă unul dintre acționari optează pentru retragere, dreptul său la răscumpărarea acțiunilor poate fi limitat pentru a asigura siguranța băncii. În acest sens, avocatul UE a observat că „legiuitorul european a considerat că interesul public de a garanta o garanție prudențială adecvată față de instituția de credit în cauză prevalează asupra intereselor private ale acționarilor care intenționează să obțină rambursarea acțiunilor lor”.
După cum sa menționat, opinia avocatului general nu este obligatorie, dar în mod tradițional judecătorii curții UE țin cont de opinia sa în sentințe.
