În 2030 vor fi 8,3 miliarde de oameni pe pământul nostru, cu 1,3 miliarde mai mult decât în prezent. Aspirația de a îmbunătăți nivelul de trai va atrage după sine nevoia de a crea 2 miliarde de noi locuri de muncă. Consumul de alimente și energie va trebui să crească cu 50%, cel de apă dulce cu 30%, în timp ce acestea vor trebui să se confrunte. probleme uriașe de controlat fenomene de încălzire globală sau să încerce să se adapteze la ea. Planeta noastră va suferi un stres foarte puternic care ar putea provoca revolte sociale și politice determinând astfel o adevărată „furtună perfectă” din care mulți cetățeni de pe toate continentele riscă să iasă foarte bătuți. Doar dacă nu decideți să interveniți imediat cu politici pe termen mediu. Nu este imposibil, dar trebuie să începi să te gândești la asta face alegerile corecte. Mai întâi vom începe pe acest drum, cu cât costurile economice și sociale vor fi mai mici, cu atât va fi mai ușor să împiedici „furtuna perfectă” să provoace un naufragiu generalizat.
Aceasta este secțiunea transversală a viitorului care Donato Speroni e Gianluca Comin descrie-ne în cartea lor „2030 Furtuna perfectă” (Rizzoli 18,50 euro). Nu este o carte science-fiction și nici nu poate fi inclusă în fila catastrofală. Dimpotrivă nu există pesimism în concluziile lor. Există o alarmă pentru o serie de probleme care se acumulează cu ritmuri de creștere exponențiale și la care statele individuale și comunitatea internațională în ansamblu răspund în cel mai bun caz prea încet.
Prima preocupare constă tocmai în faptul că dezbaterea politică actuală în cea mai mare parte a lumii nu încorporează o viziune pe termen mediu, dar apare aproape în întregime absorbită de o viziune pe termen foarte scurt dacă nu de controverse instrumentale care se nasc și trăiesc doar câteva zile. În Italia, unde toate partidele politice s-au angajat să se reîntemeieze după eșecul tipului de politică practicat în ultimele decenii, cartea lui Speroni și Comin oferă perspective și reflecții foarte potrivite pentru a permite forțelor politice să-și construiască propria viziune asupra viitorului și să facem propuneri concrete cu privire la modul de a face față problemelor noi și grave pe care ni le pune evoluția firească a lucrurilor.
Cartea povestește într-un mod viu și precis datele, toate principalele tendințe evolutive ale globului, de la creșterea populației la consumul de energie, de la lipsa apei potabile până la evoluția orașelor, trecând evident prin evoluția previzibilă a climei și pentru impactul pozitiv sau negativ al tehnologiilor până la descriere încercările unei noi guvernări globale și rolul comunicării și internetului.
Intenția nu este de a face din alarmism un scop în sine, ci cu siguranță de a lansa niște semnale de alarmă mai ales pe lipsa de atenție atât din partea opiniei publice, cât și a lumii politice, cu care aceste probleme sunt acceptate. Aceasta este, cu siguranță, o evoluție pe termen lung, chiar dacă 2030 este pe aproape, și având în vedere încetineala cu care sunt adoptate politicile de contrast adecvate, douăzeci de ani nu sunt atât de departe.
Alegerile care trebuie făcute cu siguranță nu sunt ușoare. În plus, în multe cazuri există o mare incertitudine, atât tehnologică, cât și economică, cu privire la care este cea mai bună cale de luat. De exemplu, în materie de energie, cei doi autori consideră de la sine înțeles că centralele nucleare vor juca doar un rol rezidual, în timp ce un anumit încrederea este pusă în sursele regenerabile de nouă generație chiar dacă până acum aceste tehnologii au implicat costuri foarte mari pentru cetățeni cu rezultate modeste în limitarea emisiilor de CO2.
Mare încredere se acordă îmbunătățirii rețelelor cu reduceri puternice ale pierderilor în timpul transportului, și cu siguranță economisirii energiei cu reînnoirea necesară a infrastructurilor și locuințelor în special în țările dezvoltate.
De mare interes este capitolul dedicat apei lipsa cărora atât pentru irigare, cât şi pentru uz casnic riscă să devină dramatică. De aici și necesitatea de a evita pur ideologice și gândiți-vă cum se pot face investițiile mari necesare pentru a garanta un volum suficient de apă dulce pentru o populație în creștere rapidă atât ca număr cât şi ca nevoi. Teoria apei ca bun public, care se bazează în esență pe teama că un management economic și privat al acestei resurse ar putea dăuna celor mai săraci, este demolată. În realitate – spun Speroni și Comin – deja astăzi cei mai săraci, cei care locuiesc în mahalale, plătesc pentru apa care le furnizează cisternele chiar de 10 ori mai mult decât cei conectați la apeducte. Nu numai – s-ar putea adăuga – locuitorii favelelor sud-americane, ci și mulți sicilieni cărora li se furnizează apă publică doar câteva ore pe zi!
La comunicare este, fără îndoială, un factor critic. Web-ul a accelerat enorm circulația mesajelor și a creat o dorință de participare și protagonism pe care atât factorii de decizie politică, cât și economică nu le mai pot neglija. Cu toate acestea, faptul că web-ul, în sine, creează cetățeni care sunt mai conștienți, mai cultivați și mai dispuși să-și depășească interesul special pentru conectarea la bunăstarea colectivă nu este în niciun caz confirmat. În Italia, de exemplu, este suficient să ne gândim la rezultatele recentului referendum privind energia nucleară și apă pentru a înțelege cum este încă de departe predominantă viziunea pe termen scurt și complet liberă. Cu siguranță, transparența și responsabilitatea au făcut pași mari înainte. Nimeni, nici guvernele, nici companiile, nu poate ignora acum satisfacerea acestor două nevoi fundamentale ale cetățenilor. Și acesta este un bun prim pas pentru crearea acelei „conștiințe colective” care, potrivit celor doi autori, este premisa indispensabilă pentru a putea demara noi politici pe termen lung care să evite efectele mai negative ale „furtunii perfecte”.
Lumea nu se va sfârşi. Nu este nevoie să ne concentrăm, ca Latouche, pe decreștere, pe o viață bazată pe mici comunități rurale care produc aproape tot ce le trebuie pe plan local. Desigur, multe obiceiuri individuale vor trebui schimbate. Reducerea deșeurilor care este enormă, mai ales în lumea mai dezvoltată, reciclarea deșeurilor cât mai mult posibil, locuirea în orașe mai organizate așa cum este deja testat cu proiectele de orașe inteligente. Aceasta presupune o reorientare a consumului individual al cetăţenilor, adică o destinaţie diferită a resurselor financiare ale acestora. În acest sens, pe lângă orientările politice, va trebui să rămână mult la libera operare a prețurilor pe piață. Dar acestea sunt lucruri care se pot face, fără a fi nevoie să ne întoarcem în Evul Mediu.Comin și Speroni arată că cu cât începem să lucrăm mai devreme în această direcție, cu atât schimbarea va fi mai ușoară și mai puțin traumatizantă.
