De ce trebuie ca SUA și UE să furnizeze arme Ucrainei? Răspunsul este că eroismul poporului ucrainean, capacitatea lui de a rezista invaziei ordonate de Putin, ne place sau nu „făcătorilor de pace” care au luat locul virologilor în talk-show-uri, reprezintă condiția disperată necesară pentru a deschide calea către o încetare a focului și o masă de negocieri. Totul cu angajamentul direct al marilor puteri – aceleași care au semnat Memorandumul de la Budapesta din 1994 – de a garanta securitatea și suveranitatea Ucrainei după concesiile aduse agresorului pe care Kievul va fi obligat să le facă. Intervenția diplomației poate avea o oarecare eficacitate dacă tiranul rus este convins că are planuri greșite pentru ofensivă și că a subestimat costurile operațiunii. Pentru ca acest lucru să fie posibil, comunitatea internațională nu poate face altceva decât intensificarea sancțiunilor, deși știe că nu poate merge prea departe până când – și nu este o chestiune de săptămâni – nu a găsit o modalitate de a se aproviziona în altă parte și cu alte surse, cel puțin în dimensiuni durabile, ale necesarului energetic indispensabil.
Dreptul de a furniza arme Ucrainei: Al Treilea Război Mondial nu este după colț
Dar opțiunea principală constă în furniza arme Ucrainei pentru a rezista cât mai mult posibil. Mi se pare rușinoase chemările explicite la capitulare venite de la „putinienii necunoscuți” ai țării noastre, de parcă al treilea război mondial ar fi la colț, de parcă Putin nu știa că și orașele rusești vor fi bombardate de rachete asemănătoare celor. el ameninta cu lansarea pe capitalele europene. De 80 de ani așa-numitul echilibrul terorii a păstrat pacea.
Schimbare de paradigmă în relațiile internaționale
Desigur și neadmis că masacrul se încheie și se găsește o soluție capabilă să asigure supraviețuirea și independența Ucrainei, chiar dacă aceasta este afectată în teritoriu și plasată în condiții de neutralitate (dacă nu ar fi așa, am fi nevoiți să ne întrebăm acele probleme care deocamdată nici măcar nu trec în anticamera creierului), Occidentul trebuie să-și imagineze și să se bazeze pe o altă perspectivă în ceea ce privește relațiile internaționale.
Evadarea abominabilă din Afganistan a dat impresia de o slăbiciune strategică a „polițistului lumii” – SUA – căreia Europa îi delegase problema propriei securități. După Ucraina, vremea Taiwanului ar putea lovi, pe o altă tablă de șah, cu intervenția Chinei populare care ar putea pretinde – cu unele argumente – reconstrucția integrității sale teritoriale. Pe scurt, urmărind obiectivul evitării războiului cu orice preț, lumea liberă (să revenim la vremuri de demult) s-ar putea trezi implicată într-un conflict indiferent de intențiile sale, de altfel în condiții de mare nepregătire.
Arme către Ucraina pentru a garanta pacea: Germania este convinsă
Reînarmarea devine din nou adevăratul garant al păcii. Strategia care trebuie întreprinsă în cel mai scurt timp posibil este cea indicată de Germania. Berlinul a făcut o întorsătură în politica de apărare: pentru social-democrați și verzi, cheltuielile pentru apărare au fost mixte. Reducerea cheltuielilor a fost văzută ca un dividend al unei noi ere post-Război Rece. Înainte de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, politicienii noii coaliții, în special ministrul de Externe Annalena Baerbock și cancelarul Olaf Scholz, au susținut întotdeauna ideea că totul se poate face cu diplomație.
După acea tragică 24 februarie, germanii și-au dat seama că erau pe jumătate goi. Așa cum stau lucrurile, ei nu ar putea - au spus surse din Armată - să desfășoare nici măcar o brigadă complet echipată de 5 de soldați. Acest lucru s-a văzut când Germania s-a limitat să ofere Ucrainei, în primele zile, doar 5 de căști.
Pe 24 februarie, vicecancelarul Robert Habeck, fost șef al Verzilor, a recunoscut public la TV (ZDF): „Trebuie să recunoaștem că am fost naivi”.
Punctul de cotitură anunțat de Scholz
La ședința Bundestag-ului de duminică, 27 februarie, Scholz a ținut un discurs de semnificație istorică, denunțând și improprietatea lui Putin la nivel personal, din moment ce îl primise la Kremlin când se pregătise deja de război. Pe lângă măsurile imediate luate cu partenerii europeni și blocarea gazoductului submarin Nord Stream 2, adevărata noutate a politicii germane de apărare vizează anunţarea către Bundestag a unui buget extraordinar. În bugetul pentru 2021, guvernul Merkel planificase cheltuieli de către Ministerul Apărării de 46,9 miliarde de euro (1,3% din PIB). Cheltuielile vor crește cu până la 2% din PIB. În plus, este prevăzut un fond special de 100 de miliarde de euro „pe deasupra”. Aproximativ 2,8% din PIB urmează să fie finanțat, cu crearea unui fond suplimentar de datorii, care urmează să fie rambursat pe o perioadă lungă de ani.
În acest sens a scris unul dintre directorii Frankfurter Allgemeine Zeitung, Berthold Kohler, în un editorial publicat aproape de ședința Bundestagului: „Chiar și privind Germania, Putin trebuie să se întrebe: ce am făcut? Într-o singură noapte, șocul lui Putin i-a transformat pe moraliști, pacifisti și Putiniști în realiști care nu mai înțeleg cum s-au lăsat înșelați zeci de ani de dictator și propaganda lui. Germania a fost una dintre cele mai importante și mai slabe verigi din lanțul vestic în fața agresiunii tot mai mari de la Moscova. Aceasta nu a fost doar vina lui Schroeder, Merkel și Steinmeier. Mânați de dorința de pace și de căutarea profitului, mulți alții au ignorat și semnalele venite de la Kremlin. Acest lucru se întâmpla atât de mult încât Putin a crezut că ar putea continua așa pentru totdeauna”.
Dar"Putin s-a amăgit despre Germania, așa cum a făcut Germania despre Putin – a continuat articolul – Berlinul, după o întorsătură bruscă în politica sa externă și de apărare, se află acum brusc în primul rând al celor care strigă către Putin: „Nici un pas înainte!”. Pentru a-l opri, partidele coaliției semafoare sacrifică poziții, care erau sacrosfinte pentru ei”.
Multe suflete frumoase de aici cer predarea Ucrainei – care ar trebui încurajată fără transporturi de arme – ca un act de realpolitik. Mi se pare că singura linie concretă a realpolitikului este cea indicată de Berlin.
