„Unde merge economia? Provocările care ne așteaptă.”: nu putea exista un moment mai potrivit pentru a aborda o problemă ca aceasta după prăbușirea recentă a Bursei și a obligațiunilor noastre de stat. Și exact asta s-a întâmplat la Milano în discuția promovată de Asociația Companiilor Guvernatoare între trei mari economiști precum Alberto Alesina, Lorenzo Bini Smaghi și Pier Carlo Padoan. Toți trei au confirmat că după marea criză, în lume se desfășoară o redresare economică, deși într-un ritm lent, care diferă de la țară la țară.
Din punct de vedere istoric, recuperarea din crizele financiare este mai lungă și mai dificilă decât recuperarea din alte tipuri de crize. Acest lucru se datorează nevoii de recapitalizare a băncilor și redresării lente a piețelor muncii. Apare o imagine incertă. Inflația, determinată de materiile prime, a crescut. Şomajul rămâne ridicat, dovedindu-se a fi cea mai gravă consecinţă a recesiunii. Câteva semne pozitive din creștere, care devine din ce în ce mai autosusținută: pentru prima dată de la începutul crizei, principalul motor din partea cererii este cheltuielile private și nu sprijinul din partea inițiativelor fiscale sau monetare.
Alberto Alesina, profesor la Universitatea Harvard, se declară optimist: criza poate da naștere la impulsuri pentru reforme structurale, măsurile de austeritate fiscală pot avea efecte pozitive asupra creșterii și chiar electoratul, înțelegând nevoia, poate recompensa guvernele care reduc deficitul. Pentru Alesina, ajustările fiscale trebuie făcute imediat, bazate mai degrabă pe reduceri de cheltuieli decât pe majorări de impozite și ajutate de o politică monetară expansionistă. Din punct de vedere național, o manevră severă poate face bine, dar pentru a liniști piețele trebuie făcută cât mai curând și nu amânată în cea mai mare parte până în 2013: „Dacă aș fi Berlusconi aș merge la televizor să spun că manevra este întărită și anticipată”.
Potrivit lui Pier Carlo Padoan, secretar general adjunct și economist șef al OCDE, în țările avansate atenția acordată politicilor prudențiale și structurale, alături de instrumentele de politică monetară și fiscală, reprezintă principala cale de creștere pe termen mediu. Padoan a mai spus că corelația dintre datorii și creștere este negativă: „Țările cu datorii mari au o creștere mai mică și invers, trebuie să ne confruntăm cu problemele de îndatorare și de creștere simultan.” Dar dacă creșterea autosusținută a țărilor avansate rămâne slabă, sursele de cerere care ne pot ajuta la nivel global vor fi cele din țările emergente. Alături de creșterea rapidă a acestora din urmă, observăm o Europă care merge cu două viteze distincte: pe cea mai rapidă cale țările din Nord, conduse de Germania, pe de altă parte cele din Sud, care se zbat.
Pentru Lorenzo Bini Smaghi, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Centrale Europene, problema este că unele țări nu sunt competitive în ceea ce privește costul pe unitatea de muncă: „Într-o lume în care țările emergente trag, cei care sunt competitivi cresc mai mult”. Potrivit lui Bini Smaghi, unul dintre cele mai critice aspecte este contagierea directă dintre riscul suveran și riscul bancar: „În Italia corelația dintre cele două riscuri este mare din cauza mărimii mari a datoriei publice și pentru că băncile au o cantitate de suveran important”.
Părerile despre Grecia diferă. Pentru Alesina, adevărata problemă este contagierea țărilor cu risc: „Dacă nu ar fi fost acolo, Grecia ar fi putut eșua fără consecințe grave”. Mai gravă este, potrivit economistului de la Harvard, separarea în ceea ce privește redresarea Germaniei de țările din sudul Europei, care se anunță periculoasă din punct de vedere politic pe termen lung. Pentru Bini Smaghi, în schimb, „a face state să eșueze este o nebunie. Grecia este una dintre țările avansate în care datoria suverană stă la baza economiilor private și a funcționării piețelor financiare. Eșecul său ar duce la probleme politice, sociale și umanitare. Trebuie ajutat statul să nu eșueze și soluția trebuie găsită la nivel european”.
